Stil de viață

Fotografie conceptuală

28 martie 2018

Nu am fost niciodată o persoană foarte sociabilă. Întotdeauna am preferat să mă exprim folosind o modalitate artistică, începând cu muzica, stilul vestientar, decorul casei mele, etc. Mi-am petrecut copilăria exersând la vioară chiar și 8 ore pe zi în perioada olimpiadelor și citind foarte mult, pentru că nu aveam prea mulți prieteni. Oamenii credeau că motivul pentru care nu vorbesc prea mult era că sunt prea plină de sine. Adevărul e că nu mă exprim ușor prin cuvinte, prefer să fac asta prin muzică și cred că mă descurc mai bine așa, oricum. Asta am făcut de când mă știu. Am vorbit prin note, nu cuvinte.

Dar în ultimul timp am început să editez poze. La început făceam acest lucru strict pentru deconectare. Știți, uneori mamele au nevoie de asta… Când aveam o zi plină prea plină de program administrativ și pamperși, după ce puneam fetele la somn, editam poze vechi sau cele pe care le-am făcut în ziua respectivă. Era o modalitate de a păstra un anumit moment drag, o modalitate de a da viață anumitor sentimente. Dar apoi, Instagram a împărtășit una din pozele făcute de soțul meu defapt și lucrurile au luat amploare de-acolo. Am primit sute de mesaje și oferte, oameni care doreau să editez poze pentru ei. Mi s-a părut o idee grozavă, așa că am început să lucrez cu brand-urile dragi mie și le-am refuzat politicos pe celelalte. Îmi place ceea ce fac. Mă bucur că pot să împărtășesc și cu alții această nouă pasiune.

Deci fotografia conceptuală e o modalitate prin care vă comunic vouă, dragilor, ceea ce gândesc și simt. Și faptul că am început să scriu pe blog e o luptă personală pe care o duc din dorința de a învăța să mă exprim mai ușor prin cuvinte. Dar mă simt binecuvântată că pot folosi imperfecțiunile mele pentru a face ceva creativ.

Ceea ce încerc să spun este că poate cuvintele nu reprezintă totul (asta vine din partea unei persoane care citește mult😅). Dacă îți place să pictezi, pictează. Dacă preferi să cânți, cântă. Unii s-ar putea să nu înțeleagă, dar cei care contează vor înțelege, iar cei care înțeleg, contează.

 

 

 

Fii sincer cu ceea ce ești. Talentul tău s-ar putea să aducă bucurie și alinare cuiva.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply