Gânduri Parenting

Societatea vs. creșterea copiilor

6 February 2019

Trăim vremuri bune. Extraordinare chiar. Evoluăm cu mare viteză în toate domeniile, dar devenim tot mai lipsiți de înțelepciune. Totul se întâmplă foarte repede, totul e eficient, comod și tot ce ne dorim este să ne creștem doza de confort. Pentru asta muncim, nu? Pentru o mașină mai bună, mai silențioasă, mai spațioasă, că vai de mine, ne sufocăm în BMW-ul pe care îl avem. Vrem iPhone XS pentru că e cu o milisecundă mai rapid decât cel pe care îl avem acum (zic și eu, nu mă pricep la telefoane). Vrem farfuria pe masă 15 minute după ce am făcut comanda în restaurant și dacă nu se întâmplă asta, săracul chelner se teme că îi tăiem din bacșiș după cum ne uităm la el, de parcă e vina lui că bucătarul nu e la fel de rapid precum noul tău iPhone. Doamne ferește să stăm în trafic după ce ieșim de la lucru. Orice, dar nu trafic. Ne învârtim 30 de minute în parcare la Kaufland și asta pentru a prinde un loc de parcare în fața intrării, chiar dacă sunt 70 de locuri libere la 10 metri distanță. Nu cumva să facem câțiva pași, doar de ce ne-am luat mașină confortabilă? Să parcăm acolo, pe locurile oamenilor care n-au ce face cu timpul lor? Nuuu, noi ne învârtim jumătate de oră, că nu avem timp să mergem pe jos 10 metri.

Am uitat ce e răbdarea. Așteptăm concediul all inclusive la 5* ca să ne bucurăm de familie pentru că în restul anului nu reușim ca măcar o dată pe săptămână să mergem în pădure, pe munte, la plimbare, să respirăm aer curat și să ne bucurăm de natură. Doamne ferește să nu fim eficienți și sâmbăta…

Și devenim părinți. Și avem pretenția ca și copiii noștri să fie așa “evoluați” ca noi și societatea în care trăim. Când plânge bebelușul în prima noapte acasă, mama îi spune “Ce-i cu tine, copil de 3 zile? Nu ști că suntem în anul 2019?! Am nevoie de confortul meu și e rușine să te trezești noaptea! Mâine când mă întreabă vecina Geta dacă ești bebeluș “cuminte” și dormi, eu ce-i zic? Vezi că te sleep training-uiesc imediat!” Și așa societatea, adică noi înșine, ne compromitem ca și părinți înainte chiar de a deveni. Totul pentru noi, pentru confortul nostru.

Știți ce e parenting-ul natural? Nu, nu ăla de tratezi copiii doar cu plante și incantații, e o altă denumire pentru attachment parenting, adică metoda de creștere a copiilor bazată pe atașament, răbdare, respect și compasiune, lucruri ce par a fi împotriva tendințelor societății actuale. Știți ce mai presupune parenting-ul natural? Să te întrebi ca părinte “de ce” și să cauți răspunsuri în cărți acreditate, nu la vecine și nu în blog-uri (printre care se află și al meu, nu luați de-a gata tot ce citiți aici, e posibil să greșesc. Citiți cărți veritabile dacă vă prinde o idee.)

În ziua de azi, este o lege nescrisă ca toți nou-născuții să aibă colici, iar copilașii tantumuri; la un moment dat un fel de “scuză” pentru anumite lucruri pe care copiii le fac în momentul în care au nevoi de bază neîmplinite, iar părinții sunt prea ocupați ca să se mai întrebe “de ce” și să citească o carte. Avem 3000 de prieteni pe Facebook, dar pe cei 100 pe care chiar îi cunoaștem, poate nici nu îi salutăm pe stradă. Avem ființa asta mică de 3 kg care nu știe altceva decât căldura corpului mamei și mirosul pielii ei, dar am prefera să știe că suntem în anul 2019 și un bebeluș cuminte și la zi cu ce vrem noi să fie și doarme 10 ore în pătuț. Și dacă plânge că nu o simte pe mama aproape, are colici, așa că dă-i cu ceai plin cu zahăr și sedative. Că așa zic reclamele și tanti Aurica de la etajul 3. Și dacă toddlerul se aruncă pe jos după ce a stat o oră în fața televizorului ca mama să curețe liniștită cartofii și e suprastimulat și agitat din cauza celor 2 ouă Kinder și 4 brioșe cu ciocolată, are un tantrum, nu are nevoie de afecțiune, îmbrățișarea părinților și dragoste. Lăsă-l să plângă, că îi trece. Ce contează că el nu înțelege de ce plânge sau de ce nu se poate opri.

Emma și Anna nu au avut colici. Nu cred în colici, așa cum îi știe tot poporul. Cred că bebelușii au dureri de burtă, cred că trecerea la mediul uscat, extrauterin, este foarte dificilă pentru ei, dar cred că alte lucruri cum ar fi teama, nesiguranța, epuizarea fizică, nevoia de mamă și lipsa celui de-al patrulea trimestru de sarcină sunt lucruri care contribuie la descărcarea emoțională care se întâmplă, foarte interesant, predominant seara. Cred în beneficiile respectării nevoilor copiilor, cred în atenție și atașament, cred în purtarea copiilor și contactul piele pe piele, cred în alăptarea la cerere, zi și noapte, nu cu program și cred în co-sleeping. Cred în respectarea programului și a ciclurilor de somn ale bebelușilor și a dorinței lor de a mânca sau nu, la un moment dat. Cred în răspunsul rapid și eficient la nevoile bebelușilor. Cred în capacitatea noastră de a ne respecta unii pe alții, la fel cum ne putem respecta copiii. Și respect nu este egal cu laxism. De exemplu, Emma se juca astăzi la nisip de-a prăjiturile și umplea niște forme. Era timpul să plecăm acasă. Mai avea de umplut 2 forme și mi-a spus “Hai să mai stăm!” și din respect pentru ea, nu am umilit-o spunându-i “X e ascultătoare, tu de ce nu ești așa?!” , nu i-am călcat stima de sine spunându-i “Hai o dată, dacă îți spun!”, nu am întărâtat-o la mânie spunând “Ba da. Plecăm!” și nici nu am mințit-o cu “Hai să vezi ceva interesant! E în camera ta sub plapumă, se ascunde. E somnul de prânz.” și foarte important, nu i-am oferit recompense pentru lucruri normale pe care trebuie să le facă, să o cumpăr cu promisiuni. I-am spus “Văd că mai ai două forme goale. Ce-ar fi să termini și prăjiturile alea, să le așezi frumos, cum îți place și apoi să mergem acasă?” A fost de acord și în momentul în care a terminat, a venit de bună voie, fără să fie nevoie să insist. Copiii sunt mai inteligenți și mai receptivi decât credem noi la un moment dat.

Tantumurile de asemeni sunt inexistente la noi, cel puțin până în momentul de față. Emma a avut o perioadă dificilă când a început grădinița, manifestată printr-un fel de somnambulism și descărcări emoționale acasă. Au trecut repede, în brațele mele. Dar puteau trece și mai repede, dacă acționam la timp. Ca părinți dăm examenul și abia apoi învățăm lecția. Deci tantumurile se pare că au o anumită cauză rezolvabilă și apar în general în urma unor lucruri negative, controlabile sau mai puțin controlabile. Însă și în cazul în care poate nu e vorba de lipsa somnului înainte de ora 20, de suprastimularea cu desene sau de lipsa timpului de calitate cu părinții, sau poate doar a început grădinița, a apărut un frățior sau mama a început lucrul, ca părinte ai datoria de a ajuta copilașul de doar 3 anișori (care habar n-are că Pământul e rotund) să treacă mai ușor peste anumite schimbări. De ce să depunem efort când e mai ușor să ne plângem pe Facebook că nu știm ce să mai facem? Dar în timp ce mama se uită ca o legumă în telefon, formulând textul, copilul o “sâcâie” să se joace cu el, apoi vrea să îi schimbe șosetele, apoi nu îi stă bine părul pe care nu-l are, doar pentru că vrea atenția ei. Dragostea ei. Înțelegerea ei și promisiunea că e acolo, disponibilă fizic și emoțional pentru nevoile lui.

Sursa Google

Și asta nu pentru că vrea să manipuleze. Crede-mă, nici bebelușul de 6 luni care nu știe să stea în fund, nu știe nici ce e manipularea și șantajul. Și un copil la care i se răspunde nevoilor emoționale nu devine dependent de mama lui și nici răsfățat. Rezultatele sunt exact opuse.

Un copil care știe că se poate baza pe tine ca părinte, un copil care nu a fost ignorat și subestimat, va prinde aripi, având bagajul emoțional plin de stimă de sine, încredere în propriile forțe și respect pentru cei din jur. Nu va sta lipit de tine. Pentru că știe că ești acolo să-l prinzi dacă se împiedică și cade.

Dar știi care e frumusețea parenting-ului natural? Nu dă o rețetă pe care dacă nu o respecți, eșuezi în creșterea copiilor. Ci îți aduce aminte de adevăratele valori în viața de familie: dragostea necondiționată, dăruirea, răbdarea, respectul și înțelepciunea necesară în deciziile pe care le luăm, cum le luăm și de unde. Fiecare familie e diferită, nu trebuie să fim toți la fel. Dar ar trebui să avem o listă de valori de pe urma cărora să beneficieze copiii noștri. Și să creștem, să învățăm și noi împreună cu ei, să întoarcem societatea la adevăratele valori.

Și să nu uităm că nu trebuie să ne îngrijorăm de ceea ce vor deveni copiii noștri. Ei deja sunt cineva, chiar și în pântec, la 3 luni sau 3 ani. Nouă ne revine sarcina să îi îndrumăm, să fim o autoritate plină de dragoste pentru ei, arătând răbdare, uneori chiar îndelungă răbdare. Atitudini pe care societatea actuală nu mai pune preț atât de mult. Pentru mine relația noastră cu cei mici și fericirea lor constantă în brațele noastre, nu e altceva decât răsplătirea tuturor eforturilor depuse până acum. Prefer oricând asta, decât să fiu și eu un părinte modern, al căror copii dorm toată noaptea după CIO, mănâncă tot terciul din farfurie cu ochii în desene și sunt lăsați singuri în timpul unei crize în magazin.

Nu intenționez să cert pe nimeni cu acest articol, mă mustru pe mine în primul rând pentru că mă simt vinovată de parte din lucrurile de mai sus. Am fost nemulțumită. Am fost stresată. Am pus presiune pe copii. M-am îngrijorat din nimicuri și m-am îndoit de convingerile mele și instinctul meu.

Îmi doresc nespus ca toate mamele din lumea asta, care doresc să iși crească copiii cu atașament și daruire să nu se împiedice de ceea ce gândește lumea și societatea despre ele. Alăptați-vă bebelușul de câte ori are nevoie și urcați cu el pe munte că nu îl trage curentul. Fiți voi ciudatele alea care nu mănâncă tot ce zboară și vă rog, citiți cărți. Citiți CĂRȚI, nu comentarii pe Facebook și nici articole slabe, poate ca acesta al unei mame care trece prin aceleași încercări ca și voi, în fiecare zi. Haideți să fim noi o influență pentru societatea în care traim și să nu o lăsăm să ne dicteze cum să ne creștem copiii. Haideți să încercăm împreună să facem lucrurile altfel și în același timp individual, fiecare în interesul familiei și a copiilor săi.

Oare putem face asta?

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

You have successfully subscribed to the newsletter

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Amy Hozat will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.