Gânduri

Mâna mamei mele.

27 September 2019

Cea mai detaliată amintire din copilărie este mâna mamei mele. Îmi aduc aminte atât de clar textura palmei ei când mă mângâia înainte să-mi pieptene părul, îmi amintesc inclusiv căldura degetelor ei când ne țineam de mână sâmbăta dimineața și ne uitam la desenele cu Ciocănitoarea Woody. Îmi amintesc atât de clar puterea îmbrățișării ei și cum mă strângea cu dragoste când mă așteptam mai puțin, când o meritam mai puțin. Îmi aduc aminte cum călca hainele în dormitorul cu mobilă albastră, în timp ce Elvis Presley cânta la pickupul nostru vechi și fierul de călcat scotea mai mulți aburi decât era necesar. Îmi aduc aminte cum întindea cearceaful pe pat cu mâinile ei fine și albe ca neaua.

Dar cea mai importantă amintire este din ziua nunții mele, când cu aceeași răbdare cu care mi-a legat șireturile în copilărie, mi-a încheiat nasturii rochiei mele de mireasă. Fiecare nasture încheiat a fost ca un capitolul din viața mea în care am avut parte de îndrumarea, susținerea și iubirea ei. Cu fiecare nasture încheiat mă pregăteam pentru plecarea mea din mâinile ei calde și luminoase.

Ce n-am știut eu atunci este că mâinile ei vor fi umplute din nou de Emma, apoi Anna și să îmi văd mama ținând în brațe copilașii mei cu aceeași dragoste și blândețe cu care m-a ținut pe mine, amintirea mâinilor ei este și mai prețioasă și mai dulce decât a fost vreodată.

Azi e ziua ei. Și m-am trezit cu imaginea aceasta în minte și cu bucuria enormă că am avut parte de dragostea unei asemenea mame. Nu aș fi fost aici, nu aș fi avut bucuria, pacea și liniștea pe care le am acum, fără îndrumarea mâinilor sale.

Așa că, la mulți ani, mamă dragă. Nu-ți pot mulțumi îndeajuns pentru ceea ce ai fost și ești în viața noastră. Nu pot decât să încerc să port în palmele mele aceeași blândețe și dragoste cu care m-ai purtat tu pe mine.

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Beti Iancu 27 September 2019 at 11:54

    Te iubesc, Amy!❤

  • Leave a Reply

    You have successfully subscribed to the newsletter

    There was an error while trying to send your request. Please try again.

    Amy Hozat will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.