Parenting Stil de viață

Activități de toamnă pentru copii

20 October 2018

Un lucru e clar, nu există zi în care să nu facem împreună cel puțin o activitate de genul acesta. E ceva special în a strânge toamna frunze de toate culorile și formele, pietre interesante și pene moi. Sunt amintirile noastre împreună și mai mult de atât, în astfel de activități Emma și Anna au parte de timpul meu și toată atenția mea, lucru extrem de important pentru dezvoltarea lor armonioasă. În același timp, lucrul cu mâinile îi ajută pe copii să își dezvolte imaginația, răbdarea și evident, abilitățile practice. Nu vă fie teamă să puneți pensula în mâna unui copilaș de un an. Azi poate pictează mai mult masa decât pe foaie, dar peste o lună sigur va fi mai multă vopsea pe foaie.

Mizeria nu trebuie să vă sperie. Nu e sfârșitul lumii dacă se murdărește masa, există spray și cârpă pentru asta. Nu e sfârșitul lumii nici dacă se murdăresc hainele, există mașină de spălat și detergent și pentru asta. Sau puteți folosi folie de plastic pe masă și un rand de haine rele, special pentru astfel de activități. E bine să existe reguli, absolut, dar nu trebuie să ne folosim de poziția autoritară de părinte, spunând “nu” la orice lucru distractiv și educativ, doar pentru că nu avem răbdare sau chef să curățăm lucruri. De unde să învețe copiii disciplina și respectul pentru lucruri, dacă noi nu le dăm ocazia să facă asta, mai ales printr-o modalitate distractivă? În plus, toamna e anotimpul în care toate activitățile devin extrem de ieftine pentru că natura ne oferă cele mai bune și frumoase materiale de lucru.

Prima activitate este cea mai simplă, rapidă și curată, fiind perfectă pentru a ține ocupați copilașii în timp ce tu pregătești cina. Ai nevoie doar de:

  • Un borcan sau pahar
  • Pietre
  • Câteva crenguțe subțiri
  • Mărgele sau nasturi mari

Dacă nu aveți pietre sau un borcan la dispoziție, copiii pot înfinge crenguțele în plastilină. Tot ce rămâne este să decoreze micul pom improvizat cu mărgele colorate. Vă asigur că cele mai banale lucruri de genul aduc cea mai mare bucurie celor mici.

A doua activitate este preferata Emmei, dar și a mea. Am pictat deja zeci de frunze toamna asta, presimt că până se așează zăpada golim grădina 😊. Pe lângă disponibilitate, răbdare, toleranță la murdărie și imaginație, aveți nevoie de:

  • Foi albe
  • Tempera și pensule
  • Frunze
  • (Lipici)

Pictați frunzele și folosiți-le ca stampile. Lipiți frunzele pictate. Pictați frunzele lipite. Distrați-vă. Punct. 😊

Pentru ultima activitate aveți nevoie de ceva mai mult timp, obiecte și cuvinte la purtător. Copiii sunt fascinați de orice fenomen chimic. Așa că, fiți pregătiți să explicați de ce uleiul stă deasupra apei și de ce nu se colorează. Aveți nevoie de:

  • Borcan
  • Apă
  • Ulei
  • Colorat alimentar
  • Frunze, ghinde, petale, pietre, etc.
  • Lanternă

Lăsați copilașii să toarne uleiul, apoi apa și să observe cum se ridică uleiul deasupra apei. Puneți 2-3 picături de colorat alimentar și amestecați. Adăugați toate minunile pe care le-au strâns cei mici de afară și lăsați-i să se joace cu lanterna, să urmărească lumina colorată, să caute picături de ulei ascunse printre frunzele îndesate în borcan. Inventați povești despre o lume subacvatică. Despre o zână care se ridică deasupra apei ținându-se de un strop de ulei. Agitați borcanul și plimbați lanterna pe el. Intrați în mintea copiilor și faceți orice moment magic. Momentele speciale  nu se întâmplă de fiecare dată din senin, trebuie să le creem noi. 😊

Și dacă tot vorbim de momente speciale, Masha şi Ursul vin pentru prima oară la Braşov, în Eliana mall! Din 26 octombrie şi până în 4 noiembrie cei mici vor avea ocazia să se întâlnească cu fetiţa zglobie Masha şi cu prietenul ei, Ursul , faimoasele personaje din desenul animat Masha şi Ursul.
În cadrul întâlnirii, copiii se vor bucura de multe activităţi:
* vor putea sări pe trambulina floarea-soarelui din grădina Ursului;
* fetiţele vor putea proba rochiţele din dulapul Mashei;
* la Copacul distractiv vor învăţa să deosebească fructele printr-un joc captivant;
* vor urmări filme interesante cu Masha şi Ursul;
* se vor fotografia cu aceştia şi vor se vor bucura de multe alte surprize.
Intrarea în expoziţie este liberă şi durează aproximativ 45 minute şi începe la fiecare oră fixă a programului (începând cu ora 10.00, 11.00, 12.00 … ultima intrare se va face începand cu ora 19.00). Expoziţia este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani.

Petreceți timp de calitate cu cei mici. Peste ani, nu își vor aminti ce ordine a fost în casă și câte feluri de mâncare ai făcut în fiecare zi. Își vor aminti momente, râsete, îmbrățișări. Așa că uită de programul administrativ măcar un weekend și mergeți la Masha și Ursul în Brașov. Merită! 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

You have successfully subscribed to the newsletter

There was an error while trying to send your request. Please try again.

Amy Hozat will use the information you provide on this form to be in touch with you and to provide updates and marketing.