Browsing Category

Parenting

Gânduri Lifestyle Parenting Stil de viață

Ce faci cu mâinile tale?

23 April 2020

Întotdeauna m-au fascinat mâinile. Le admir în picturile renascentiste și m-aș uita ore întregi doar la mâinile statuilor. De ce? Pentru că ele vorbesc fără să aibă nevoie de cuvinte.

Felul în care le ținem, felul în care sentimentele noastre le ghidează. Mă fascinează faptul că au capacitatea să distrugă vieți sau să le zidească, printr-un simplu gest. Mă fascinează câtă putere există în niște lucruri atât de delicate.

Câtă putere are o îmbrățișare când ai cea mai mare nevoie de ea. Câtă putere are o atingere când te simți singur. Cât de mult afectează mâinile încrucișate ale părintelui atunci când copilașul are mare nevoie ca ele să fie deschise, gata să îmbrățișeze, să ierte și să ocrotească. Câte sentimente, emoții și vieți schimbate datorită gesturilor pe care alegem să le facem cu mâinile noastre. Da, m-aș uita ore întregi la mâinile statuilor, gândindu-mă la lucrurile acestea…

Acum câțiva ani meditam la asta. O aveam doar pe Emma, avea un anișor și mi-am dat seama că multe gesturi pe care le fac cu mâinile, vorbesc înainte ca eu să spun ceva sau să mă explic.

O mamă învață să fie mamă și școala nu se termină niciodată, dar la început mă copleșeau sentimentele. Eram proaspătă mămică, bombardată de informații, sfaturi și acuzații nefondate din toate părțile, dar cu intenții bune de altfel, cărți peste cărți despre creșterea copilului și multe responsabilități. Dar nu m-am gândit să mă informez și despre mine, ce se întâmplă cu o femeie după ce naște, să mă uit la mine, să văd dacă sunt în regulă, sau trec prin schimbări care necesită mai multă atenție. Așa că, printre altele, devenisem irascibilă, foarte emotivă, simțeam că nu fac destul și că nu merit.

Într-o zi, acasă cu Emma, am bruscat niște obiecte în cameră, gândindu-mă la lucrurile care mă dor, fără să vorbesc sau să realizez că Emma mă urmărește. Când m-am întors spre ea, se uita fix la mâinile mele. Am întins o mână spre ea și a făcut un pas înapoi. Degeaba aveam un zambet fals pe față, mâinile mele au vorbit înaintea mea. Încrederea Emmei în brațele calde ale mamei a fost scuturată pentru o secundă în momentul acela.

Realizând efectele gesturilor mele, am decis să folosesc mâinile pentru a arăta dragoste, fericire, răbdare și siguranță în relația cu Emma. Dar nu pot arăta ceva care este acoperit de sentimente negative de teamă, reproș și anxietate. Așa că am ales să lucrez la mine, pentru a îmbunătăți constant calitatea relației mele cu cei din jur, dar mai ales cu fetițele mele.

Un prim pas practic a fost ca atunci când Emma sau Anna greșesc sau reușesc să mă aducă în punctul de fierbere în care stau să izbucnesc, să fac opusul la ce-mi spune firea. Dacă îmi vine să trântesc ceva, să mă pun jos și să deschid brațele. Dacă îmi vine să strig, să mă pun jos și să deschid brațele. Dacă îmi vine să “las copilul să urle, ca să știe că a greșit”, să mă pun jos și să deschid brațele.

La început a fost dificil să trec peste tot ce-mi spuneau mâinile că trebuie să fac, ca să mă descarc, iar eu să aleg să pun genunchiul jos și să-mi îmbrățișez copilul. Dar fără greș, de fiecare dată, fără excepție, copilașul s-a aruncat în brațele mele și s-a liniștit în secunde, evitând astfel zeci de minute de țipete și stări negative. Au fost puține momente de genul și tot mai puține după ce am început să pun în practică acest lucru. Nu-mi amintesc acum ultima dată când m-au supărat copiii cu adevărat, chiar nu-mi amintesc. Greșesc, evident, sunt copii, dar nu mai văd “nervii” ca pe o modalitate de a-i disciplina sau de a le demonstra cât de grav este ce au făcut.

Totul dispare când oferi o îmbrățișare celui care simte că nu o merită sau e surprins de gestul tău. Totul.

Acum, învățând efectele gesturilor mele, îmbrățișarea este primul pas către inima copiilor mei. Când totul dispare și rămâne doar liniștea și iertarea pe care o simte copilul în brațele mamei lui, atunci e momentul în care copilul primește cel mai bine învățătura spusă cu blândețe.

amy-hozat-portret

Datoria noastră ca părinți este să controlăm haosul care apare uneori în viața copiilor noștri, nu să ne alăturăm lui. Țipând la copii, ei nu vor putea primi ceea ce le spui pentru că frica de țipetele adultului amenințător acoperă urechile și inima lor. Totul începe cu o îmbrățișare. Nu poți fi nervos în timp ce strângi în brațe pe cineva.

Dacă mâinile tale au tendința să exprime înaintea ta sentimentele tale negative, încearcă să le înveți tu ce să facă. Piaptănă-ți copilașul în fiecare seară, rugându-l să-ți spună ce simte, ce-și dorește, ce îl doare. Mângâie-i părul și doar ascultă-l. Dacă ai tendința să te descarci lovind sau bruscând, spune-le mâinilor tale să îmbrățișeze. Educă-le, controlează-le.

Lasă mâinile tale să vorbească despre dragoste, iertare, pace, siguranță și în curând, ele nu vor mai cunoaște altceva.

Gânduri Parenting Stil de viață

Izolarea la domiciliu – activități pentru copii în casă

20 March 2020

Trăim vremuri grele, nu numai din cauza amenințărilor care ne bat la ușă sub forma unui virus despre care nu știm prea multe și sub forma unei posibile crize financiare majore, ci și pentru că suntem nevoiți să stăm izolați în casă. Pentru mulți, statul în casă este provocarea cea mai mare zilele acestea, mai ales dacă sunt și copilași mici în familie.

Eu lucram de-acasă în domeniul copywriting-ului și înainte de izolarea la domiciliu, dar în ultimile săptămâni plecam cel puțin 2 zile, pentru câteva ore, pentru a putea lucra. Recunosc, îmi lipsesc enorm acele ore de liniște în care mă puteam concentra și în care eram mult mai productivă decât acasă.

Cum să mă concentrez la tipurile de semințe de roșii, piese de artă, evoluția decorului interior și situația economică din Liban, când am doi copii de 4, respectiv 2 ani, care fug în jurul meu, care îmi fac freze și-mi dau să beau ceai imaginar din cești minuscule de plastic?

Evident, nu pot. Sunt zile în care nu pot lucra deloc pentru că sunt multe de făcut în casă, de la curățenie și dezinfectant mai des, la mâncare caldă de 2 ori pe zi și activități cu cei mici care uită foarte des motivul pentru care stăm în casă, nu mergem la grădiniță și nu avem voie să ne scobim în nas.

Viața de mamă a devenit mult mai grea în ultimile săptămâni. Și ca să nu puneți în practică gândurile sumbre care, din câte am înțeles, la unii vă trec prin minte la ora 4 dimineața, cum ar fi bandă adezivă și cloroform 🙅😅, iată câteva idei practice pentru a ușura viața voastră ca părinți care lucrați de-acasă, dar și a copiilor închiși în case.

  1. Organizează-te. Organizează-te. Organizează-te. Repetițiile sunt special pentru mine pentru că știu cât de important este să am ziua organizată, atât pentru mine cât și pentru copii, dar mi-e foarte greu să-mi iau timp și să fac asta. Intru într-un cerc vicios de “n-am timp pentru asta” și “nu știu cu ce să încep” și mă trezesc la sfârșitul zilei că m-am agitat toată ziua și nu am făcut mai nimic. Sună cunoscut? Este foarte important să notăm toate responsabilitățile zilnice dar și cele legate de job, pentru a ne elibera mintea de ele și pentru a reveni la ele la timpul potrivit, cel notat și bine organizat.
  2. Implică-i pe cei mici în programul administrativ al casei. Amy-hozat-activitati-pentru-copEmma și Anna își pun singure hainele curate în dulap (pe Anna o mai ajută Emma), de anul trecut nu am mai așezat o haină în dulapul Emmei, ele își strâng jucăriile, mai nou șterg praful și dau cu mopul. Nu cu scopul de a face cu adevărat curat, ci de a le ocupa timpul cu lucruri pe care ele le consideră o joacă, dar și pentru a le crește încrederea în sine și în capacitatea lor de a fi de folos în casă. Din acest motiv, nu le spun că nu și-au împăturit bine hainele, le apreciez că o fac de fiecare dată și din ce în ce mai bine; nu le spun că nu au pus cărțile unde trebuie, le apreciez că nu le-au lăsat pe jos și așa mai departe.
  3. Înainte să încep să lucrez, mă joc cu ele exact ceea ce-și dorescAmy-hozat-activitati-pentru-cop, spunându-le că urmează să mă retrag la masa din bucătărie și am nevoie să nu fiu întreruptă. Evident, nu țin ele minte de fiecare dată că mami lucrează, dar sper la ce-i mai bine și mă pregătesc psihic pentru ce-i mai rău. 🤷 Le dau de lucru, ori în cărțile lor de lecții, ori scot foi la imprimantă cu desene alese de ele și le rog să scrie și să coloreze pentru o perioadă.
  4. Jocul de-a regina cu responsabilități. Jocul acesta funcționează cel mai bine. Fetele adoră să inventeze scenarii în care să mă implic și eu ca regină 👑 , ele fiind prințesele. Așa că, ne luăm rochițe colorate, ne putem multe agrafe în păr, ele pleacă să-și pregătească gentuțele și trăsurile, iar eu, regina, mă duc în bucătărie să organizez balul, să trimit emailuri la regate, să semnez contracte cu toți cavalerii invitați și după ce fac acest lucru pentru o oră, două, în liniște, le invit la bal și ne învârtim fericite. Ele că e balul organizat, eu că am lucrat 2 ore.
  5. Folosește piesele de mobilier și dă-le alte întrebuințări. Amy-hozat-activitati-pentru-copBanca noastră de la Mavis este cea mai folosită piesă de mobilier de către copii în această perioadă. Emma o folosește pentru lecții, e perfectă pentru asta, Anna o folosește pentru a citi povești copilașilor ei de pluș. Alteori, banca este Spirit, calul care le salvează de hoți, alteori este o caleașcă sau o mașină care le duce la cumpărături pentru balul pe care îl organizează regina în bucătărie. Banca este ascunzătoare, sau pat, chiar închisoare pentru căpitanul Hook.

amy-hozat-activitati-pentru-copii amy-hozat-activitati-pentru-copii

Iubim această băncuță și chiar dacă fetele o folosesc intens toată ziua, încă arată impecabil pentru că este foarte rezistentă, fiind din lemn masiv. O găsești la Mavis, aici, împreună cu multe alte piese de mobilier din lemn masiv, pentru casa ta.

amy-hozat-activitati-pentru-copii

Poți vedea mici momente din zilele noastre în casă pe pagina mea de Instagram (în partea de jos a paginii), unde postez diferite activități pe care le facem în fiecare zi. Dacă ai nevoie de puțină inspirație, te aștept cu drag!

Și nu uita, totul va fi bine! 🌈

Gânduri Parenting Stil de viață

Cum și ce îi învățăm pe copii despre Coronavirus?

15 March 2020

Nu am scris nimic în mediul online despre coronavirus, nici măcar un comentariu sau o opinie, cu toate că mă informez constant despre evoluția virusului, citesc buletinele informative și noile reglementari, atât de pe teritoriul nostru, cât și din afara lui. Totuși, nimeni nu are nevoie de opinia mea. Oamenii au nevoie de informații clare, din surse sigure și pentru că mediul online e plin de informații false și speculații, uneori e dificil să separi realitatea de minciună. Motiv pentru care am ales să nu contribui isteriei din mediul online, ci să mă documentez, să discut cu membrii familiei mele, să luăm decizii împreună și să respectăm toate indicațiile primite din partea autorităților.

