Fashion Un Decembrie cu stil

Un Decembrie cu stil | partea 1 | Cezare – Exclusive Fashion – Ținute pentru bărbați

11 December 2018

Am revenit!

Mulțumesc tuturor celor care au trimis mesaje și m-au întrebat de sănătate, vă iubesc și vă sunt foarte recunoscătoare pentru susținere și încredere. Momentan suntem blocați într-o casă în plină renovare, bolnavi și sub tratament. În plus, nici măcar nu am avut loc și timp să împodobim bradul. Dar nu am stat degeaba. Înainte să ne trezim cu febră și frisoane, am apucat să facem niște descoperiri frumoase, perfecte pentru sărbători, atât pentru femei, copii, dar și pentru bărbați.

Din nou, l-am pus pe soțul meu la probat și testat haine de ocazie perfecte pentru acest sezon, de la Cezare din Eliana mall Brașov. A fost ziua lui de curând și am încercat să îi fac un cadou care să îi atingă așteptările în ceea ce privește îmbrăcămintea, dar ca anul trecut, nu am reușit să găsesc ceva care să îi placă și să poarte. Apreciez faptul că nu îmbracă orice și că are personalitate și la capitolul acesta și chiar am încredere în alegerile lui. Foarte greu scoți un compliment sau un cuvânt de apreciere pentru o haină din partea soțului. Motiv pentru care de fiecare dată când vizităm magazine pentru bărbați am emoții mari. Dar magazinul Cezare a fost un mare succes!

În timp ce soțul îmbrăca toate hainele care i-au atras atenția, eu m-am bucurat de primirea călduroasă și de profesionalismul demonstrat de către cei de la Cezare. Știți situația aceea în care pui o întrebare vânzătorului și primești privirea de “Tu ce crezi că sunt, Google?” … La Cezare nu am avut parte de așa ceva. Personalul era pus la punct cu detalii despre fiecare haină în parte și aproape mândru de piesele ce se aflau în magazin. Iar sfaturile primite chiar erau de folos (aviz bărbaților care vor să meargă la cumpărături singuri și au nevoie de o părere).

Și acum, vă las câteva detalii despre ce puteți găsi aici, în cazul în care nu aveți prea mult timp liber în perioada asta a sarbatorilor și vreți să mergeți la punct ochit, punct lovit.

Sacouri de lână

Încep cu sacourile pentru că sunt cele mai apreciate de către soț, dar și de către mine, mare iubitoare de lână. Sacourile astea sunt atât de frumoase! Ai zeci de modele de unde poți alege, fie unul mai casual, pentru toată ziua, sau unul în carouri, perfect pentru vizitele la familie de sărbători. Oh, cu așa un sacou poți lăsa o impresie bună oriunde! Și nu numai că arată bine, ține și cald. Bine de tot. Despre proprietățile hainelor de lână am scris și aici, în cazul în care vă întrebați de ce suntem atât de bucuroși să găsim haine de lână de cea mai bună calitate.

Paltoane

Din nou, lână. Dar nu numai lână, lână cu stil! Las pozele să vorbească, nici nu are rost să insist. Sunt absolut superbe paltoanele. Unele vin cu guler și inserție detașabilă și pot fi purtate atât iarna, cât și toamna/primăvara fără inserții. Perfect pentru un bărbat care preferă o haină de calitate pe care să o poarte cu drag.

Costume și cămăși

Dacă ai nevoie de un costum pentru sărbători, nu ai cum să pleci cu mâna goală din Cezare. Nu am mai vazut o colecție atât de mare de costume, în același loc: costume într-o singură culoare, cu dungi, în carouri, texturate, de la materiale fine, la catifeaua specifică acestei perioade, găsești costumul potrivit în orice nuanță dorești. Iar cămașa potrivită o găsești tot în același loc, fie că îți dorești ceva foarte simplu, într-o singură culoare, sau o cămașă cu model, floral sau geometric. Și nu numai modelele diferă, aici găsești și branduri diferite, de la branduri italiene, la cele românești, cum sunt colecțiile domnului Cătălin Botezatu. Orice îți poți imagina, găsești la Cezare.

Accesorii

Ok, ați găsit costumul, cămașa, paltonul, dar cum rămâne cu cele mai mici dar cele mai importante piese din ținută? Nu vă îngrijorați, aveți destule modele de butoni și cravate încât puteți împodobi bradul orașului cu ele. Și ce brad frumos ar fi! Culori, imprimeuri și modele, calitate pentru toate gusturile.

Mai sunt multe de spus, dar vă las să descoperiți singuri restul, un fel de surpriză la locul faptei. Noi ne vom întoarce sigur aici, poate dată viitoare vă sugerăm și niște ținute 100% Cezare, pentru bărbați. Ar fi distractiv! (Nu și pentru soțul meu 😂)

Până atunci, vă pregătesc și niște piese speciale pentru femei. Să vedeți acolo clasic, vintage, un gatsby al anilor 20, adus în actualitate. Stați pe aproape, un Decembrie cu stil continuă!

Pentru locație, contact și program:

Eliana mall – site oficial

Eliana mall – pagina de Facebook

Shop the look

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

You have successfully subscribed to the newsletter

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Amy Hozat will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.