Decor interior Idei pentru amenajarea casei

Cele mai frumoase 4 piese de mobilier din casa noastră

20 November 2019

Lucrurile sunt lucruri. Se uzează, se strică, își pierd valoarea și nu aduc fericire. Dar lucrurile pot fi mai mult decât lucruri atunci când valoarea lor stă în amintiri, în cât de dragi ți-au fost și  ce-ai făcut cu ele, în felul în care marchează o anumită perioadă din viața ta. Lucrurile nu aduc fericire, dar fiecare lucru este un album de amintiri fericite. Cel puțin asta dorim să fie pentru noi aceste 4 piese de mobilier.

Prima piesă este un dulap pe care l-au avut părinții mei de la începutul căsniciei lor, un dulap pe care mama așeza pickupul care cânta hiturile lui Elvis Presley în fiecare sâmbătă dimineața, când eu aveam câțiva anișori. Dulapul era în atelierul din spatele casei părinților mei, aștepta să fie tăiat în bucățele și pus pe foc. Mă bucur enorm că am reușit să-l salvez și să-i dau o viață nouă, dar și că am salvat o bucățică din copilăria mea și am așezat-o în camera Emmei, unde va strânge în continuare amintiri frumoase.

Dulapul l-am vopsit cu Vintage Paint, aveți toate detaliile despre vopsea aici, deja am scris de prea multe ori despre ea, dar e prietena mea de nădejde în amenajarea casei. De data aceasta nu am folosit ceară de protecție, am folosit lac ultra mat tot de la Vintage Paint pentru că îmi doresc să aibă viață cât mai lungă și mă bucur că am făcut asta, finisajul este perfect.

Și lucrul de care sunt extrem de entuziasmată este descoperirea ștampilelor decorative din silicon de la Rouge Boutique Decor. Cu ajutorul lor am reușit să dau dulapului un aer romantic, vintage, delicat și minunat. Am folosit tot vopsea Vintage Paint în diferite nuanțe. Ștampilele pot fi folosite pe pereți, mobilier, textile, podele, aproape orice și în nenumărate combinații. Doar imaginație și curaj îți trebuie. La sfârșit am antichizat ușor dulapul cu ceară bronz și i-am schimbat mânerele. Emma îl adoră iar eu îmi aduc aminte cu drag de copilărie. Multe, multe emoții…

Următoarele piese pe listă sunt două scaune superbe de la Mobilă shabby chic, locul în care m-am îndrăgostit inițial de un pantofar negru cu interiorul roșu, descoperit întâmplător pe Facebook. Apoi am intrat pe site și m-am lovit de zeci de piese vechi și recondiționate, absolut superbe, cu finisaje pe care aș vrea să știu să le fac eu când cresc mare.

Aceste scaune mi-au sărit în ochi pentru că piesele cu modelul acesta de ratan sunt extrem de greu de găsit și oh, sunt atât de scumpe. Iar nuanța aceasta de crem este perfectă pentru ele.

 

Surpriza uriașă a fost să descopăr acasă, când au ajuns, că sunt cu arcuri pe care nu le simți deloc și vorba soțului, sunt cele mai comode scaune pe care ne-am așezat vreodată. A spus că vrea și el la cabinet, dar deja mi-a furat un candelabru, scaunele nu le scap din ochi. 😀

 

Ultima piesă este din același loc, o măsuță transformată în băncuță perfectă pentru capătul patului, sau de așezat la intrare ca loc de încălțat.

 

Dacă vă gândiți că astfel de piese costă o avere, aveți dreptate. AR TREBUI să coste o avere, dar aici am găsit cele mai ieftine dulapuri, mese, scaune, comode și decorațiuni. Sunt atât de accesibile și frumos lucrate, abia așteptam să vă spun de ele!

Și pentru că se apropie sărbătorile, împreună cu Mobilă shabby chic vom face zilele următoare un Giveaway cu o piesă MI-NU-NA-TĂ! Ca să rămâneți informați, vă invit să mă urmăriți aici sau pagina de Facebook Mobilă shabby chic.

O săptămână de poveste să aveți! ✨

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

You have successfully subscribed to the newsletter

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Amy Hozat will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.