Dar, având în vedere faptul că avem copilași, considerăm că închiderea școlilor și a grădinițelor nu este îndeajuns pentru a îi proteja pe cei mici. Părinții sunt responsabili nu doar cu respectarea legii, ci și să-și învețe copiii despre coronavirus, dar mai ales cum să se ferească de el.

Poate nu suntem panicați în privința copiilor, ținând cont de faptul că viața lor nu este în pericol, dar scopul nostru principal este să contribuim la oprirea răspândirii pandemiei. Pentru că, gândește-te bine, un copilaș poate pune în pericol viața bunicilor lui sau a părinților bolnavi, cu un sistem imunitar scăzut. O simplă discuție cu cei mici, la care să se revină ocazional, este indispensabilă.

Nu aș vrea să intru în detalii despre deciziile luate că familie, le găsiți pe site-uri precum: Ministerul Sănătății Romania, World Health Organization , Medium.com și Centers for Disease Control and Prevention. Aș vrea doar să vă dau câteva idei despre cum am transmis copiilor noștri informațiile primite, pe înțelesul lor.


Emma și Anna au 4, respectiv 2 ani. Evident, nu au capacitatea de a înțelege tot ce se petrece, de ce stăm în casă și de ce magazinele încep să se golească. Cu toate acestea, am decis să nu discutăm în prezența lor despre riscuri, numărul deceselor sau temerile noastre care, într-o oarecare măsură, există. Nu avem televizor, iar știrile le ascultăm pe telefon, folosind căștile. Am decis să le explicăm zilnic, în cuvinte ușoare și idei scurte, ce este coronavirus, cum se răspândește și cum să ne ferim de el.

Un prim lucru a fost să mă așez pe jos, la nivelul lor și să le povestesc următoarele:

Ce este coronavirus?

Coronavirus este un virus apărut recent. Acesta provoacă o boală numită COVID-19. În anumite părți ale lumii, mulți oameni s-au îmbolnăvit.

Cum arată coronavirus?

Acest virus este foarte, foarte mic și arată ca o minge, o coroană (de unde îi vine și numele) cu țepi care se termină în biluțe mici.

Ce ne face coronavirus?

Boala arată ca o răceală gravă, ca o gripă: febră, gât uscat și respirație greoaie. Cei mai mulți oameni care s-au îmbolnăvit, au făcut doar o formă ușoară. Iar copiii micuți care s-au îmbolnăvit, s-au însănătoșit toți. Dar pentru oamenii în vârstă, sau cei care au și alte probleme de sănătate, boala aceasta este foarte, foarte periculoasă.

Cum oprim COVID-19?

Momentan, la noi în țară nu sunt mult cazuri de oameni bolnavi. Dar este foarte important să facem tot posibilul să nu răspândim acest virus. Cele mai importante lucruri sunt:

  1. Să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun pentru cel puțin 20-30 de secunde când intrăm în casă (cam cât un cântecel de la mini-pianul vostru), înainte să atingem lucruri sau fața noastră.
  2. Să strănutăm în cot. Se presupune că virusul se transmite prin picăturile mici de lichid eliminate prin tuse sau strănut. Strănutând în cot, acestea nu ajung pe mâini sau în aer. Foarte important, spălăm mâinile din nou după ce am tușit.
  3. Să nu atingem fața. Nu avem voie să băgăm mâna în gură sau să ne scobim în nas. Pe acolo intră virușii în corpul nostru!
  4. Să nu-i lăsăm pe alți oameni să ne atingă. Să refuzăm politicos să dăm mâna cu oamenii sau să-i lăsăm să ne mângâie. Facem repede câțiva pași în spate și spunem “Stop. Îmi pare rău dar nu îți pot da voie să mă atingi.”
  5. Și cu siguranță cel mai important punct, #noistămacasă. Nu mergem în parcuri sau în magazine, stăm în casă și facem puzzle-uri, jocuri noi, corturi cu pături, gătim cu ce am pregătit în debara pentru izolare și ne bucurăm de timpul petrecut împreună.

Făcând aceste lucruri, putem să îi ajutăm și pe alți oameni să nu se mai îmbolnăvească de coronavirus.

Lucrurile acestea le repet zilnic și le răspund la toate întrebările, în limita cunoștințelor mele.


Pentru a ușura viața copiilor în casă, le-am cumpărat lucruri mici, care știu că le plac și le ofer pe rând, la câteva zile: puzzle-uri noi, carnețele colorate, cărți de colorat, sticle pentru făcut baloane, cărți de povești, etc. Lucruri mici, dar importante.

Un alt lucru pe care l-am făcut a fost să scot la imprimantă câteva foi cu aceste informații, plus imagini sugestive, apoi le-am lipit pe exteriorul și interiorul ușii casei noastre și în baie.

  • Foaia din exterior este în primul rând pentru tatăl lor care lucrează într-un mediu foarte expus virusului și poate, după o zi lungă, are nevoie să-i fie amintite anumite lucruri, cum ar fi să deschidă ușa cu cotul și să nu atingă nimic în casă înainte să se spele foarte bine pe mâini și să facă duș (cu toate că face acest lucru și înainte să plece de la cabinet).coronavirus-sfaturi
  • Foaia din interior este așezată la nivelul copiilor și este acolo pentru a le aminti lucrurile menționate mai sus.coronavirus-for-kids
  • Foaia din baie este așezată tot la nivelul copiilor pentru că cei mici au tendința să fie superficiali când vine vorba de spălatul mâinilor. Și pentru că nu am posibilitatea să le supraveghez de fiecare dată, le-am pus în folie una din jucăriile lor muzicale care cântă diferite melodii pentru 45-60 de secunde. Le-am rugat ca de fiecare dată când se spală pe mâini să dea drumul jucăriei și să nu se oprească din frecatul mâinilor, până nu se termină și melodia. E joaca lor preferată (și a mea, când văd că ele se spală mai mult și mai bine decât înainte).coronavirus-for-kids coronavirus-for-kids

Momentan acestea sunt lucrurile pe care le discutăm și le punem în practică împreună cu fetițele noastre. Sper să vă fie de folos.

Și nu uitați, felul în care acționăm în următoarele săptămâni, poate face o diferență. Împreună putem face față acestei pandemii.🙏 #stămacasă .

Camera Emmei Decor interior Parenting

Cum am ales pătuțul bebelușului și care au fost principiile noastre legate de somnul copiilor, de la naștere până în prezent

17 February 2020

Dacă sunteți în căutarea rețetei perfecte pentru somnul bebeluși, vă spun de la început că nu pretind că o dețin și nici nu sugerez să faceți exact cum am făcut noi. Am făcut și noi greșeli la început, am luat decizii fără să ținem cont că bebelușul s-ar putea să aibă alte nevoi, evident, fiind în necunoștință de cauză. Dar ca părinți, înainte dăm examenul și apoi învățăm lecția, de cele mai multe ori, motiv pentru care încurajez viitoarele sau proaspetele mămici să nu se desconsidere, să aibă încredere în capacitățile lor parentale și să păstreze vie dorința de a învăța lucruri noi și de a alege ce e mai sănătos și potrivit pentru familia lor. Acestea fiind spuse, la cererea publicului, vă povestesc despre somnul bebelușilor noștri, despre cât de impredictibil și dificil a fost, dar tot pe atât de frumos și hrănitor pentru noi și relația noastră. Nu vă voi scrie principiile cu liniuță, vă las cărțile citite și felul în care ne-au influențat pe noi, în speranța că le veți citi sau veți lua din experiența noastră doar ce vi se potrivește vouă.

