Fashion Gânduri

Arta de a fi ocupat

1 august 2018

Unul din lucrurile cu care se mândresc oamenii cel mai mult în viața asta este că sunt extrem de ocupați. A fi ocupat a devenit o necesitate, o obsesie pentru unii, la un moment dat. Spun asta din experiență, nu vă gândiți că îi judec pe alții, ci mai degrabă vorbesc despre mine ca tânără, liberă și fără familie,  și eu ca mamă a doi copii, cu familie și casă de întreținut… În ambele situații am fost la fel.

La un moment dat e aproape rușinos pentru unii din noi, fie singuri sau nu, să spunem că azi nu facem nimic, doar ne odihnim. Suntem obsedați să ne ocupăm timpul maxim și apoi să ne plângem că nu mai putem. Suntem stresați de cele mai mici și neînsemnate lucruri și le dăm o importanţă mult mai mare decât e cazul. Suntem triști, nervoși, nemulțumiți, de dimineață până seara. Dar Ooooh, ce satisfacție când spunem „Vai, nu mai pot, am o grămadă de făcut!”

Ne simțim mai importanți, mai valoroși și însemnați dacă muncim întruna. Pauza e o rușine.

De când mă știu, nu pot să dorm dacă nu am avut o zi productivă sau am ceva de rezolvat în ziua următoare. Am insomnii din copilărie și prietenii apropiați știu asta. Nu ajută deloc nici faptul că sunt și o fire artistică și creativă care nu poate sta și trebuie să dea naștere gândurilor și imaginației. Sunt defectele mele, le cunosc, dar mai cunosc și faptul că viața de mamă, printre altele, m-a învățat că a fi ocupat nu e neapărat o virtute.

E o luptă în mine, o luptă pe care vreau să o câștig. Și azi, pentru prima dată am spus cu „mândrie” că vreau să STAU. Azi stau cu fetele și mă bucur la maxim de ele. Da, am gătit, am pus rufele la loc, am făcut baie fetelor și am și scris. Dar nu cu atitudinea unei persoane extrem de ocupată și stresată. M-am oprit și am gândilit copiii pe rufele care stăteau întinse pe jos, înainte să le pun la loc. Emma a vărsat apă în bucătărie. După ce am ajutat-o să șteargă, am plimbat-o cu prosopul prin toată casa. Am savurat râsetele ei. Anna s-a agitat în timp ce spălam vasele, așa că în loc să spun în mintea mea „Of, mai am treabă, acum vrei în brațe?!” am lăsat tot și am scos-o pe-afară la o scurtă plimbare. Le-am lăsat pe fete să se stropească una pe alta în cadă și am văzut doar creţele de pe burta Annei săltând în timp ce râdea cu poftă, nu apa de pe jos.

Nu vreau să spun că a fi ocupat e ceva rău, sub nici o formă! Cred că e evident! Trebuie să muncim: „să ne îngrijim de lucrurile urgente, apoi cele importante și într-un final cele care rămân” (poezie învățată în copilărie😅). Dar în același timp trebuie să găsim balanța între muncă și odihnă, între stres și relaxare, fără să ne simțim vinovați dacă STĂM.

Când făceam pozele acestea eram constant stresată. Stresată de timp, de faptul că poate Anna nu a adormit la tatăl ei în brațe, că poate Emma ne așteaptă cu nerăbdare, că poate soțului îi e foame sau că nu avem destulă motorină în rezervor ca să ajungem acasă. Dar am decis și atunci să mă opresc. Să mă opresc și să mă bucur de liniște, de minunata persoană din spatele aparatului cu care mi-a făcut mare plăcere să petrec timp. Să mă bucur de frunze și de adierea vântului, de vremea minunată, dar și de noua mea rochie de la Osaha din Eliana mall, o rochie comodă, cu un aer vintage, o broşă drăguță în talie și lungimea perfectă pentru mine. Am evitat rochiile petrecute până acum pentru că tind să se desfacă foarte tare când mă aplec, și să fim realiști, cu doi copii mici ești tot pe jos, oriunde te-ai afla. Dar rochia aceasta are un fel de fustă întreagă care nu se desface, peste care se așează partea din față, ca și cum e petrecută, dar defapt nu e. Asta m-a cucerit la ea. Oricum, întregul magazin Osaha m-a cucerit în acea zi! Este plin, dar plin de modele de rochii. Sute poate! Toate stilurile, materialele și imprimeurile posibile le găsești în Osaha, e nemaipomenit! Nu mă mir, este un magazin cu vechime și experiență, o afacere de familie din generație în generație, un magazin în care vânzătoarea lucrează acolo de peste 10 ani! Osaha e simplu, o familie. Și asta am simțit cât timp am fost acolo. Lipsea o ceașcă de ceai și niște biscuiți ca să numesc șederea mea acolo o vizită acasă la prieteni. 😊

Revenind la subiect, nu uitați că trebuie să învățăm să ne mai și oprim. De dragul vieții. De dragul familiei, al sănătății fizice, psihice și spirituale. De dragul lucrurilor și al momentelor mici, care dau cu adevărat sens vieții.

Haideți să mai răspundem la întrebarea „Ce mai faci?” și cu „Azi nimic🙂.”

 

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply