Stil de viață

Fotografie conceptuală – part 2

23 aprilie 2018

(Dacă aveți nevoie de puțină fantezie, bucurie, lumină și concept nou care să vă îndulcească puțin cafeaua de dimineață și să vă inspire la început de săptămână, vă las câteva poze făcute în ultima perioadă, împreună cu gândurile care le-au inspirat.)

Pentru că a venit primăvara, pentru că suntem trei dar suntem una, pentru că iubim florile (probabil Anna le iubește cel mai mult, știindu-le și gustul 😅) și rochiile frumoase, pentru că suntem tot timpul împreună, și împărțim atât zilele bune cât și pe cele rele, pentru că suntem sănătoși, putem respira și mișca în voie, pentru că nu merităm ceea ce suntem și avem, nu avem dreptul să fim triști. Trăim momentul. Pentru că nu e al nostru. E o resursă ce nu trebuie risipită.

 

 

 

 

Cât timp ai pierdut anul acesta?

Eu recunosc, am pierdut destul de mult. L-am pierdut stresându-mă, analizând inutil, plângându-mă, chiar dacă a fost doar în mintea mea. Am pierdut timp sperând la lucruri care nu erau pentru mine. Am pierdut nopţi întregi îngrijorându-mă de lucruri care nici măcar nu există. Am pierdut timp punând un accent mult prea mare pe treburile casnice, stresându-mă pentru lucrurile care oricum nu rămân perfecte, cum le-am lăsat. Ironic, am pierdut timp chiar și grăbindu-mă. Am pierdut timp pentru că nu am încetinit lucrurile, ca să pot realiza cât de binecuvântată sunt deja, având nevoie doar să îmi îmbrățișez familia.

Nu voi putea recupera acel timp niciodată. Tot ce pot să fac este să încerc să prețiuesc mai mult ziua de azi, clipa aceasta. Nu să mă îngrijorez pentru ziua de mâine și nici să plâng după ziua de ieri. Tot ce pot să fac este să încetinesc lucrurile și să fiu mulțumitoare pentru momentul acesta și toate lucrurile frumoase pe care le aduce. Pentru că în final nu va conta ce stele am reușit să cuceresc, ci călătoria mea prin Univers.

 

 

 

 

Și pentru că putem pierde timpul și fără să ne plictisim…

Astăzi am realizat că prețuiesc atât timpul pe care îl petrec acasă, cu cei mici, cât și timpul (scurt) pe care îl petrec singură. Plictiseala nu cred că mai există după o vârstă. Nu numai că găsești lucruri interesante și productive de făcut, dar parcă niciodată nu e destul timp pentru tot ce ai vrea să faci. După o vârstă ai vrea să poți să te plictisești, dar capacitatea aceasta e pierdută de mult. Mă întreb ce alte lucruri și abilități mai pierdem ca și adulți…

 

 

 

 

 

„Nu ceea ce faci pentru copii, dar ceea ce îi înveți să facă singuri îi va transforma în oameni de succes mai târziu.”

Cineva mi-a spus azi ”Uite-te la săraca fetiță, încearcă să-și dea SINGURĂ haina jos…” Am zâmbit și am spus ”Oh, știu, și mă bucur. O încurajez să facă asta singură, dacă își dorește.”

Mă întreb ce se întâmplă cu noi, adulții, când vrem să facem totul pentru copiii noștri, doar pentru că putem face lucrurile mai repede și mai bine, ca mai apoi să ne plângem că nu își strâng jucăriile sau nu își dau papucii jos la intrare. Trebuie să încetinim puțin ritmul în care trăim (asta îmi spun în fiecare dimineață…), să avem încredere în cei mici, lăsându-i să învețe și să ne imite, în felul și în ritmul lor. Haideți să-i încurajăm mai mult, să ne grăbim să le spunem ceea ce au făcut BINE, înainte de a scoate în evidență tot ce au făcut RĂU. Și cel mai important, haideți să încercăm să le oferim ceva vrednic de imitat -un om fericit și mulțumitor- uitând lucrurile mici și bucurându-ne mai mult de viață. Da, haideți să ne ajutăm copiii, dar să-i ajutăm să se descurce singuri, dacă asta are logică.

 

 

 

 

 

Urcă, draga mea, urcă.

Sunt atât de tristă când oamenii mă întreabă de ce îmi sacrific viața pentru copii. De ce petrec atât de mult timp citindu-le, de ce dormim cu ei, de ce o țin pe Emma în brațe oricând și oricât își dorește, de ce gătesc cu Anna legată de mine, de ce nu le dau dulciuri, de ce nu le pun desene, de ce stau acasă, de ce, de ce, de ce?

Nu îmi sacrific viața, ci îi dau cel mai frumos și nobil scop pentru o mamă. Îmi pot ajuta copiii să urce pe scara vieții și acesta nu e un sacrificiu, e o binecuvântare! Sunt cu adevărat fericită să le pot îndruma pe Emma și Anna prin lumea asta dură și periculoasă și voi fi aici pentru ele, orice s-ar întâmpla. Nu pentru că trebuie să mă sacrific, ci pentru că fericită mă ofer de bunăvoie.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply