Browsing Category

Decor interior

Camera Annei Decor interior

Camera Annei – reconditionarea patului de lemn (part 1)

19 June 2020

Oh, de când nu am mai recondiționat ceva, mi-a fost atât de dor, cum îmi este și de pictat! Una din două dorințe a fost satisfăcută zilele trecute când am vopsit patul Annei, dar pentru că urmează să și decorez patul cu elemente de lemn și imagini pictate manual, aceasta este doar partea întâi.

După ce a ajuns patul Emmei de la Mavis (pe care vi-l arăt în curând, doar să ajungă câteva elemente de decor foarte importante, vreau să pregătesc o prezentare cât mai drăguță, așa cum merită) mi s-a făcut milă de Anna. Ea nu s-a plâns de patul ei vechi și uzat, motiv pentru care am fost și mai determinată să îi fac o surpriză. Anna doarme într-un pat la nivelul solului, făcut la comandă acum 5 ani și evident, s-a îngălbenit vopseaua albă care, oricum, nu era potrivită în camera ei.

Și pentru că fac greșeala să verific des ce minunății mai face Monica de la Maison Romantique, am descoperit la ea un verde mai închis dar cald, Dusty olive.

Amy Hozat recondiționare pat

Superbă nuanță, ca toate nuanțele de la Vintage Paint România. Am crezut că e perfectă pentru patul Annei, până am intrat pe site să trimit comanda și am mai descoperit altceva care mi-a stricat planurile inițiale: regina nuanțelor de verde și anume Antique green.

amy-hozat-decor-interior-vintage

Nuanța aceasta de verde este tot ce-ar trebui să fie o nuanță care se vrea a fi neutră dar caldă, luminoasă și foarte vintage în același timp. A trebuit repede să povestesc cu Monica și la fel de repede am primit și vopseaua.

E adevărat că nu toată lumea gustă acest tip de culoare, nu se mai apreciază mobila verde, probabil din cauza bufetului bunicii care era o nuanță ciudată de verde și se găsea în fiecare casă. Și uite asa, orice piesă verde de mobiler este un fel de mileu și pește de sticlă pe televizor pentru unii, dar pentru alții, care mai apreciază lemnul, vechiul și frumusețea lucrurilor care parcă nu mai pier, nuanța aceasta de verde aduce bucurie și oferă o stare de bine atunci când este privită.

Lăsând mileurile la o parte și revenind la ale noastre, cu puțin mai mult de jumătate de cutie mare de vopsea și lac ultra mat de la Vintage Paint – Maison Romantique, am recondiționat patul Annei și în mai puțin de 24 de ore a fost gata de dormit, sărit și citit în el.

amy-hozat-decor-interior-vintage

Procesul a fost rapid pentru că nu a necesitat șlefuire, ca de obicei, și vopseaua este non-toxică, deci nu am scos patul din cameră, doar l-am tras de la perete, să nu stric frumusețe de tapet, frate cu toate vopselele Vintage Paint pentru că toate provin de la același producător, Jeanne d’Arc Living.

Apropo! Știați că…

Tapetele pe care le găsiți la Maison Romantique sunt strâns legate de nuanțele de vopsea mată Vintage Paint?

Producătorii au gândit produsele în așa fel încât nuanțele vopselelor să se potrivească perfect cu restul produselor decorative, precum tapetul. Așa că, dacă ai tapet Roses (cel din poze) și îți dorești ca în compoziția camerei să existe unitate coloristică, sunt un număr mare de vopsele de diferite culori care se potrivesc perfect cu tapetul. Monica te poate ajuta să alegi culoarea sau culorile potrivite.

Eu am ales să combin tapetul Roses cu Vintage powder și Antique green, iar în camera Emmei sunt alte combinații pe care le voi detalia în curând.

amy-hozat-decor-interior-vintage

Așa că, după de am degresat bine patul și s-a uscat, l-am vopsit în două straturi și după ce s-a uscat peste noapte, dimineața am dat patul cu două straturi foarte subțiri de lac ultra mat, un lac extrem de rezistent care este destinat mobilierului și podelelor de trafic intens.

Atât!

Urmează să îl decorez cu elemente de lemn, asemănător cu turnurile de învățare din bucătărie, care rezistă eroic după ani de zile, cu multe mese și activități practice. În plus, cred că îl voi și picta puțin, pentru mai mult caracter și personalitate.

Vă plac astfel de nuanțe de verde pentru mobilier?

 

Decor interior Idei pentru amenajarea casei

Cum redecorezi ieftin și ușor, în funcție de cameră

13 April 2020

Un lucru e cert: stăm acasă. Dar ne place unde stăm? Sau ar merita să mai schimbăm câteva lucruri, pentru a ne face izolarea acasă mai frumoasă?

Cu siguranță, când toți fugeam de dimineață până seara la lucru și prin oraș, să rezolvăm probleme, nu aveam timp să ne uităm la cuibul nostru, așa cum o facem acum. Și pentru că trebuie să profităm de timpul petrecut acasă, să-l folosim, nu să-l pierdem, am câteva sugestii pentru voi, idei mici care vor avea impact mare în decorul și aspectul casei.

Știm că locul în care ne petrecem timpul ne influențează inclusiv starea și productivitatea, motiv pentru care trebuie să facem tot posibilul să dăm culoare și viață casei, în funcție de caracterul și preferințele fiecărei persoane în parte. De exemplu, eu mă simt cel mai bine într-o casă în stil provincial francez cu ușoare tentative de rococo. Ador mirosul cărților și al lumânărilor aprinse, ador ceșcuțele de ceai mici și cu floricele și îmi place să port haine satinate în casă. Alte persoane poate iubesc nuanțele vii și camerele minimaliste, alții poate preferă stilul clasic sau scandinav.

Oricare ar fi preferințele tale, am câteva sugestii pentru tine, ieftine, rapide și de calitate (testată personal). Pentru a vedea produsele  → click pe cuvintele verzi.

Holul

decor-hol-amy-hozat

decor-hol-amy-hozat

Sursa: Pinterest

Holul este de multe ori subapreciat și ignorat, când vine vorba de atenție la decor și detalii. În același timp, holul este primul lucru pe care îl vedem când intrăm în casă și cel prin care trecem de zeci de ori, zilnic. Cred că merită să investim în piese de mobilier micuțe, care să nu ocupe mult loc, dar care să aducă o doză de frumusețe holului. De exemplu, o masă mică, rotundă, este perfectă pentru o vază cu flori naturale (sau artificiale, dar de calitate). Arată minunat lângă scară sau o băncuță pentru hol cu spațiu de depozitare pentru produsele de îngrijit pantofii. Un suport de chei pentru perete este practic și arată minunat, mai ales dacă este din lemn masiv, la fel ca masa și banca menționate mai devreme. Fiind din lemn masiv, le poți vopsi în culori complementare sau chiar alb, dacă pereții au destulă culoare sau un tapet cu imprimeu.

Sufrageria

decor-sufragerie-amy-hozat

Sursa: Pinterest

De obicei, în sufragerie găsim o canapea, un televizor și poate o măsuță pentru cafea. Dar poți schimba total aspectul încăperii cu un suport pentru reviste așezat lângă canapeaua pe care arunci o pătură confortabilă. Așezi în el revistele și cărțile preferate și ai creat un loc al tău, dar și un spațiu care exprimă confort și caracter. Un scăunel tapițat este perfect pentru a-ți așeza picioarele când citești cartea preferată sau te uiți la un film.

Dormitorul

decor-dormitor-amy-hozat

Sursa: Pinterest

Dacă nu ai un scaun în dormitor pe care ajungi să nu-l mai vezi datorită mormanului de haine, ești parte dintr-o categorie restrânsă de oameni. Noi avem un suport de umerașe în dormitor, dar ocupă mult spațiu și este destul de inestetic. Visez de ani de zile la un pormantou sau valet alb, suport special pentru haine care ocupă foarte puțin spațiu, păstrează hainele drepte și acesta, în mod particular, este superb. Un astfel de obiect, nu doar că este practic, este și foarte frumos. Prezența lui în dormitor te îndeamnă să-ți așezi hainele la locul lor, de fiecare dată. Scaunul ți-ar fi recunoscător.

Bucătăria

bar-amy-hozat

Sursa: mavis.ro

În bucătărie nu trebuie să investești averi mari pentru a-i face pe vizitatori să spună: ”Ai schimbat ceva, așa-i?” (pe cei din luna iunie, iulie, sau august, când se ridică restricțiile, evident). Ai nevoie doar de un candelabru cu multe brațe, pentru mai multă lumină și eleganță. Un bar cu blat rabatabil va fi foarte apreciat de prietenii pe care nu i-ai mai văzut de mult. Dacă ai sufrageria mică, un astfel de bar este ușor de mutat în fața canapelei unde să așezi gustările și aperitivele.

Dacă mai ai nevoie de inspirație, pe site-ul celor de la Mavis, la secțiunea REDUCERI, găsești zeci de articole din lemn masiv pentru orice buget.

Continuă să susții producătorii noștri români în această perioadă dificilă. Cumpără produse românești și susține afaceri locale. 🙌

 

Decor interior Idei pentru amenajarea casei

Mobilier clasic pentru bucătărie & detalii din bucătăria noastră

3 March 2020

Când ne-am căsătorit, bucătăria noastră era o cameră goală, în mijlocul căreia se afla o masă verde, de plastic, pentru exterior, cu două scaune metalice, pliabile. Știți voi, masa aceea cu gaură în mijloc pentru umbrela de soare. Lângă masa firavă aveam un frigider incorporabil pe care ne chinuiam să-l deschidem, fiind fără mâner. Îmi aduc aminte cu drag de acea perioadă, pe masa aceea depozitam oalele și prăjitorul de pâine personalizat cu o cariocă de prietenii noștri. Eram la fel de fericiți ca și acum, iar pâinea cu zacuscă avea același gust, chiar dacă nu aveam o masă serioasă.

Când ne-am ales mobila, inițial am vrut o bucătărie clasică, ușor modernă. Pereții erau gri și goi, nu aveam perdele și draperii, neștiind ce ne place și care e stilul în care noi ne simțim confortabil. Ușor, ușor, stilul bucătăriei s-a transforma în unul mai vintage, mai călduros, care ne place mult, dar care încă necesită mici intervenții. Ne lipsesc piese de mobilier și câteva detalii, cum ar fi plante verzi în vaze metalice și draperii potrivite. Dar am schimbat nuanța pereților într-un crem deschis și am adăugat elemente metalice pe care le ador, cum este suportul pentru condimente și suportul pentru detergenți.

Am avut impresia că ceasul este cam singur, așa că, atentă să nu încarc peretele pe verticală, am ales să pun o poliță din lemn antichizat și picioare metalice sub el. Apoi, am “înrămat” ceasul cu diferite decorațiuni așezate pe poliță, schimbându-le în funcție de sezon sau stare. Tabloul pe care îl vedeți acum, pentru mulți pare trist, pentru mine reprezintă speranță și îmi aduce aminte că o lumină, oricât de mică și debilă este, va învinge întunericul.

Scaunele aș vrea să le vopsesc, în primul rând pentru că sunt destul de uzate și lovite, dar și pentru că e prea mult alb în bucătărie. Albul mobilierului de pe perete parcă ajunge, scaunele le văd într-un crem pudră, sau chiar olive. Dar nu le vopsesc până nu găsesc vitrina potrivită (sau bufetul, cum preferați). Ne-am dat seama că neavând cămară sau mai mult spatiu de depozitare, nu avem loc pentru toate aparatele și oalele. Și pentru că petrec destul de mult timp în bucătărie, plănuiesc să achiziționez un bufet cu două uși în partea de jos și vitrină în partea de sus, cu spațiu deasupra blatului, unde aș vrea să pregătim cafeaua și ceaiul. Și aș vrea să fie din altă poveste față de restul mobilierului, aș vrea să fie antichizat și într-o nuanță diferită de tot ce avem în bucătărie, să fie cumva piesa centrală. Și în funcție de ce bufet găsesc, voi vopsi scaunele.

Am pentru voi și câteva variante de mobilier clasic pentru bucătărie de la Mavis.

Primul model pe care vi-l arăt este preferatul meu. Ador nuanța, dar mai ales elementele decorative cu detaliile lor unice și foarte frumos realizate. Fronturile și detaliile sunt realizate din diferite esențe de lemn masiv, iar interiorul poate fi din lemn, planel, placaj furniruit sau MDF.

Bucătărie Emma

Dacă nu aveți inspirație sau experiență, Mavis oferă consiliere pentru a alege varianta optimă din punct de vedere al eficientizării spațiului, dar și al costului. Prețul se calculează în funcție de model, finisaj, dimensiuni și dotări (șine cu amortizor, jolly, etc.), toate acestea fiind stabilite în funcție de preferințele voastre. Și dacă doriți un rezultat de ansamblu impresionant și exact pe gustul vostru, echipa Mavis vă poate pune în legătură cu oamenii potriviți, specialiști în amenajări din lemn, cu mobilier clasic.

Bucătărie Maria

Există opțiunea să vină un specialist pentru a lua măsurătorile și pentru a realiza proiectul ținând cont de dorințele și nevoile voastre, dar puteți trimite și un proiect gata făcut.

Bucătărie Roma

Sfat!

Nu lucrați singuri la proiectul bucătăriei voastre. Și noi am fost foarte încrezători în capacitatea noastră de a proiecta bucătăria, dar după ce ne-am întâlnit cu un meseriaș, ne-am dat seama că nu am luat în calcul lumina, eficientizarea spațiului, distanța între chiuvetă și mașina de spălat și alte detalii foarte importante. Așa că, vă încurajez să apelați la ajutorul celor din echipa Mavis, profesioniști care pot rezolva probleme pe care nu știți că le aveți, în ceea ce privește proiectul bucătăriei.

Mai multe detalii și zeci de modele de bucătării la adresa de email mavis@mavis.ro, sau răsfoiți oferta magazinului Mavis 👉 AICI.

Camera Emmei Decor interior Parenting

Cum am ales pătuțul bebelușului și care au fost principiile noastre legate de somnul copiilor, de la naștere până în prezent

17 February 2020

Dacă sunteți în căutarea rețetei perfecte pentru somnul bebeluși, vă spun de la început că nu pretind că o dețin și nici nu sugerez să faceți exact cum am făcut noi. Am făcut și noi greșeli la început, am luat decizii fără să ținem cont că bebelușul s-ar putea să aibă alte nevoi, evident, fiind în necunoștință de cauză. Dar ca părinți, înainte dăm examenul și apoi învățăm lecția, de cele mai multe ori, motiv pentru care încurajez viitoarele sau proaspetele mămici să nu se desconsidere, să aibă încredere în capacitățile lor parentale și să păstreze vie dorința de a învăța lucruri noi și de a alege ce e mai sănătos și potrivit pentru familia lor. Acestea fiind spuse, la cererea publicului, vă povestesc despre somnul bebelușilor noștri, despre cât de impredictibil și dificil a fost, dar tot pe atât de frumos și hrănitor pentru noi și relația noastră. Nu vă voi scrie principiile cu liniuță, vă las cărțile citite și felul în care ne-au influențat pe noi, în speranța că le veți citi sau veți lua din experiența noastră doar ce vi se potrivește vouă.

Începem direct cu spaima părinților: colicile bebelușilor. Cum am trecut de ele? Le-am evitat complet. Nu am avut parte de plânsete inconsolabile și nu le-am întâlnit nici la Emma, nici la Anna, datorită unei cărți care ne-a dat soluțiile pentru a adormi nou-născuții, pentru a le ameliora durerile și pentru a le oferi al patrulea trimestru de sarcină, un timp de adaptare pentru ei la noul mediu uscat și rece. Cartea se numește The Happiest Baby on the Block ( Cel mai fericit bebeluș din lume) a Dr. Harvey Karp. Datorită acestei cărți am știut exact cum să procedăm încă din primele zile de viață ale bebelușului și am învățat despre înfășatul corect, nu cel restrictiv, despre contactul piele pe piele, despre white noise, legănatul corect, purtatul în sistem ergonomic (precum wrapul elastic, slingul cu inele, Marsupi și Manduca mai târziu) și crearea unei rutine potrivite bebelușului. O altă carte extraordinară și care s-a dovedit adevărată și practică în cazul nostru este The 90-Minute Baby Sleep Program (Programul de 90 de minute de somn pentru bebeluși) a Dr. Polly Moore. Dar cea mai importantă și răsfoită carte a fost Ghidul pentru alăptare al Dr. Jack Newman, care a stat pe noptiera mea luni de zile. Cartea aceasta mi-a demonstrat că trebuie să am încredere în instinctul meu de a alăpta la cerere, inclusiv pe timpul nopții, m-a învățat cum să fac atașarea corectă, cum să mă feresc de anumite probleme și cum să le tratez pe cele întâlnite. Alăptarea este dificilă, contrar așteptărilor mele și a multor mame și din păcate multe introduc laptele praf pentru motivele greșite, intrând  în panică (nu se satură bebelușul pentru că cere des lapte, este foarte dureros, etc.). Manualul acesta este absolut necesar pentru fiecare viitoare mămică, în cazul în care dorește să alăpteze exclusiv.

Cineva spunea că un părinte ori petrece timpul încercând să împlinească nevoile copilului, atât fizice cât și emoționale, ori petrece timpul încercând să stăpânească ieșirile și manifestările lui care apar în urma neîmplinirii, dar oricum, petrece timpul. Nu știu de ce tot mai mulți părinți caută maturizarea precoce a bebelușilor: să doarmă singuri, să stea în pătuț, să nu ceară în brațe, să mănânce la ore fixe, etc. Două explicații sunt, fie își caută confortul propriu, ca și cum bebelușul trebuie dresat să se muleze pe nevoile părinților, fie le este teamă că cel mic “se învață așa” și părinții devin sclavii copilului răsfățat și iubit în exces. Personal consider că răsfățul înseamnă încălcarea regulilor, evident, de către părinți (cedarea în fața insistențelor, când regula spune “Nu”.) sau lipsa cu desăvârșire a regulilor, nu ținutul în brațe, iubitul și timpul petrecut cu cei mici. Copiii nu se învață în brațe, e o nevoie de bază a lor. Copiii nu caută să manipuleze, caută singurul loc în care se simt în siguranță, în brațele părinților. Cu cât devin mai singuri pe faptul că părinții sunt acolo când au nevoie de ei, independența lor vine natural și în ritmul potrivit vârstei. Emma și Anna au 4, respectiv 2 ani și acum dorm singure aproape de fiecare dată, se schimbă singure dimineața, își iau papucii și gecile singure, se joacă cu orele fără să dorească ceva din partea mea, strâng în urma lor (uneori și a mea, Emma îmi face patul de câte ori îl găsește deranjat 😅) își pun apă în pahar când doresc, mănâncă singure de la începutul diversificării și s-au înțărcat în jurul vârstei de 2 ani fiecare, de comun acord cu sursa laptelui ☺️. Totul a venit natural, în ritmul lor. Nu am căutat să obțin eu lucrurile acestea, forțându-le în vreun fel. Nu poți cere respect din partea copiilor, dacă nu îl oferi și tu ca părinte. Deci, încercând să le respect nevoile care au fost diferite de la una, la cealaltă, dar similare, trecând peste lucrurile impuse de societate și sfaturile greșite, dar cu bune intenții, ale oamenilor, am încetinit alergarea disperată după ‘rezultate’ și am ascultat, în liniștea căminului meu, nevoile copilașilor mei.

Acestea sunt principiile noastre legate de somnul copiilor, de la naștere până în prezent, fără să intru în detalii pentru că nu consider că sunt relevante pentru toată lumea. Dar dacă doriți detalii suplimentare, cu drag vă povestesc în privat 😊.

Cât despre pătuț, aici este locul unde ne-am pripit în perioada de nesting ( cunoscut în limba noastră ca “sindromul cuibăritului” la gravide) când s-a născut în mine dorința de a pregăti toată casa, dar mai ales mobila bebelușului și m-am trezit cu un set întreg și minunat de la Ikea, inclusiv un pătuț alb și plăcut ochiului. Și după ce s-a născut Emma, pătuțul cam asta a rămas, un obiect plăcut ochiului. De ce? Pentru că am descoperit că e mai potrivit pentru noi co-sleeping-ul, adică să doarmă bebelușul cu mine în pat, sau într-un pătuț lipit de patul nostru, cel puțin așa am crezut în primele săptămâni. Și am achiziționat un pat special care poate fi atașat de patul nostru. Dar nu m-a ajutat foarte mult pentru că de cele mai multe ori, Emma rămânea lângă mine, nu o mai mutam un metru mai departe, în pătuțul ei. Așa că, după 3-4 luni de conviețuire cu un bebeluș, am descoperit patul la nivelul solului, varianta ideală pentru cei care vor să alăpteze comod în timpul nopții și cei care vor să încurajeze independența naturală a celor mici. Am făcut un pat de lemn, adică un cadru pentru o saltea de o persoană și inițial a stat în camera noastră, apoi în cameră separată. De când a început să meargă în patru labe, când se trezea dimineața, uneori începea să se joace singură sau venea și bătea în ușă, fără țipete disperate din pătuț. Un alt avantaj a fost că puteam să mă întind și eu lângă ea, uneori adormeam acolo sau pur și simplu mă retrăgeam în confortul patului meu.

Poate pentru unii bebeluși e perfect un pătuț clasic, poate alții au nevoie mai mare de atingerea mamei în timpul nopții. Fiecare copil e diferit, cu nevoi diferite, important este să ținem cont și de ele când insistăm asupra unei structuri în viața lor.

Acum Emma are 4 ani și camera ei, dar îi lipsește patul (cel la nivelul solului a rămas la surioara mai mică de 2 ani care, momentan, împarte patul cu Emma). Am căutat multă vreme un pat potrivit pentru camera ei cu tapet și mobilier vintage, am ales să nu mă grăbesc și să iau orice, ci să găsesc un pat de calitate care să îi placă Emmei acum, dar și la 16 ani. După ce m-am convins de calitatea produselor de la Mavis ( despre care v-am povestit aici și aici) am analizat cu atenție variantele lor potrivit cerințelor mele: pat de o persoană din fier forjat, divan din fier forjat sau divan din lemn masiv cu design clasic sau vintage.

Pat Selene

Pat Perseus

Pat Orione

Pat Cygnus

Dar, pentru că patul Emmei e pe colț, am decis că un divan de la Mavis este mai comod și aspectuos, mai ales dacă îl umplu cu perne drăgălașe.

Divan Chamomille

Divan Athena

Divan Wild Rose

Divan Imaginarium

Ce variantă credeți că am ales pentru camera Emmei?

Shop the look

Decor interior Idei pentru amenajarea casei

Cum am ales luminile în casă, în funcție de stilul camerei

18 December 2019

Pentru mine, una dintre cele mai dificile decizii în decorul casei este alegerea luminilor. Noi locuim într-o casă veche, cu puțină sursă de lumină naturală, iar lămpile și candelabrele pe care eu le consider potrivite stilului nostru au becurile orientate în sus. În plus, candelabrele de pe piață nu sunt foarte diverse și sunt scumpe în general. Nu avem lămpi în toate camerele, de exemplu cea din sufragerie nici nu am apucat să o montez când a ajuns că mi-a fost furată de un medic dentist care își face cabinet și se întâmplă să locuiască în casa noastră 😁. Încă mai caut, inclusiv pentru viitorul nostru dormitor, dar vă arăt ce am în plan, până una, alta, împreună cu cele pe care le avem deja în casă.

Nu am crezut că sunteți interesați de lămpile noastre, dar uite că mă plimb prin casă, pozând becuri, la cererea voastră. 😅

Holul de la intrare găzduiește un candelabru simplu, cu 5 becuri tip lumânări care a fost în camera fetelor o perioadă, dar care și-a găsit locul lângă scară și sunt foarte mulțumită de poziția lui. Holul este deschis la culoare, inclusiv mobilierul și gresia, doar scara are maro închis, împreună cu mânerele mobilierului. Și probabil veți observa că e un lucru general valabil în casa noastră: lămpile și mânerele sunt din fier forjat închis la culoare, în timp ce mobila, pereții și podelele sunt deschise la culoare. Găsesc echilibru în ideea acesta de amenajare, cel puțin în casa noastră vintage.

Pentru holul mic, la intrarea în bucătărie, am ales o lampă ce teoretic este pentru exterior, la fel ca gresia de pe jos. Dorința mea a fost ca holul să aibă influențe provincial franceze, unde holurile pot fi considerate terase exterioare ca design, cu pavaje din beton și mobilă ruginită, lămpi și flori de exterior. N-avem mobilă ruginită pe hol, dar nici nu-mi doresc momentan, sinceră să fiu. 😅 Mă opresc la becurile pentru exterior.

În bucătărie, oh. Nu e alegera mea preferată. Le vom schimba la timpul potrivit, momentan ne bucurăm și de lămpile acestea mult prea clasice pentru bucătăria noastră. Dacă ar fi să aleg acum ceva potrivit, aș vopsi scaunele într-o nuanță crem de la Vintage Paint și aș căuta niște candelabre tip lumânări închise cu pereți de sticlă.

Dormitor nostru este clasic american pentru că asta m-a atras acum 5 ani când, pentru prima dată, am avut ocazia să-mi dau cu părerea despre cum aș vrea să arate o casă. Și am zis “tavan verde în dormitor!” și așa a fost. 😂 Soțul zice că a fost testul suprem în logodna noastră când i-am demonstrat că poate să aibă încredere în mine, chiar dacă toată lumea îi spunea că n-are ce căuta verdele ăla pe tavan. Îmi aduc aminte când a dat cu trafaletul prima linie verde, a râs cu prietenul lui și mi-au trimis o poză, întrebându-mă dacă sunt sigură, având în vedere că nu e o culoare uzuală. Au trecut 5 ani și cu toate că nu aș mai face dormitorul clasic în felul acesta, încă îmi place foarte mult și îmi va fi dor de tavanul nostru verde. Despre lampă? E una din acele alegeri pripite pe care vă sfătuiesc să nu le faceți, ca mine. Se potrivește, este de-acolo, din clasicul american, dar n-aș mai cumpăra-o acum, după ce mi-am dat puțin seama ce ne place mai mult și la ce categorie de lămpi să mă uit.

Urcăm la etaj unde găsim cele mai ieftine tipuri de becuri vintage, pentu că pretențiile trebuie adaptate bugetului de mamă cu doi copii care mai scrie pe ici pe colo. Să nu înțelegeți greșit, sunt fericită și împlinită că am reușit, încet și sigur, să investesc bani câștigați de mine, în timp ce am stat cu fetele acasă. Cred că e bine să existe echilibru sănătos în familie, dar și pe plan personal în viața unei femei, cele două mergând în direcții diferite pentru fiecare. Pentru mine, direcția este să fac ceva, să contribui în familie, să cresc și să îmi pun creativitatea în practică, în timp ce sunt 100% acolo pentru copiii mei, implicată până în măduva oaselor în fiecare mișcare a lor.

Aici lămpile sunt albe pentru că podeaua, grinda și tapetul sunt nuanțe închise și cum spuneam, îmi place să existe echilibru.

În camera Annei am ales, din nou, lămpi pentru exterior, pentru că stilul camerei va merge către provincialul acela francez pe care l-am menționat mai devreme și sinceră să fiu, îmi plac mult mai mult lămpile din magazine aflate în categoria aceasta. Au un farmec aparte, parcă sunt mai simple, mai vintage, mai elegante. Am ales două, pentru că forma camerei este dreptunghiulară.

În camera Emmei am ales lampa în funcție de baldachinul din fier forjat cu frunze de la Maison Romantique, ce urmează să fie montat după ce găsesc patul potrivit. Camera Emmei e mai chateau, mai de prințese. Veți vedea când va fi gata. 😉

Cât despre viitorul nostru dormitor, visez la unul alb, poate v-am mai spus. Unul ca cele care se găsesc la Mavis, de genul acesta, poate într-un finisaj antichizat. Și Mavis chiar oferă această soluție pentru cei care vor un finisaj anume, vă puteți alege nuanța perfectă pentru voi la anumite modele. În plus, mobila din lemn masiv este nemuritoare și vă pot promite că și calitatea este de top, am băncuța noastră de la Mavis ca exemplu. Vă las pozele dormitoarelor mai jos și găsiți mai multe detalii despre ele aici.

 

Și pe băncuța de la Mavis se află aici lampa pe care ei o oferă cadoul unui cititor de-al meu și din nou, mă bucur ENORM să pot face astfel de lucruri pentru voi. Dacă doriți să participați, vă aștept pe pagina mea de Instagram unde puteți găsi GIVEAWAY-ul. Cu ocazia asta, mulțumesc oamenilor minunați din echipa Mavis că au ales să vă ofere un cadou în perioada aceasta a sărbătorilor. 🙏 Mă bucur să descopăr tot mai mult profesionalismul vostru, dar și inima voastră minunată.

Decor interior Idei pentru amenajarea casei

Accente rococo în salonul nostru de muzică

1 December 2019

În sfârșit am reușit să amenajăm o cameră care are ca scop găzduirea manifestărilor noastre artistice (mai mult alte mele, evident 😅), studiul muzicii dar și al altor lucruri, biblioteca fiind și ea prezentă și foarte tentantă. Când intru în salon, chiar dacă nu este gata încă, simt că vreau să învăț ceva, să studiez, să lucrez la intelectul meu sau să mă bucur de artă, să mai descopăr ceva. Și chiar dacă inițial s-a dorit a fi o sufragerie, pentru că e plină de instrumente muzicale și partituri vechi, a devenit mai mult salon de muzică. Ideea salonului de muzică a apărut la începutul anilor 1800 odată cu muzica de cameră susținută de un număr mic de instrumentiști (trio, cvartet, cvintet, depinde de instrumente) în case private, în serate muzicale între ‘prieteni’ de rang înalt.

Ador perioada aceasta a barocului. O ador din punct de vedere muzical și a felul ei de manifestare în aceste camere special amenajate pentru întâlniri între prieteni care apreciază muzica în egală măsură, dar evident și datorită exploziei ei în decorul interior. Ador dragostea aceasta pentru artă ce dă pe afară, mă regăsesc în ea. Dar pentru că nu pot și nu doresc să port peruci albe uriașe sau rochii extrem de încărcare, sau să exagerez în decorul casei pentru a-mi hrăni spiritul artistic și iubirea pentru artă, aleg să dau doar anumite accente salonului de muzică, accente care să mă motiveze și să mă îndemne să citesc partituri și cărți noi, cum deja se întâmplă. Dar aceste accente nu vin neapărat din perioada barocului, vin dintr-o ramură târzie a acestuia, numită rococo.

Rococo s-a născut în Franța, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea și este cunoscut și ca “barocul târziu”. Rococo schimba anumite trăsături ale barocului clasic: în locul culorilor puternice apar pastelurile și în locul dramatismului se așează romantismul, dar cu aceleași principii de bază: design încărcat, multe flori, linii curbate și decorațiuni.

Decorul de pe pereți este făcut cu ștampilele de la Rouge Boutique Decor, aceleași pe care le-am folosit aici pe dulapul Emmei și vopseaua mea preferată de la Vintage Paint România, prin Maison Romantique.

Încă nu a ajuns salonul la forma lui finală, este doar la început de amenajări. Tablourile bogate nu există încă pentru că nu am așezat șevaletul în salon pentru a avea inspirație. În timp vom și achiziționa tablourile potrivite, dar vreau să contribui și eu cu pânzele mele. Timp să am singură, că sentimente de manifestat pe pânză există din plin.

Dar ce ne mai lipsesc nouă aici sunt mici piese de mobilier cu linii curbate și detalii romantice. Și de data aceasta nu vă mai fac eu sugestii, de data aceasta vă cer eu sfatul și opinia.

Mavis are o colecție impresionantă de piese mici de mobilier de toate felurile, mărimile și finisajele posibile. Vă las mai jos câteva candidate și aștept cu drag să-mi spuneți care este preferata voastră.

 

De asemenea, Mavis are acum tot mobilierul expus la un preț cu discount uriaș și livrare imediată! Dacă intrați la secțiunea REDUCERI găsiți mobilă pentru dormitor, sufragerie, hol, dar și oglinzi, lămpi și candelabre la super prețuri. 👏

Care din cele două măsuțe de mai jos credeți că e potrivită pentru salonul nostru, poate cu alte finisaje?

Decor interior Idei pentru amenajarea casei

Cele mai frumoase 4 piese de mobilier din casa noastră

20 November 2019

Lucrurile sunt lucruri. Se uzează, se strică, își pierd valoarea și nu aduc fericire. Dar lucrurile pot fi mai mult decât lucruri atunci când valoarea lor stă în amintiri, în cât de dragi ți-au fost și  ce-ai făcut cu ele, în felul în care marchează o anumită perioadă din viața ta. Lucrurile nu aduc fericire, dar fiecare lucru este un album de amintiri fericite. Cel puțin asta dorim să fie pentru noi aceste 4 piese de mobilier.

Prima piesă este un dulap pe care l-au avut părinții mei de la începutul căsniciei lor, un dulap pe care mama așeza pickupul care cânta hiturile lui Elvis Presley în fiecare sâmbătă dimineața, când eu aveam câțiva anișori. Dulapul era în atelierul din spatele casei părinților mei, aștepta să fie tăiat în bucățele și pus pe foc. Mă bucur enorm că am reușit să-l salvez și să-i dau o viață nouă, dar și că am salvat o bucățică din copilăria mea și am așezat-o în camera Emmei, unde va strânge în continuare amintiri frumoase.

Dulapul l-am vopsit cu Vintage Paint, aveți toate detaliile despre vopsea aici, deja am scris de prea multe ori despre ea, dar e prietena mea de nădejde în amenajarea casei. De data aceasta nu am folosit ceară de protecție, am folosit lac ultra mat tot de la Vintage Paint pentru că îmi doresc să aibă viață cât mai lungă și mă bucur că am făcut asta, finisajul este perfect.

Și lucrul de care sunt extrem de entuziasmată este descoperirea ștampilelor decorative din silicon de la Rouge Boutique Decor. Cu ajutorul lor am reușit să dau dulapului un aer romantic, vintage, delicat și minunat. Am folosit tot vopsea Vintage Paint în diferite nuanțe. Ștampilele pot fi folosite pe pereți, mobilier, textile, podele, aproape orice și în nenumărate combinații. Doar imaginație și curaj îți trebuie. La sfârșit am antichizat ușor dulapul cu ceară bronz și i-am schimbat mânerele. Emma îl adoră iar eu îmi aduc aminte cu drag de copilărie. Multe, multe emoții…

Următoarele piese pe listă sunt două scaune superbe de la Mobilă shabby chic, locul în care m-am îndrăgostit inițial de un pantofar negru cu interiorul roșu, descoperit întâmplător pe Facebook. Apoi am intrat pe site și m-am lovit de zeci de piese vechi și recondiționate, absolut superbe, cu finisaje pe care aș vrea să știu să le fac eu când cresc mare.

Aceste scaune mi-au sărit în ochi pentru că piesele cu modelul acesta de ratan sunt extrem de greu de găsit și oh, sunt atât de scumpe. Iar nuanța aceasta de crem este perfectă pentru ele.

 

Surpriza uriașă a fost să descopăr acasă, când au ajuns, că sunt cu arcuri pe care nu le simți deloc și vorba soțului, sunt cele mai comode scaune pe care ne-am așezat vreodată. A spus că vrea și el la cabinet, dar deja mi-a furat un candelabru, scaunele nu le scap din ochi. 😀

 

Ultima piesă este din același loc, o măsuță transformată în băncuță perfectă pentru capătul patului, sau de așezat la intrare ca loc de încălțat.

 

Dacă vă gândiți că astfel de piese costă o avere, aveți dreptate. AR TREBUI să coste o avere, dar aici am găsit cele mai ieftine dulapuri, mese, scaune, comode și decorațiuni. Sunt atât de accesibile și frumos lucrate, abia așteptam să vă spun de ele!

Și pentru că se apropie sărbătorile, împreună cu Mobilă shabby chic vom face zilele următoare un Giveaway cu o piesă MI-NU-NA-TĂ! Ca să rămâneți informați, vă invit să mă urmăriți aici sau pagina de Facebook Mobilă shabby chic.

O săptămână de poveste să aveți! ✨

 

Decor interior Idei pentru amenajarea casei

Cum decorăm sufrageria în funcție de modelul canapelei?

15 November 2019

Vi se întâmplă să vă uitați în sufragerie și să vi se pară că ceva nu funcționează sau că doriți o schimbare? De cele mai multe ori, canapeaua parcă nu își mai găsește locul, dar există și varianta ca locul să nu fie potrivit canapelei. Așa că, vă sar în ajutor, ca om pasionat de decor interior și sper ca ideile prezentate mai jos să vă fie de folos, atât canapele pe care vi le sugerez, cât și decorul potrivit al camerei.

În cele mai multe case, canapeaua este piesa centrală din sufragerie, probabil și cea mai scumpă. Și merită investit într-o canapea de calitate, comodă, rezistentă și timeless, dacă se poate. Dacă aveți deja o canapea și vreți să faceți o schimbare în cameră, care să integreze frumos piesa voastră, sau căutați o canapea, dar nu știți ce vă place și ce vi se potrivește, diferitele modele, stiluri și culori de mai jos s-ar putea să vă ajute. Toate pozele sunt tip moodboard, create de mine, pentru a-mi explica mai ușor ideile.

Canapeaua minimalistă gri – stilul scandinav

Multă lume alege canapeaua gri din mai multe motive: e o alegere safe (cum spune americanu’) , ușor de întreținut și de încadrat în orice decor. Aparent. Eu văd griul ca fiind destul de greu de folosit, am dat și eu greș cu el în bucătărie, inițial. E greu de găsit echilibrul între nuanțele calde și cele reci, când canapeaua e gri. De exemplu, nu o poți așeza pe o mochetă crem, se bat cap în cap, nici pe un parchet gri, că nu vrei să se camufleze draga canapea. Dar și când găsești rețeta perfectă, poți avea o sufragerie tare tare frumoasă, cu o simplă canapea gri. Eu am mai multe rețete din care să alegeți sau să vă inspirați.

Nonculori și plante verzi

Optați pentru o podea albă, tablouri alb-negru cu ramă neagră și pentru a încălzi atmosfera, o măsuță de cafea din lemn natural, cât mai rustic, blănițe sintetice aruncate pe canapea și câteva plante cu frunze verzi așezate în ghivece din ciment.

Clasic scandinav – alb/gri

Podea albă, pereți albi, perne ivory și crem pe canapea, tablouri cu ramă din lemn natural, măsuță de cafea cu blatul alb și picioarele subțiri din lemn natural. O pătură crem, aruncată pe canapea și o lampă minimalistă.

Strop de culoare

Peretele din spatele canapelei în aceeași nuanță de gri, podea din lemn natural, perne galbene și măsuță din sticlă cu detalii aurii.

Perne roz pudră, covor cu detalii în aceeași nuanță, pereții gri deschis, podeaua într-o nuanță de gri cald. O lampă cu efect de jabou ciufulit.

Canapeaua în carouri – stilul country/rustic

Sufrageria lui Moș Crăciun, oh, aș da bani grei să stau să citesc o carte într-o asemenea sufragerie. Vă las direct variantele alese, nu mai are rost să scriu altceva.

Podea wenge, pereții într-o nuanță de kaki, perdele lungi, albe și biblioteci cât încape.

Pereții crem închis, podea nuc, cufăr pe post de măsuță de cafea și șemineu din cărămidă naturală.

Canapeaua cu imprimeu floral – stilul shabby chic

Cea mai des întâlnită și chiar ușor de integrat în sufragerii calde, luminoase și primitoare.

Romantic

Podea de lemn vopsită în alb, tablouri cu flori colorate, mobilă crem, vază cu bujori roz, lampă cu cristale și un set de ceai la vedere în vitrină. Cine mă invită să discutăm diverse într-o astfel de sufragerie? Că vin! 🙊

Shabby chic ușor minimalist (dacă există așa ceva)

Totul alb, preferabil ușor antichizat. Trandafiri în vază și perdelele din dantelă albă, fină.

Și pentru un strop de masculinitate,

Combinație de imprimeuri – flori și dungi

Fotoliu cu dungi, pereții olive deschis, măsuță olive și perne în carouri micuțe, roșii.

Sper că v-au plăcut ideile prezentate. Dacă vă întrebați de unde mi-au răsărit toate, să știți că m-am pus cu burta pe carte pentru voi, pentru că 90% din întrebările primite sunt despre casă și amenajare în ultima perioadă. Și pentru că nu am școală în domeniu, doar pasiune, m-am gândit să încep totuși să învăț teoria culorilor, a imprimeurilor și a proporțiilor în decor interior, inclusiv istoria lor.

Așa că, de două ori pe lună vă voi prezenta câte o idee sau mai multe care să vă inspire și să vă ajute să vă transformați casa, în așa fel încât să se potrivească stilului vostru de viață și să vă reflecte personalitatea.

Cele 3 canapele sunt de la Mavis și le găsiți mai jos la Shop the look. Ele vin în zeci, dacă nu sute de variante, de la imitație de piele, stofe, imprimeuri și culori, la diferite finisaje ale lemnului, vopsit, antichizat, etc. Vă puteți crea astfel canapeaua perfectă pentru sufrageria dumneavoastră!

Shop the look

Camera Annei Decor interior

Comodă IKEA – project DIY – de la banal la accente franțuzești

11 October 2019

Vă aduceți aminte de Cenușăreasa care a pus tapetul floral în camera Annei? Ei bine, Cenușăreasa vrea să continue renovarea în același stil provincial francez, dar nu are buget pentru mobilier nou. Și pentru că mobila de la IKEA nu se potrivește deloc în atmosfera dorită, Cenușăreasa s-a gândit să mai facă o transformare magică, implicând de data aceasta vopseaua minune Vintage Paint de la Maison Romantique.

Lăsând poveștile la o parte, am reușit să transform total comoda de la Ikea într-o singură zi, cu mai puțin de 200 de lei. Vă las toate detaliile și aspectele pe care trebuie să le luați în considerare, dacă vă tentează să schimbați ceva în casă voastră, rapid și ieftin.

  1. Degresați cu atenție toată suprafața, chiar dacă pare curată. La IKEA sunt două variante pentru această comodă: varianta lucioasă din pal și varianta din lemn masiv vopsit. Dacă aveți pal NEAPĂRAT dați cel puțin un strat de Primer special pentru vopsea pe bază de apă, altfel vopseaua nu se va prinde deloc de folia lucioasă. Eu, având varianta din lemn masiv vopsit, nu am avut nevoie de Primer și nici de șlefuire, doar o degresare serioasă cu Cif.
  2. Alegeți cu atenție pensulele. Am vrut să dau mobilei un efect tip fibră de lemn, motiv pentru care am folosit o pensulă cu perii groși și duri, dar puteți opta pentru variante mai soft, în funcție de preferințe.
  3. Vopsiți cu spor. În funcție de material și culoare, poate e nevoie să dați mai multe straturi de vopsea. Eu am vopsit două comode în nuanțe diferite și cea mai închisă la culoare a avut nevoie să mă întorc a treia oară cu pensula să retușez unde se zărea culoarea albă, iar cea deschisă la culoare a fost gata cu două straturi subțiri de vopsea.

    Primul strat

    Al doilea strat

  4. Dați un strat gros de ceară de protecție transparentă, ori cu pensula, ori cu o cârpă curată. Eu am preferat întotdeauna pensula pentru acest proces, mi se pare mai ușor și rapid de aplicat. Apoi, m-am întors cu o cârpă curată care nu lasă puf să șterg excesul de ceară, unde a fost nevoie.
  5. Un pas opțional, folosiți ceară maro pentru a antichiza mobila în locurile unde timpul ar îmbătrâni piesa în mod natural. Acesta este pasul meu preferat pentru piesele deschise la culoare. Comoda roz pudră nu am antichizat-o, îmi place foarte mult nuanța ei mată și fină.
  6. Alegeți mânerele potrivite pentru că schimbă mult vibe-ul unei piese de mobilier, așa că vă sugerez să nu săriți peste pasul acesta. Mânerele de la IKEA sunt atât de basic și lipsite de viață, abia așteptam să pun mânerele acestea antichizate, în formă de inele.

Atât! Într-un weekend am vopsit 4 piese, ca o Cenușăreasă harnică ce sunt. 😂 Vă arăt și restul lucrurilor în curând, până atunci aruncați un ochi la paletarul de culori de la Maison Romantique, poate vreți să dați un suflu nou casei voastre înainte de sărbători. Dar aveți grijă, s-ar putea să nu vă mai opriți din vopsit dacă începeți, cunosc pe cineva. Nu spun cine.

P.S. comoda în nuanța roz pudră pare “udă” în poze pentru că încă nu se uscase ceara de protecție. Dar în final, aspectul este mat și fin, ca o petală de trandafir.

Decor interior Stil de viață

Banca bârfelor – bucățică de istorie în casa noastră

6 July 2019

Gossip bench, în traducere liberă ‘banca bârfelor’😆, era un scaun cu o măsuță lipită de el, de multe ori cu un raft mic inclus, pentru reviste. A apărut imediat după invenția telefonului în anul 1876 și pentru că primele telefoane erau uriașe în comparație cu cele actuale, aveau nevoie de un loc special unde să fie așezate. A devenit popular după anii 30’, indispensabil celor care aveau telefon în casă.

Îmi imaginez ce impact uriaș au avut telefoanele pentru femeile din acea vreme, probabil au simțit că sunt obiectele de care aveau nevoie ca viața lor să fie completă. ÎN SFÂRȘIT puteau trimite o “informație” imediat prietenelor și nu era nevoie să aștepte câteva zile ca să primească răspunsul prin poștă. În plus, puteau discuta ore întregi fără să fie nevoie să se deplaseze.

Cred că inventarea telefonului a avut un impact major și în viața cercetătorilor britanici, când au înregistrat explozia de cuvinte rostite pe zi de către femei. După numele băncii, tind să cred că ori a inventat-o o femeie, ori a inventat-o un bărbat pentru soția lui, când a găsit-o petrecând prea mult timp cu telefonul lipit de ureche.😅 Evident, este o glumă. Și probabil și persoana care a dat nume băncii era foarte bine dispusă în ziua respectivă. Dar pentru că telefonul fix nu mai este o necesitate de ceva vreme, banca bârfelor și-a pierdut și ea scopul în casele oamenilor.

Eleanor Roosevelt spunea că

Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.

Și pentru că după numele ei, banca era aparent destinată minților mici 🙊 eu cred că putem readuce în actualitate, putem da viață, dar mai ales îi putem da altă întrebuințare unei piese de mobilier atât de frumoasă. Uite câteva idei:

1.Un loc extra în sufragerie

Când vrem să mai adăugăm locuri pentru musafiri în sufragerie, de obicei ne gândim la o canapea mai mare sau fotolii. Dar de multe ori trebuie să renunțăm la alte piese de mobilier, o măsuță, o lampă, etcetera, ca să facem loc pentru încă un fotoliu. Dar cu această băncuță nu putem doar crea un loc extra în sufragerie, ci unul care să contribuie la aspectul elegant al camerei. În plus, putem depozita diferite lucruri necesare în sertar, cum ar fi șervețele, mici fețe de masă și traverse, lucruri de care avem nevoie în sufragerie. Punând o veioză sau un candelabru cu lumânări pe polița băncuței și o pernă cu imprimeu pentru șezut, adăugăm elemente de decor care pot face diferența în designul sufrageriei noastre.  Și așa combinăm utilul cu plăcutul, economisind și spațiu în același timp.

Apropo, candelabrul nostru și tapetul sunt de la Maison Romantique unde Monica mă ajută de fiecare dată când vreau să transform ceva banal într-o piesă magică, fie că e vorba de mobilier, piese de decor sau tapet.

2. Loc pentru încălțat în hol

De cele mai multe ori, holul de la intrare este destul de mic, dar este un spațiu pe care îl folosim zilnic. Holul necesită anumite lucruri practice care să ne facă viața mai ușoară, unul din ele ar fi un scaun pe care să ne așezăm ca să ne încălțăm/descălțăm, un spațiu unde să depozităm pantofii, dar și un loc pentru a depozita periile, cremele și accesoriile pentru încălțăminte. Băncuța aceasta este perfectă pentru holul de la intrare. Are înălțimea perfectă, iar sertarul este ideal pentru creme și accesorii. Soțul este foarte atent la pantofii lui, îi curată cu peria, folosește cremă și spray pentru protecție de fiecare dată când iese din casă, fără excepție. Dacă nu ar avea un loc unde să se așeze și un sertar cu toate accesoriile la îndemână, i-ar fi cam dificil să își facă rutina de fiecare dată.

3. Loc pentru citit în dormitor

Oh, întotdeauna mi-am dorit un loc al meu, un colț intim doar pentru mine și cărțile mele. Dar m-am gândit că este totuși o investiție să cumperi un fotoliu, o mică bibliotecă, poate și o măsuță pentru cana de ceai. Dar din nou, băncuța aceasta răspunde tuturor cerințelor, inclusiv cea a bugetului redus pentru un colț intim, așa cum mi-am dorit.

Și dacă tot vorbim de buget și băncuța mea, să vă spun și unde am gasit minunăția asta. Magazinul Mavis este exact ce caut la un magazin de mobilă: diversitate, calitate și detalii, la un preț pentru oameni normali. Pentru români, mai exact 😅. Nu avem noi salarii ca să ne permitem să cheltuim mii de euro pe mobilă din lemn masiv, cu finisajul dorit și dimensiunile preferate, chiar dacă teoretic merită. Așa că, mă bucur că am găsit un loc unde sunt grămadă cei mai buni producători de mobilă din lemn masiv din România, cum ar fi Sarmex, Ardudana, Mobex, Reserar M, Mobiladalin. Iar în colecțiile de mobilier se regăsesc modele într-o diversitate de stiluri, de la nemuritorul stil clasic, la stilurile arte povero, retro, vintage și rustic. Mavis este o afacere de familie cu experiență de peste 20 de ani în comerțul de mobilă din lemn masiv și lucrul acesta contează și se vede! Sunt oameni pasionați, oameni care înțeleg cerințele clienților și oferă o grămadă de variante și detalii despre produsele lor, cu drag și cu răbdare. Vom apela la serviciile lor destul de des în viitorul apropiat, având în vedere că renovăm și construim, din simplul motiv că atât produsele lor cât și ei ca oameni îl au pe acel vino-ncoa’ pe care îl ador.

Ce credeți că am ales noi să facem cu băncuța, din cele 3 variante de mai sus? 😊

 

 

Shop the look