Browsing Category

Parenting

Gânduri Parenting

Cei mai neînțeleși dintre pământeni – actorie sau caracter?

5 August 2019

Cu ceva timp în urmă, am fost toți patru la oftalmolog. Afară erau 30°C și a trebuit să așteptăm într-o încăpere de 3m² fără aerisire, împreună cu două doamne care își povesteau cele mai dramatice momente din viața lor și doi domni, unul tăcut, iar celălalt mai bine făcut, cu pantaloni scurți, tricou negru și lanț gros la gât, se uita la videoclipuri cu fail-uri pe telefon. Emma s-a așezat direct lângă cele două doamne (nu că ar fi avut și altă variantă în camera tip lift) și a ascultat zeci de minute poveștile interesante despre viață, în timp ce eu și soțul meu ne zâmbeam pe ascuns, știind amândoi că Emma va reține și ne va povesti entuziasmată tot ce a auzit. La un moment dat, Emma m-a rugat să îi explic ce e pe o planșă care detalia ce este și cum funcționează colesterolul. Având în vedere că eram 8 străini lipiți unul de celălalt, în liniște deplină, am considerat că o lecție despre colesterol nu este binevenită în momentul acela, așa că i-am promis că îi explic acasă din atlasul ei al corpului uman. După ce s-a plictisit de poveștile doamnelor și de analizat singură colesterolul, și-a scos 3 stikeez din gentuța ei roz și a început să se joace pe faianța din spatele scaunului.

În timp ce eu caut disperată o foaie în geantă ca să-mi fac puțin aer, domnul musculos, cu lanț de aur la gât, îmi spune cu o voce groasă și puternică:

-Doamnă! Vreau să vă felicit.

-Pentru ce? întreb eu ușor speriată și crezând că este ironic.

-Că v-ați crescut copiii așa frumos. N-am mai văzut de mult copii așa mici care să vorbească în șoaptă și să stea cuminți pe căldura asta.

Se referea la Anna care repeta constant în șoaptă “Aple, dog mos!” adică “Lapte, te rog frumos!” și la Emma care a rezistat eroic atâta timp pe un scaun, în căldura aia.

I-am spus că îi mulțumesc mult și că nu am făcut noi ceva special, ne bucurăm că așa sunt ele, minunate (pentru că e adevărul, dar și doream ca Emma să se simtă responsabilă pentru complimentele primite😉). El a insistat mult asupra subiectului, ne-a spus că se bucură că am început o astfel de generație, că vor fi mame și ele și își vor crește la fel copiii, și așa mai departe. Nu mă așteptam, chiar deloc, mai ales din partea unui bărbat care nu pare interesat de astfel de lucruri. Când am ieșit din cabinet, domnul a venit după soțul meu să de-a mâna cu el și să-l felicite din nou.

M-am gândit toată ziua la asta, la motivul pentru care unii copii “par” mai cuminți, sau mai “buni” decât ceilalți. Și urmează din nou, o părere personală, nespecializată, a unei mămici care nu se consideră deloc un talent în creșterea copiilor, și am să vă spun și de ce, unde am greșit și ce am învățat.

Nu cred că există copii răi. Fără alte explicații sau detalii tehnice. Nu există copii răi. Cred că există doar copii neînțeleși.

Până la urmă, în funcție de ce este analizată bunătatea sau cumințenia unui copil? Cu ce este comparat caracterul lui, ca să se determine pe ce listă a lui Moș Crăciun se află? Cu cel al unui adult? Cu cel al unui bibelou care nu mișcă și strălucește? Cu ce au nevoie adulții ca ei să fie? Există o listă de criterii pe care un copil trebuie să le îndeplinească pentru a se numi cuminte, criterii generale care nu țin cont de dorințele și nevoile lui?

Oamenii văd doar lucrurile de suprafață ale copiilor noștri. Efectele unor cauze, efectele unor nevoi împlinite sau nu, în momentul respectiv. Dacă era ora lor de somn, dacă erau înfometate sau suprasolicitate în momentul respectiv, probabil domnul din sala de așteptare nu ar mai fi avut motive să ne felicite.

Cred că toddlerii sunt cei mai neînțeleși dintre pământeni. Ei nu își pot ascunde trăirile, sentimentele și stările. Ei nu știu să facă asta și nu există o carte care să-i învețe să facă asta într-o lună, ca un antrenament la oliță. Spunea un specialist că durează undeva la 25 de ani, chiar mai mult în cazul băieților😆, să înveți să-ți controlezi emoțiile. Eu am 25 de ani și nu văd să-mi fi terminat studiile. Încă mă găsesc cerându-le copiilor niște lucruri de suprafață, care chiar dacă nu sunt rele, nu sunt lucrurile importante care au efecte pozitive asupra copiilor pe termen lung. Cel mai clar și evident exemplu este lucrul cu care ne-am luptat în ultimul timp, o luptă inutilă și fără beneficii pe termen lung, ba chiar a afectat-o mult pe Emma și mi-am cerut scuze de nenumărate ori pentru deciziile greșite pe care le-am luat în privința ei.

Emma este independentă. Așa am învățat-o să fie, așa am încurajat-o și este o calitate pe care i-o apreciez zilnic. Ei nu trebuie să-i spun să se îmbrace, se îmbracă singură dimineața, înainte să iasă din cameră, își face singură felia cu gem, mănâncă singură de când a început diversificarea, merge singură la baie și și-a cerut dreptul la intimitate de la 2 ani. Așa e ea și o apreciez enorm! Nu simt deloc nevoia să intervin peste acțiunile ei legate de ceea ce face, ce are, ce este, pentru că vreau să o învăț să ia decizii bune singură, nu doar să răspundă ca un robot. O las singură în parametrii corecți de siguranță, moralitate și de bun simț, dar vreau să crească învățând să fie autonomă. Dar sunt oameni care au dorința de a controla copiii, de a-i manevra ca pe niște păpuși, oameni care preferă să mute fizic un copil de 4 ani în loc să-l roage să facă loc, sau să spună “pardon”. Oameni care consideră că un copil e inferior, deci nu trebuie respectat sau tratat ca pe o ființă umană cu drepturi egale, nevoi și spațiu personal, oameni care consideră că toți copiii sunt răi. Și Emma nu suportă asta. Nu acceptă ca o persoană să pună mâna pe ea, sau să încerce să o controleze verbal când ea nu face nimic rău. Și nu mai respectă nici ea la rândul ei. Efectiv nu își mai controlează tonul, nu mai investește “timp” și atenție în felul în care îi răspunde persoanei respective și am dus o luptă constantă cu ea pe tema asta. Și întotdeauna ea mi-a spus la fel: “Eu de ce să respect un adult care nu mă respectă pe mine?” Și un copil care taie scurt o conversație cu un adult este considerat rău și aduce rușine părinților. Și așa am simțit, că vor zice oamenii că nu o educ. Dar pe mine mă deranja doar efectul! Și cât timp am fost concentrată asupra efectului, nu mi-am dat seama că… are o doză de dreptate și Emma. Nu este obligată să facă frumos în fața unei persoane care o tratează urât, doar ca să mă mulțumească pe mine și să mă simt eu bine. Cât timp nu vorbește urât, nu trece limita bunului simt, ci doar îi este antipatică o persoană și o evită subtil, nu ar trebui să o forțez să dea dovadă sau să dea naștere unor afecțiuni false.

Și după ce m-a luminat o prietenă bună care mi-a spus cât de mult greșesc că mă tot supăr pe atitudinea rece a Emmei, după ce m-am pus și eu în locul ei și mi-am dat seama cât de umilitoare și deranjante pot fi unele lucruri pentru copii, mi-am dat seama că m-am blocat la lucrurile de suprafață și că e în regulă ca un copil să nu zâmbească dacă este tras, împins și umilit verbal de un adult. Până la urmă, dacă cineva ar striga la mine toată ziua că nu fac lucrurile bine, că sunt căpoasă și că vreau doar ca mine, cel mai probabil aș evita total contactul cu persoana respectivă.

De ce să facem unui copil ceva ce nu ne permitem să facem unui adult? De ce să suporte un copil asta? Doar pentru că e mic și nu se poate apăra? Nu sunt de acord. Și am decis să am grijă ca Emma să își păstreze bunul simț față de toți oamenii, dar să nu o mai forțez să falsifice sentimente.

Și până la urmă, ce ne dorim din partea copiilor noștri? Să fie actori buni, care să vorbească, să acționeze la comandă, așa cum le dictăm noi pe moment? Sau ne dorim să dezvolte un caracter frumos, să devină autonomi și să ia singuri decizii bune? Dar mai ales, să învețe să respecte și adulții care se comportă altfel, să accepte, nu să judece și să umilească pe alții la rândul lor.

Adevărata întrebare este căutăm să investim pe termen lung în copiii noștri, sau vrem să controlăm momente? Riscând astfel ca peste 20 de ani să devină adulți care nu reușeasc să-și controleze emoțiile, care să creadă la rândul lor că au dreptul să-i controleze pe ceilalți, să îi judece, să fie lipsiți de respect și limite în relațiile cu cei din jur, să creadă că tot ce nu-i ca ei e rău, tot ce-i diferit trebuie lovit și dărâmat, în loc de iubit și acceptat?

Nu există copii buni sau copii răi. Există doar copii neînțeleși. Copii ai căror părinți, printre care mă număr și eu de multe ori, cer momente de actorie și nu depun efort pentru a modela caracterul lor, ascultându-i, respectându-i și fiind disponibili emoțional pentru ei.

Dacă am dreptate, nu știu. Dacă procedez cum trebuie ca mamă, nu știu. Dacă vor fi copiii mei adulți echilibrați, cu siguranță nu știu… Nu știu ce voi mânca mâine, evident nici alte lucruri mai importante nu le pot cunoaște și controla. Dar exact asta e ideea. Am renunțat la a mai controla. Mă bucur de identitatea fiecăruia, inclusiv a mea și a copiilor mei. Mă bucur și că nu suntem pe placul tuturor, ar fi grav asta oricum😁. Dar mă simt liberă să iubesc pe oricine, inclusiv pe cei care nu mă iubesc pe mine. Și îmi doresc din toată inima să rămân așa, cu riscul de a fi călcată în picioare. Bunătatea e pe cale de dispariție, dar deține mai multă putere decât răutatea care, din păcate, e atât de vizibilă peste tot. Și asta aș vrea să transmit și copiilor, mai departe:

Nu sunt de dorit zâmbete false cu frustrări ascunse, e esențial să îți păstrezi principiile și să fii plin de bunătate reală, simțită și trăită.

Dacă nu înțelege asta acum la 4 ani, nu e problemă. Nu pot decât să sper că va ține minte momentele acestea și că la timpul potrivit își va aminti de ele și va avea înțelepciunea necesară pentru a lua ce e bun din ele.

Dar mai mult decât toate, știind că educația verbală nu se compară cu cea a exemplului personal, îmi doresc să trăiesc eu ceea ce încerc să-i învăț pe copii. Să nu fiu actor bun și să ascund sentimente negative, nici față de ei, nici față de cei din jur. Îmi doresc să am eu un caracter frumos, înainte să pretind asta de la niște omuleți de jumătate de metru, care se bazează pe mine să le arăt cum trebuie să trăiască în lumea asta.

 

Gânduri Parenting

Societatea vs. creșterea copiilor

6 February 2019

Trăim vremuri bune. Extraordinare chiar. Evoluăm cu mare viteză în toate domeniile, dar devenim tot mai lipsiți de înțelepciune. Totul se întâmplă foarte repede, totul e eficient, comod și tot ce ne dorim este să ne creștem doza de confort. Pentru asta muncim, nu? Pentru o mașină mai bună, mai silențioasă, mai spațioasă, că vai de mine, ne sufocăm în BMW-ul pe care îl avem. Vrem iPhone XS pentru că e cu o milisecundă mai rapid decât cel pe care îl avem acum (zic și eu, nu mă pricep la telefoane). Vrem farfuria pe masă 15 minute după ce am făcut comanda în restaurant și dacă nu se întâmplă asta, săracul chelner se teme că îi tăiem din bacșiș după cum ne uităm la el, de parcă e vina lui că bucătarul nu e la fel de rapid precum noul tău iPhone. Doamne ferește să stăm în trafic după ce ieșim de la lucru. Orice, dar nu trafic. Ne învârtim 30 de minute în parcare la Kaufland și asta pentru a prinde un loc de parcare în fața intrării, chiar dacă sunt 70 de locuri libere la 10 metri distanță. Nu cumva să facem câțiva pași, doar de ce ne-am luat mașină confortabilă? Să parcăm acolo, pe locurile oamenilor care n-au ce face cu timpul lor? Nuuu, noi ne învârtim jumătate de oră, că nu avem timp să mergem pe jos 10 metri.

Am uitat ce e răbdarea. Așteptăm concediul all inclusive la 5* ca să ne bucurăm de familie pentru că în restul anului nu reușim ca măcar o dată pe săptămână să mergem în pădure, pe munte, la plimbare, să respirăm aer curat și să ne bucurăm de natură. Doamne ferește să nu fim eficienți și sâmbăta…

Și devenim părinți. Și avem pretenția ca și copiii noștri să fie așa “evoluați” ca noi și societatea în care trăim. Când plânge bebelușul în prima noapte acasă, mama îi spune “Ce-i cu tine, copil de 3 zile? Nu ști că suntem în anul 2019?! Am nevoie de confortul meu și e rușine să te trezești noaptea! Mâine când mă întreabă vecina Geta dacă ești bebeluș “cuminte” și dormi, eu ce-i zic? Vezi că te sleep training-uiesc imediat!” Și așa societatea, adică noi înșine, ne compromitem ca și părinți înainte chiar de a deveni. Totul pentru noi, pentru confortul nostru.

Știți ce e parenting-ul natural? Nu, nu ăla de tratezi copiii doar cu plante și incantații, e o altă denumire pentru attachment parenting, adică metoda de creștere a copiilor bazată pe atașament, răbdare, respect și compasiune, lucruri ce par a fi împotriva tendințelor societății actuale. Știți ce mai presupune parenting-ul natural? Să te întrebi ca părinte “de ce” și să cauți răspunsuri în cărți acreditate, nu la vecine și nu în blog-uri (printre care se află și al meu, nu luați de-a gata tot ce citiți aici, e posibil să greșesc. Citiți cărți veritabile dacă vă prinde o idee.)

În ziua de azi, este o lege nescrisă ca toți nou-născuții să aibă colici, iar copilașii tantumuri; la un moment dat un fel de “scuză” pentru anumite lucruri pe care copiii le fac în momentul în care au nevoi de bază neîmplinite, iar părinții sunt prea ocupați ca să se mai întrebe “de ce” și să citească o carte. Avem 3000 de prieteni pe Facebook, dar pe cei 100 pe care chiar îi cunoaștem, poate nici nu îi salutăm pe stradă. Avem ființa asta mică de 3 kg care nu știe altceva decât căldura corpului mamei și mirosul pielii ei, dar am prefera să știe că suntem în anul 2019 și un bebeluș cuminte și la zi cu ce vrem noi să fie și doarme 10 ore în pătuț. Și dacă plânge că nu o simte pe mama aproape, are colici, așa că dă-i cu ceai plin cu zahăr și sedative. Că așa zic reclamele și tanti Aurica de la etajul 3. Și dacă toddlerul se aruncă pe jos după ce a stat o oră în fața televizorului ca mama să curețe liniștită cartofii și e suprastimulat și agitat din cauza celor 2 ouă Kinder și 4 brioșe cu ciocolată, are un tantrum, nu are nevoie de afecțiune, îmbrățișarea părinților și dragoste. Lăsă-l să plângă, că îi trece. Ce contează că el nu înțelege de ce plânge sau de ce nu se poate opri.

Emma și Anna nu au avut colici. Nu cred în colici, așa cum îi știe tot poporul. Cred că bebelușii au dureri de burtă, cred că trecerea la mediul uscat, extrauterin, este foarte dificilă pentru ei, dar cred că alte lucruri cum ar fi teama, nesiguranța, epuizarea fizică, nevoia de mamă și lipsa celui de-al patrulea trimestru de sarcină sunt lucruri care contribuie la descărcarea emoțională care se întâmplă, foarte interesant, predominant seara. Cred în beneficiile respectării nevoilor copiilor, cred în atenție și atașament, cred în purtarea copiilor și contactul piele pe piele, cred în alăptarea la cerere, zi și noapte, nu cu program și cred în co-sleeping. Cred în respectarea programului și a ciclurilor de somn ale bebelușilor și a dorinței lor de a mânca sau nu, la un moment dat. Cred în răspunsul rapid și eficient la nevoile bebelușilor. Cred în capacitatea noastră de a ne respecta unii pe alții, la fel cum ne putem respecta copiii. Și respect nu este egal cu laxism. De exemplu, Emma se juca astăzi la nisip de-a prăjiturile și umplea niște forme. Era timpul să plecăm acasă. Mai avea de umplut 2 forme și mi-a spus “Hai să mai stăm!” și din respect pentru ea, nu am umilit-o spunându-i “X e ascultătoare, tu de ce nu ești așa?!” , nu i-am călcat stima de sine spunându-i “Hai o dată, dacă îți spun!”, nu am întărâtat-o la mânie spunând “Ba da. Plecăm!” și nici nu am mințit-o cu “Hai să vezi ceva interesant! E în camera ta sub plapumă, se ascunde. E somnul de prânz.” și foarte important, nu i-am oferit recompense pentru lucruri normale pe care trebuie să le facă, să o cumpăr cu promisiuni. I-am spus “Văd că mai ai două forme goale. Ce-ar fi să termini și prăjiturile alea, să le așezi frumos, cum îți place și apoi să mergem acasă?” A fost de acord și în momentul în care a terminat, a venit de bună voie, fără să fie nevoie să insist. Copiii sunt mai inteligenți și mai receptivi decât credem noi la un moment dat.

Tantumurile de asemeni sunt inexistente la noi, cel puțin până în momentul de față. Emma a avut o perioadă dificilă când a început grădinița, manifestată printr-un fel de somnambulism și descărcări emoționale acasă. Au trecut repede, în brațele mele. Dar puteau trece și mai repede, dacă acționam la timp. Ca părinți dăm examenul și abia apoi învățăm lecția. Deci tantumurile se pare că au o anumită cauză rezolvabilă și apar în general în urma unor lucruri negative, controlabile sau mai puțin controlabile. Însă și în cazul în care poate nu e vorba de lipsa somnului înainte de ora 20, de suprastimularea cu desene sau de lipsa timpului de calitate cu părinții, sau poate doar a început grădinița, a apărut un frățior sau mama a început lucrul, ca părinte ai datoria de a ajuta copilașul de doar 3 anișori (care habar n-are că Pământul e rotund) să treacă mai ușor peste anumite schimbări. De ce să depunem efort când e mai ușor să ne plângem pe Facebook că nu știm ce să mai facem? Dar în timp ce mama se uită ca o legumă în telefon, formulând textul, copilul o “sâcâie” să se joace cu el, apoi vrea să îi schimbe șosetele, apoi nu îi stă bine părul pe care nu-l are, doar pentru că vrea atenția ei. Dragostea ei. Înțelegerea ei și promisiunea că e acolo, disponibilă fizic și emoțional pentru nevoile lui.

Sursa Google

Și asta nu pentru că vrea să manipuleze. Crede-mă, nici bebelușul de 6 luni care nu știe să stea în fund, nu știe nici ce e manipularea și șantajul. Și un copil la care i se răspunde nevoilor emoționale nu devine dependent de mama lui și nici răsfățat. Rezultatele sunt exact opuse.

Un copil care știe că se poate baza pe tine ca părinte, un copil care nu a fost ignorat și subestimat, va prinde aripi, având bagajul emoțional plin de stimă de sine, încredere în propriile forțe și respect pentru cei din jur. Nu va sta lipit de tine. Pentru că știe că ești acolo să-l prinzi dacă se împiedică și cade.

Dar știi care e frumusețea parenting-ului natural? Nu dă o rețetă pe care dacă nu o respecți, eșuezi în creșterea copiilor. Ci îți aduce aminte de adevăratele valori în viața de familie: dragostea necondiționată, dăruirea, răbdarea, respectul și înțelepciunea necesară în deciziile pe care le luăm, cum le luăm și de unde. Fiecare familie e diferită, nu trebuie să fim toți la fel. Dar ar trebui să avem o listă de valori de pe urma cărora să beneficieze copiii noștri. Și să creștem, să învățăm și noi împreună cu ei, să întoarcem societatea la adevăratele valori.

Și să nu uităm că nu trebuie să ne îngrijorăm de ceea ce vor deveni copiii noștri. Ei deja sunt cineva, chiar și în pântec, la 3 luni sau 3 ani. Nouă ne revine sarcina să îi îndrumăm, să fim o autoritate plină de dragoste pentru ei, arătând răbdare, uneori chiar îndelungă răbdare. Atitudini pe care societatea actuală nu mai pune preț atât de mult. Pentru mine relația noastră cu cei mici și fericirea lor constantă în brațele noastre, nu e altceva decât răsplătirea tuturor eforturilor depuse până acum. Prefer oricând asta, decât să fiu și eu un părinte modern, al căror copii dorm toată noaptea după CIO, mănâncă tot terciul din farfurie cu ochii în desene și sunt lăsați singuri în timpul unei crize în magazin.

Nu intenționez să cert pe nimeni cu acest articol, mă mustru pe mine în primul rând pentru că mă simt vinovată de parte din lucrurile de mai sus. Am fost nemulțumită. Am fost stresată. Am pus presiune pe copii. M-am îngrijorat din nimicuri și m-am îndoit de convingerile mele și instinctul meu.

Îmi doresc nespus ca toate mamele din lumea asta, care doresc să iși crească copiii cu atașament și daruire să nu se împiedice de ceea ce gândește lumea și societatea despre ele. Alăptați-vă bebelușul de câte ori are nevoie și urcați cu el pe munte că nu îl trage curentul. Fiți voi ciudatele alea care nu mănâncă tot ce zboară și vă rog, citiți cărți. Citiți CĂRȚI, nu comentarii pe Facebook și nici articole slabe, poate ca acesta al unei mame care trece prin aceleași încercări ca și voi, în fiecare zi. Haideți să fim noi o influență pentru societatea în care traim și să nu o lăsăm să ne dicteze cum să ne creștem copiii. Haideți să încercăm împreună să facem lucrurile altfel și în același timp individual, fiecare în interesul familiei și a copiilor săi.

Oare putem face asta?

 

Parenting Stil de viață

Activități de toamnă pentru copii

20 October 2018

Un lucru e clar, nu există zi în care să nu facem împreună cel puțin o activitate de genul acesta. E ceva special în a strânge toamna frunze de toate culorile și formele, pietre interesante și pene moi. Sunt amintirile noastre împreună și mai mult de atât, în astfel de activități Emma și Anna au parte de timpul meu și toată atenția mea, lucru extrem de important pentru dezvoltarea lor armonioasă. În același timp, lucrul cu mâinile îi ajută pe copii să își dezvolte imaginația, răbdarea și evident, abilitățile practice. Nu vă fie teamă să puneți pensula în mâna unui copilaș de un an. Azi poate pictează mai mult masa decât pe foaie, dar peste o lună sigur va fi mai multă vopsea pe foaie.

Mizeria nu trebuie să vă sperie. Nu e sfârșitul lumii dacă se murdărește masa, există spray și cârpă pentru asta. Nu e sfârșitul lumii nici dacă se murdăresc hainele, există mașină de spălat și detergent și pentru asta. Sau puteți folosi folie de plastic pe masă și un rand de haine rele, special pentru astfel de activități. E bine să existe reguli, absolut, dar nu trebuie să ne folosim de poziția autoritară de părinte, spunând “nu” la orice lucru distractiv și educativ, doar pentru că nu avem răbdare sau chef să curățăm lucruri. De unde să învețe copiii disciplina și respectul pentru lucruri, dacă noi nu le dăm ocazia să facă asta, mai ales printr-o modalitate distractivă? În plus, toamna e anotimpul în care toate activitățile devin extrem de ieftine pentru că natura ne oferă cele mai bune și frumoase materiale de lucru.

Prima activitate este cea mai simplă, rapidă și curată, fiind perfectă pentru a ține ocupați copilașii în timp ce tu pregătești cina. Ai nevoie doar de:

  • Un borcan sau pahar
  • Pietre
  • Câteva crenguțe subțiri
  • Mărgele sau nasturi mari

Dacă nu aveți pietre sau un borcan la dispoziție, copiii pot înfinge crenguțele în plastilină. Tot ce rămâne este să decoreze micul pom improvizat cu mărgele colorate. Vă asigur că cele mai banale lucruri de genul aduc cea mai mare bucurie celor mici.

A doua activitate este preferata Emmei, dar și a mea. Am pictat deja zeci de frunze toamna asta, presimt că până se așează zăpada golim grădina 😊. Pe lângă disponibilitate, răbdare, toleranță la murdărie și imaginație, aveți nevoie de:

  • Foi albe
  • Tempera și pensule
  • Frunze
  • (Lipici)

Pictați frunzele și folosiți-le ca stampile. Lipiți frunzele pictate. Pictați frunzele lipite. Distrați-vă. Punct. 😊

Pentru ultima activitate aveți nevoie de ceva mai mult timp, obiecte și cuvinte la purtător. Copiii sunt fascinați de orice fenomen chimic. Așa că, fiți pregătiți să explicați de ce uleiul stă deasupra apei și de ce nu se colorează. Aveți nevoie de:

  • Borcan
  • Apă
  • Ulei
  • Colorat alimentar
  • Frunze, ghinde, petale, pietre, etc.
  • Lanternă

Lăsați copilașii să toarne uleiul, apoi apa și să observe cum se ridică uleiul deasupra apei. Puneți 2-3 picături de colorat alimentar și amestecați. Adăugați toate minunile pe care le-au strâns cei mici de afară și lăsați-i să se joace cu lanterna, să urmărească lumina colorată, să caute picături de ulei ascunse printre frunzele îndesate în borcan. Inventați povești despre o lume subacvatică. Despre o zână care se ridică deasupra apei ținându-se de un strop de ulei. Agitați borcanul și plimbați lanterna pe el. Intrați în mintea copiilor și faceți orice moment magic. Momentele speciale  nu se întâmplă de fiecare dată din senin, trebuie să le creem noi. 😊

Și dacă tot vorbim de momente speciale, Masha şi Ursul vin pentru prima oară la Braşov, în Eliana mall! Din 26 octombrie şi până în 4 noiembrie cei mici vor avea ocazia să se întâlnească cu fetiţa zglobie Masha şi cu prietenul ei, Ursul , faimoasele personaje din desenul animat Masha şi Ursul.
În cadrul întâlnirii, copiii se vor bucura de multe activităţi:
* vor putea sări pe trambulina floarea-soarelui din grădina Ursului;
* fetiţele vor putea proba rochiţele din dulapul Mashei;
* la Copacul distractiv vor învăţa să deosebească fructele printr-un joc captivant;
* vor urmări filme interesante cu Masha şi Ursul;
* se vor fotografia cu aceştia şi vor se vor bucura de multe alte surprize.
Intrarea în expoziţie este liberă şi durează aproximativ 45 minute şi începe la fiecare oră fixă a programului (începând cu ora 10.00, 11.00, 12.00 … ultima intrare se va face începand cu ora 19.00). Expoziţia este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani.

Petreceți timp de calitate cu cei mici. Peste ani, nu își vor aminti ce ordine a fost în casă și câte feluri de mâncare ai făcut în fiecare zi. Își vor aminti momente, râsete, îmbrățișări. Așa că uită de programul administrativ măcar un weekend și mergeți la Masha și Ursul în Brașov. Merită! 

Parenting Stil de viață

Principii de bază pentru stabilirea unei relații sănătoase între mamă și copil

8 July 2018

Un titlu prea lung pentru câteva sfaturi din partea unei simple mame, știu, îmi pare rău. 😁

Nu voi pretinde niciodată că dețin cheia succesului în educație sau că principiile noastre funcționează la fel de bine în orice familie. Dar doresc să vă împărtășesc 5 lucruri importante în relația noastră cu cei mici, poate vor fi de folos cuiva aflat într-o situație similară.

În primul rând, totul începe din timpul sarcinii. Realitatea este că, atunci când vine vorba de copii, prima dată dai examenul şi abia apoi înveți și lecția. Totuși, sunt câteva lucruri pe care le poți face din timp, ca să nu te trezeşti în totală necunoștință de cauză la un moment dat.

 

1. Citeşte, citeşte şi iar citește

Am citit multe cărți și articole, multe fiind în zadar, până am realizat că doar persoanele autorizate și medicii specialiști mă pot învăța adevărul despre dezvoltarea bebelușului, alăptare, sau schimbările prin care trece o femeie în timpul sarcinii și după. Experienţele altora pot fi de mare ajutor, desigur, dar când vine vorba de copii, este foarte important să căutăm informații corecte, care nu au fost interpretate greșit, din cărți veridice.

De asemenea, cred că toți cunoaștem beneficiile timpului petrecut citind bebelușului, chiar de la naștere: dezvoltă imaginația, memoria și vocabularul, îmbunătățește capacitatea de concentrare, crează un mediu liniștit și un ritual sănătos, atât pentru bebeluș cât și pentru părinte, lucruri care pot influența viitorul copilașului. Pentru mine e extraordinar să văd cât de pasionată e Emma (3 ani) de cărți, nu doar de povești, ci și cărți despre matematică, biologie, astronomie, etc. potrivite vârstei ei, desigur. De obicei facem “lecții” zilnic, întotdeauna subiectul fiind ales de ea, eu oferindu-i doar variante, dar de foarte multe ori trebuie să o refuz pentru că asta vrea să facem toată ziua. Uneori povestim despre zimbru, care e pe cale de dispariție, în timp ce curăț cartofi cu Anna legată de mine în spate. Dar dacă nu e loc pentru cărți, întotdeauna găsim altceva interesant de făcut în casă. Asta mă aduce mai aproape de punctul doi…

 

2. Implică-i pe cei mici în rutina zilnică și în treburile casnice, oricând se poate și doresc

Emma avea cam 6 luni când am început să îi dau de lucru în concordanță cu activitățile mele. De exemplu, o lăsăm să scoată și să așeze la loc șosetele din sertar, în timp ce eu asezam restul rufelor în dulap, timp în care îi explicam de ce și ce facem. Înțelegea? La 6 luni, cu siguranță nu. Dar undeva pe drum a înțeles idea ordinii și a curățeniei, a înțeles că fiecare lucru are locul lui. Asta nu înseamnă că își face ordine în cameră toată ziua, de cele mai multe ori e dezastru, mai ales de când se joacă împreună cu surioara ei, Anna. Dar știe că ordinea trebuie făcută și nu refuză când îi aduc aminte lucrul acesta. Acum iubesc să văd cum face treabă aşa cum poate și știe, iar eu încerc să nu o întrerup. Uneori găsește soluții mai bune decât mine și mă bucur să văd cum lucrează mintea ei.

 

 

 

3. Respectă dacă vrei să fii respectat

Voi fi respectată de către copilul meu, dacă eu îi arăt respect în primul rând, păstrându-mi autoritatea de părinte, dar luând în considerare dorința și personalitatea lui și inclusiv alți factori externi, în funcție de caz.

Până acum nu am întâlnit vestitul tantrum incontrolabil, dar hey, nu știu ce ne rezervă viitorul. Totuși, cred că tratând-o pe Emma cu respectul pe care îl merită a contribuit la dezvoltarea minunatului caracter pe care îl are acum. Întotdeauna îi spun mulţumesc după ce face un lucru pe care am rugat-o să îl facă, fără falsitate îi spun “te rog” sau “pardon” când trec pe lângă ea. Al lucru important pentru mine este să nu îi spun doar “Nu!” fără să îi dau o explicație. De exemplu, dacă îmi mai cere o gustare nu îi spun un simplu “Nu”, continui cu povestea despre sănătate, despre ce efecte negative pot avea gustările în exces, pe înțelesul ei. O țin în brațe oricât și oricând își dorește. Îi explic de ce facem ce trebuie și nu doar ce ne dorim și de ce uneori lucrurile atrăgătoare s-ar putea să nu fie deloc bune pentru noi. Și tot așa, până când comunicarea constantă, dragostea exprimată și respectul arătat, devin cei trei stâlpi de bază în relația noastră.

 

4. Da-ul tău să fie Da, și Nu să fie Nu.

Acesta e un principiu biblic, dar crede-mă, e un lucru atât de important în relația cu cei mici! Emma încă îmi cere voie să facă un lucru cu o simplă privire, iar eu îi răspund la fel. Uneori ascultă din prima, șoptește argumente de la distanță (ceea ce ador) sau trece peste cuvântul meu, asumându-și consecințele. Folosesc destul de rar acel ‘Nu’ ferm dar blând (nu se exclud cele două), dar mai des decât înainte, desigur, limitele sunt puse ca să fie testate zilnic de copii, nu? 😅

Dar ascultă și are încredere în mine pentru că mă țin de cuvânt (sper eu 🙈) și a văzut de multe ori pe pielea ei acel lucru numit cauză/efect pe care îl menționez zilnic. Pentru mine acesta e cel mai dificil lucru în relația cu un toddler. De exemplu, dacă gătim și îi cade ceva pe jos, o rog politicos să coboare din turnul ei și să ia obiectul respectiv. Când avea 12-18 luni trebuia să o ajut eu, coborând la nivelul ei și explicându-i de ce trebuie să ridicăm lucrurile care cad. Totul cu o voce blândă și calmă. Nu ridic eu în locul ei decât dacă mă roagă să o ajut pentru că e prinsă într-o anumită activitate și are argumente plauzibile. 😊 E greu, dar merită din plin! Acum curăță și adună după ea, nu pentru că o forțez eu să facă asta, ci pentru că a devenit o rutină și poate, cine știe, a înțeles importanța acestui lucru.

 

5. Golește casa de lucruri inutile, reorganizează și lasă bebelușul să exploreze toată casa, nu doar pătuţul

Eh, alt lucru greu.  😅 E ușor să uităm dreptul bebelușului de a explora și a învăța despre lumea înconjurătoare, sau măcar casa în care locuiește. E greu să oferim posibilitatea bebelușului de a învăța ce e permis în baie, în bucătărie sau hol. E greu să fim acolo constant să explicăm de ce nu e permis să atingă sau să tragă de anumite lucruri, când piticul ăsta mic pare că nu înțelege mai nimic. Să nu mă înțelegeți greșit, viața mea nu constă în ore petrecute în patru labe lângă Anna, explicându-i de ce nu băgăm degetele în priză. 😅 Avantajul principal este că după ce explici același lucru de câteva (sute de) ori, bebelușul nu va mai fi interesat de același obiect. În curând cel mic va cunoaște fiecare colţişor al casei și va observa repede dacă apare ceva nou. Emma doarme în pat la nivelul solului de la 4 luni, iar Anna nu a avut pătuţ de la început. Acum dorm în aceeași cameră, fiecare în patul ei la sol. Astfel, când se trezesc, încep să se joace, beau apă, se bucură de libertate, nu țipă ca să le dau jos din pătuţ. E atât de ușor, mai ales alăptatul în timpul nopții.

 

Sunt atât de multe lucruri pe care aș putea să le povestesc, dar mă opresc aici. Esența este că trebuie să depunem un efort pentru a avea o relație sănătoasă cu cei mici, lucrurile nu vin de la sine. Poate e greu să renunțăm la confortul nostru uneori, dar e important să investim în relațiile noastre. E extraordinar să vedem cum cei mici învață și își dezvoltă caracterul. Suntem parțial responsabili de ce fel de adulți vor deveni și lucrul acesta e uriaș!

Știți, unele lucruri funcționează, altele nu. Dar să ne vedem copilașii fericiți și liniștiți mă ajută să realizez ce mare binecuvântare avem să ne putem documenta oricând, la orice oră, despre orice. Nu e ușor, știm cât de epuizaţi suntem noi părinții în general… dar nu vreau ca mai târziu să mă uit la anii care au trecut și să spun “Puteam să fac mai mult pentru ele atunci…” . Vreau să mă uit în urmă și să spun “Am făcut tot ce am putut, măcar am încercat. Am încercat să fiu o mamă bună. Nu știu dacă am reușit, dar măcar am încercat.”

Gânduri Parenting

Îţi crești copilul altfel decât mine? Super, hai să fim prietene!

9 May 2018

Cred că nu există persoane care să critice și să se contrazică mai mult decât… noi mamele. Interesant este faptul că, în loc să dăm dovadă de mai multă dragoste și acceptare, în loc să încercăm să fim un exemplu pentru copiii noștri, ne transformăm exact în ceea ce sperăm ca cei mici să nu devină vreodată. Și da, folosesc pluralul pentru că și eu sunt mamă și îmi spun mie personal aceste lucruri, în primul rând.

De ce oare le cerem copiilor să nu le vorbească urât altora, când noi nu ne putem abține când vorbim la telefon și discutăm într-o manieră grosolană despre a III-a persoană care face lucrurile altfel?

De ce oare avem pretenţia ca cei mici să nu aibă un comportament egocentric, când noi nu putem accepta faptul că o mamă a găsit alte soluții în ceea ce privește creșterea copiilor?

De ce oare ne supără copiii când nu țin cont de cei din jur și ar face orice ca să-și îndeplinească scopul greșit de altfel, când noi suntem atât de plini de sine încât ajungem să ne credem experți în creșterea și dezvoltarea copiilor, criticînd din start orice altă variantă decât cea propusă de noi?

De ce oare le spunem copiilor să nu mai vorbească urât, când noi nu ne mai putem opri din jignit?

De ce oare avem pretenția ca odraslele noastre să fie pașnice, când noi nu împrăștiem decât frustrare și ocară?

De ce oare le spunem copiilor să aibă grijă ce vorbesc, dacă noi nu ne putem înfrâna limba?

De ce alergăm după lucruri care nu există? Mama perfectă e fiecare pentru copilașii ei. Nu există o singură rețetă, nu există un etalon. Și dacă ar exista, merită să ne încărcăm zilnic mintea și sufletul, doar pentru că o mamă procedează altfel decât noi? Nu vorbesc de cazurile extreme, în care poate copilașul e în pericol, sau este maltratat. Mă refer strict la diferențele de opinie minore, care provoacă adevărate avalanșe între noi, mamele.

Ce-ar fi să nu lăsăm individualismul să distrugă relații și să ne îndepărteze una de cealaltă? Acum când suntem mai sensibile și mai obosite ca niciodată, când doar noi știm cât de greu e să fim mame, haideți să lăsăm scutul judecății jos și să îmbrățișăm frumusețea diversității. Să nu ne mai ascundem după idea de perfecțiune și să realizăm că avem ce aprecia dar și învăța una de la cealaltă.

Îți crești copilul altfel decât mine? Super, hai să fim prietene!

 

 

Parenting

Activităţi pentru copii 2+ ani | Ce și cum mai facem…

16 April 2018

În sfârșit am reușit să pun împreună câteva activități pe care Emma (aproape 3 ani) le iubește și le solicită zilnic. Unele sunt vechi, începute pe la 1 an apoi adaptate vârstei, altele sunt mai recente dar apreciate în egală măsură.

În primul rând, aș vrea să repet un lucru important: copiii sunt diferiți, la fel și principiile și stilul de viață al fiecărei familii. Emma iubește timpul petrecut afară, fie că plouă, bate vântul sau fuge în grădina bunicii noaptea cu lanterna aprinsă. Iubește parcul, nisipul și bălțile adânci. Dar când suntem în casă, ori mă ajută pe mine la gătit, participă activ la programul administrativ, ori alege anumite activități pe care le îndrăgeşte. Proporția ar fi cam 40% joacă (puzzle, cuburi, păpușă, bucătărie), 60% program administrativ, “lecţii”, abilități practice, lucruri pe care ea oricum le consideră tot joacă. Un alt lucru important de menționat este că niciodată nu am forțat-o să facă ceva, dar nici nu i-am desconsiderat rezultatul, i-am apreciat întotdeauna efortul, îndrumând-o, desigur, către soluția corectă, fără să umbresc varianta gândită de ea, asta ca o mică paranteză. De exemplu, acum nu e interesată de plante, cât e interesată de animale, istorie și astronomie. Nu e atrasă de litere, cum e atrasă de cifre și forme geometrice. Preferă să picteze decât să scrie la tablă cu creta. Și fără alte introduceri, vă las activitățile preferate ale Emmei:

1. Activităţi Usborne

 

 

 

 

 

 

Cea mai bună prietenă a mea a devenit și cel mai bun și serios reprezentant Usborne, motiv pentru care în ultima perioadă nu am mai cumpărat cărți din altă parte. Recent am descoperit paleta extraordinară de activități propuse de Usborne și le ador, atât eu cât și Emma. Sunt atât de bine gândite și calitatea lor e extraordinară. Plus, prețul oferit de prietena noastră este foarte bun! Și pentru că ştiu că cititorii mei iubesc la fel de mult cărțile, până pe 1 Mai aveți 10% reducere folosind codul “AMY10” în momentul în care plasați comanda aici, la reprezentantul nostru Usborne, Andreea Adam.

 

 

2. Activități Montessori

Activitățile de tip Montessori au început de la naștere și încă le îndrăgim și cel mai important, le vedem rezultatele. Acum folosim atât cărți potrivite vârstei, dar și preluăm și adaptăm anumite idei descoperite în cărțile Mariei Montessori. De exemplu, Emmei încă îi place să aducă flori și frunze acasă, ca să le caute în cărţi originea și denumirea, ca mai apoi să le folosească în te miri ce jocuri inventate de ea, sau să creeze ceva lipindu-le și pictând pe ele. La un anumit interval de timp, mă asigur că aceste pietre, frunze și obiecte străine aduse în casă de Emma, dispar subtil. 😂

 

 

 

 

 

 

3. Cărţi în general

Emma iubeşte informaţiile noi, ca orice copil de altfel. Ar sta ore întregi să îi citesc despre animale, istorie, artă, astronomie, etc. Iubește istorisirile din Biblie, dar și Bunele maniere pentru copii, carte pe care și-a ales-o singură din magazin 😅. Interesant este că în ultima perioadă alege povești fără personaj negativ, mai ales de când a conștientizat ideea de rău și pericol și îi respect dorința.  Îi citesc aproximativ 4-5 cărți/povești pe zi și nu mi se pare mult, a devenit o rutină după atâția ani. Anna (7 luni) participă la lectură de fiecare dată și e foarte încântată.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4. Program administrativ, implicarea în activitățile zilnice

Ca toți copilașii curioși, atât Emma cât și Anna își doresc să învețe cât mai multe despre mediul înconjurător, participând activ la treburile zilnice. Uneori e greu. Extrem de greu. Să lași un toddler de 2 ani să bată oul sau să împăturească hainele în felul lui și să îl lași să le așeze în dulap, fără să intervi ulterior, e extrem de dificil. Cred că aceasta e una din cele mai mari lupte prin care trec zilnic, ca mamă. Uneori greșesc, uneori pierd, dar nu mă las doborâtă de dorința de a face eu repede treaba, de a pune importanță mai mare casei (care oricum nu rămâne niciodată impecabilă) decât dorinței Emmei de a învăța. Știți ce am observat? Cei mai mulți părinți își ceartă copiii nu pentru lucruri rele făcute voit, ci pentru încercările lor eșuate de a face un lucru bun, ceea ce e trist. Uneori epuizarea și stresul zilnic nasc în noi, ca și părinți, reacții greșite, firești, dar nepotrivite, pe care trebuie să încercăm să le stăpânim, să le oprim, dar mai ales să le analizăm cauza. Astfel, mintea noastră intră într-o rutină de auto-analiză și control înainte de a lăsa trupul să se transforme în versiunea verde a lui Hulk. Reușim tot timpul? Nu, și e normal. Și adulții greșesc, iar cei mici trebuie să știe asta, contrar părerilor de acum ceva vreme. Să îți ceri iertare, să recunoști că ai greșit în fața unui copilaș de 2 ani necesită mai mult curaj decât să sari cu parașuta din avion. Dar beneficiile pe termen lung în relația părinte-copil sunt extraordinare și imediat vizibile. Încrederea celui mic în părinte crește considerabil. Și respectul aduce respect. Asta vă poate spune și mama mea de la care am învățat toate aceste lucruri (pe care le-am regăsit ulterior și în multe cărți de specialitate). Interesant este că mama era judecată acum 20 de ani pentru lucrurile care azi sunt considerate indispensabile unei relații sănătoase între părinte și copil, motiv pentru care apreciez enorm puterea mamei mele de a trece peste gândirea -limitată de circumstanțele specifice perioadei respective- a celor din jurul ei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mai nou se îmbracă 100% singură cu ce dorește. Rar intervin când trebuie să mergem în oraș și alegerile ei sunt total nepotrivite, chiar incomode pentru ceea urmează să facem. Înțelege, mai ales că am ”darul„ de a îi explica în detaliu unde mergem și ce facem, atât de mult încât e mai interesată de locul respectiv decât de costumul de baie pe care își dorea să-l îmbrace peste geaca de piele.

Iubește poeziile și cântările evident, îi place să le învețe, ca mai apoi să le folosească în jocurile ei de-a școala.

Încearcă să depășească limite? Absolut, și mă bucur! E important să mă testeze, învățând astfel și caracterul meu, nu doar regulile impuse, motiv pentru care doresc să respect în totalitate ceea ce spun. Îmi calculez bine vorbele și nu uit nicio afirmație. E absurd să avem pretenția ca cei mici să nu mintă sau să nu aibă anxietate de separare transformată în țipete, lipsă de încredere și nervi, dacă noi ca părinți le spunem că plecăm fără ei sau că le luăm lucrurile și le dăm la alții dacă nu lasă tot și vin în momentul în care NOI am decis, fără avertizare și explicații. Totul ca mai apoi ei să descopere că ceea ce spunem nu se întâmplă niciodată, sunt doar amenințări gratuite pentru a îi lovi acolo unde îi  doare, doar pentru că simțim că pierdem controlul în momentul în care copilul testează o limită. Dar nu insist pe acest subiect, am doar doi copilași, unul de 3 ani iar celălalt are doar câteva luni. Nu știu ce îmi rezervă viitorul în calitatea de mamă. Până acum, nu știu dacă am doi copii sau îngeri în casă. Mâine? Vedem ce va fi.

Până atunci, citesc, citesc și iar citesc cu ele, pentru ele, dar și pentru mine. Așa mai învăț și eu ce-a realizat Wernher von Braun și ce-a mai pictat Pablo Picasso. Mă bucur că am din nou ocazia perfectă pentru a mai pune câteva informații interesante în bagajul de cunoștințe.

 

Gânduri Parenting

Cu mâna asta mică…

28 March 2018

Cu mâna asta mică îmi gâdileai cândva pântecul și nu mă lăsai să dorm cât timp am fost însărcinată.

Cu mâna asta mică m-ai prins de deget când abia ai văzut lumina și a fost un moment feeric.

Cu mâna asta mică îți zgâriai fața atât de rău din cauza intoleranțelor tale.

Cu mâna asta mică mă zgâriai pe mine la 3 dimineața când tot ce îți doreai era să fi atașată trupului meu, cum am fost odată.

Cu mâna asta mică prinzi totul, de la jucării, la șosetele Emmei, draperiile și părul meu, chiar dacă nu mai am foarte mult.

Cu mâna asta mică vei învăța să cânți la un instrument și îmi vei încânta urechea și sufletul.

Cu mâna asta mică în palma mea îți voi explica lucrurile legate de problemele și încercările inimii, când vei fi mai mare.

Cu mâna asta mică îți vei ridica diploma când vei absolvi facultatea, iar eu voi fi acolo să aplaud cât pot de tare și să plâng.

Pe mâna asta mică poate vei purta un inel într-o zi, când vei fi destul de mare și înțeleaptă pentru a-ți lega viața de altă mână care să te merite.

Cu mâna asta mică mă vei saluta când vei pleca la casa ta, plină de bucurie, iar eu voi zâmbi în timp ce inima mi se rupe în bucăți.

Cu mâna asta mică, draga mea Anna, spui o poveste extraordinară, povestea noastră.

Cu mâna asta mică…

 

 

Gânduri Parenting

Inimile noastre bat împreună

21 March 2018

Inimile noastre bat împreună. Simțim împreună, iubim la fel de mult și gândim în aceeași direcție. Dacă Emma se rănește și plânge, Anna plânge împreună cu ea. Dacă Anna plânge, Emma fuge la ea cu o jucărie sau una din  eșarfele mele (știind că Anna are o pasiune pentru ele). Dacă eu sunt tristă, Emma mă ia în brațe, dacă Anna e tristă, sora ei mai mare o smotocește și pe ea.

Dacă voi, amândouă, aveți nevoie de îmbrățișarea mea, vă strâng la pieptul meu oricât aveți nevoie pentru că aveți aceleași drepturi. Aici nu se măsoară cât oferim, cât iubim.

Suntem una. Tot ce fac pentru voi, fac pentru mine. Durerea voastră e și durerea mea și să vă păstrez fericite e tot ce am nevoie pentru a fi și eu o mamă fericită.

Vă iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine cu siguranță. Și nu am nevoie de nimic în schimb. Sunt oricum atât de binecuvântată să fiu mama voastră. Nu am nevoie de nimic, doar să vă iubesc. Viața cu voi e ca un basm, e feerică. Extenuantă, dar feerică.

 

Parenting Stil de viață

My top parenting & child development books

9 March 2018

I received a few messages from parents-to-be or new parents asking me about my favorite parenting books. I gladly accepted the task but writing why I enjoyed a book it’s harder than I thought. Raising a child doesn’t have a single best recipe and I realize that some of my choices won’t resonate with many people or children out there. But still, here I am, gladly sharing what books influenced the way I handled things in the first most critical months of life (and after) for both of my girls. I’m not going to write about education and discipline, because I may offend people who do things differently and my girls are too little for me to have experience in that area, anyway. I will only talk about practical books I read about baby’s development.

So here are my top favorite books that made my life as a mother so much easier:

1. The Happiest Baby on the Block, by Harvey Karp

I guess there’s no surprise there, many people have read this book and it is a must for parents-to-be. Learning about the fourth trimester of life and how to keep babies away from exhausting crying and sleepless nights made those first months so easy to handle. That doesn’t mean that my newborns slept through the night, but we learned practical ways of making sure that we help them transition easier between the mother’s womb and this huge dry world. And yes, it is possible to avoid those so frightening colicky months. We did with both our girls. So thank you, dr. Karp.

 

 

 

 

 

 

2. Dr. Jack Newman’s Guide to Breastfeeding

If you’re planning to breastfeed, you need this book on your side table. It has solutions for any problem possible. The usual though that comes to your mind when you’re having a breastfeeding dilemma is that you don’t have enough milk. This book reassures you that what you’re going through is normal and you’re going to move past it. But I must tell you, this is a medical type of book that’s easy to digest. Don’t expect a pretty narration.

 

 

 

 

 

 

 

3. Your Baby is Speaking to You, by dr. Kevin Nugent

I loved Paul Ekman’s books on micro expressions, they made me think I can read anybody and I really wanted to catch bad guys. I once refused starting a relationship with the man I call my husband, because I wanted to join the army. But that’s another fun story that you may read about, if you stick around. 😅

So babies. Crying babies. Fussing babies. Laughing babies during the night. Things that babies do and say without words that make us feel unworthy for not understanding. This book is a micro expression reader for babies. You must guess my excitement while reading it 😅. It gave me a lot of confidence and that’s huge for a new mom. The illustrations also helped tremendously. If you fail at reading your baby or your just a ‘Lie to Me’ enthusiast 🙈 go read this book.

 

 

 

 

4.The 90-Minute Baby Sleep Program, by Polly Moore

Oh, the obsession with baby sleep! I get it, it what makes us parents go scream into a pillow sometimes. Or others judging us. But I found in this book an interesting, well studied point of view on sleep circles. It helped us enormously. I always look at the clock when it comes with my kids sleeping program because of this book and it works wonders. I may not agree with some parts of it regarding sleep training, but it has many good things to consider.

From here, I will only add the book’s short description because I don’t want to bore you. These next books also influenced me and made my days and nights easier. I may not agree entirely with some of them, but I guess that’s normal. We take what we need and what’s right for our children.

 

 

 

 

5. Mind in the Making, by Ellen Galinsky

“Mind in the Making is the central component of a creative, multi-faceted initiative that clarifies paths to lifelong learning—related to discoveries about brain development and how learning builds on the structure and function of the brain. It is a valuable contribution based on solid research that yields practical benefits.” (David A. Hamburg, MD,Weill Cornell Medical College and President Emeritus of the Carnegie Corporation of New York)

 

 

 

 

 

 

 

6. Simplicity parenting, by Kim John Payne

“If you are raising children in these anxious times, you need this book. It will inspire you, reassure you, and, most important of all, it will remind you that less is more, that simplicity trumps complication, that rhythm and routine bring peace to the soul. In this profound and practical guide, Kim John Payne offers parents a doable, step-by-step approach to simplifying everyday family life, from the toy box to the dinner table. In the process, he reveals to us the rewards to be found in slowing down, savoring our children’s childhoods, and more fully enjoying our own adult lives.”—Katrina Kenison

 

 

 

 

 

 

7. The Absorbent Mind by Maria Montessori

“The Absorbent Mind was Maria Montessori’s most in-depth work on her educational theory, based on decades of scientific observation of children. Her view on children and their absorbent minds was a landmark departure from the educational model at the time. This book helped start a revolution in education. Since this book first appeared there have been both cognitive and neurological studies that have confirmed what Maria Montessori knew decades ago.”

I decided to stop at 7. There are many more interesting books that could help us do things easier (I don’t want to say “be better parents” because it sounds too harsh and it’s debatable). Also, I didn’t place them in a certain order, only the first 4 titles. But keep in mind that my list works on my children and myself. Before taking things personally, make sure that these books suit your style and don’t worry if they don’t. I have read many books that actually I couldn’t finish because I found them disturbing, but I don’t judge people who enjoyed them and used their advice. Take whatever works for you, your character and your family. Keep your principles in mind and pray that you take the right decisions for your little ones. That’s all we can do as parents, basically.

 

Even if we’ll never be perfect or know absolutely everything, that shouldn’t stop us from doing the best we can and learn as much as possible, no matter how old we are.

You have successfully subscribed to the newsletter

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Amy Hozat will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.