Începem direct cu spaima părinților: colicile bebelușilor. Cum am trecut de ele? Le-am evitat complet. Nu am avut parte de plânsete inconsolabile și nu le-am întâlnit nici la Emma, nici la Anna, datorită unei cărți care ne-a dat soluțiile pentru a adormi nou-născuții, pentru a le ameliora durerile și pentru a le oferi al patrulea trimestru de sarcină, un timp de adaptare pentru ei la noul mediu uscat și rece. Cartea se numește The Happiest Baby on the Block ( Cel mai fericit bebeluș din lume) a Dr. Harvey Karp. Datorită acestei cărți am știut exact cum să procedăm încă din primele zile de viață ale bebelușului și am învățat despre înfășatul corect, nu cel restrictiv, despre contactul piele pe piele, despre white noise, legănatul corect, purtatul în sistem ergonomic (precum wrapul elastic, slingul cu inele, Marsupi și Manduca mai târziu) și crearea unei rutine potrivite bebelușului. O altă carte extraordinară și care s-a dovedit adevărată și practică în cazul nostru este The 90-Minute Baby Sleep Program (Programul de 90 de minute de somn pentru bebeluși) a Dr. Polly Moore. Dar cea mai importantă și răsfoită carte a fost Ghidul pentru alăptare al Dr. Jack Newman, care a stat pe noptiera mea luni de zile. Cartea aceasta mi-a demonstrat că trebuie să am încredere în instinctul meu de a alăpta la cerere, inclusiv pe timpul nopții, m-a învățat cum să fac atașarea corectă, cum să mă feresc de anumite probleme și cum să le tratez pe cele întâlnite. Alăptarea este dificilă, contrar așteptărilor mele și a multor mame și din păcate multe introduc laptele praf pentru motivele greșite, intrând  în panică (nu se satură bebelușul pentru că cere des lapte, este foarte dureros, etc.). Manualul acesta este absolut necesar pentru fiecare viitoare mămică, în cazul în care dorește să alăpteze exclusiv.

Cineva spunea că un părinte ori petrece timpul încercând să împlinească nevoile copilului, atât fizice cât și emoționale, ori petrece timpul încercând să stăpânească ieșirile și manifestările lui care apar în urma neîmplinirii, dar oricum, petrece timpul. Nu știu de ce tot mai mulți părinți caută maturizarea precoce a bebelușilor: să doarmă singuri, să stea în pătuț, să nu ceară în brațe, să mănânce la ore fixe, etc. Două explicații sunt, fie își caută confortul propriu, ca și cum bebelușul trebuie dresat să se muleze pe nevoile părinților, fie le este teamă că cel mic “se învață așa” și părinții devin sclavii copilului răsfățat și iubit în exces. Personal consider că răsfățul înseamnă încălcarea regulilor, evident, de către părinți (cedarea în fața insistențelor, când regula spune “Nu”.) sau lipsa cu desăvârșire a regulilor, nu ținutul în brațe, iubitul și timpul petrecut cu cei mici. Copiii nu se învață în brațe, e o nevoie de bază a lor. Copiii nu caută să manipuleze, caută singurul loc în care se simt în siguranță, în brațele părinților. Cu cât devin mai singuri pe faptul că părinții sunt acolo când au nevoie de ei, independența lor vine natural și în ritmul potrivit vârstei. Emma și Anna au 4, respectiv 2 ani și acum dorm singure aproape de fiecare dată, se schimbă singure dimineața, își iau papucii și gecile singure, se joacă cu orele fără să dorească ceva din partea mea, strâng în urma lor (uneori și a mea, Emma îmi face patul de câte ori îl găsește deranjat 😅) își pun apă în pahar când doresc, mănâncă singure de la începutul diversificării și s-au înțărcat în jurul vârstei de 2 ani fiecare, de comun acord cu sursa laptelui ☺️. Totul a venit natural, în ritmul lor. Nu am căutat să obțin eu lucrurile acestea, forțându-le în vreun fel. Nu poți cere respect din partea copiilor, dacă nu îl oferi și tu ca părinte. Deci, încercând să le respect nevoile care au fost diferite de la una, la cealaltă, dar similare, trecând peste lucrurile impuse de societate și sfaturile greșite, dar cu bune intenții, ale oamenilor, am încetinit alergarea disperată după ‘rezultate’ și am ascultat, în liniștea căminului meu, nevoile copilașilor mei.

Acestea sunt principiile noastre legate de somnul copiilor, de la naștere până în prezent, fără să intru în detalii pentru că nu consider că sunt relevante pentru toată lumea. Dar dacă doriți detalii suplimentare, cu drag vă povestesc în privat 😊.

Cât despre pătuț, aici este locul unde ne-am pripit în perioada de nesting ( cunoscut în limba noastră ca “sindromul cuibăritului” la gravide) când s-a născut în mine dorința de a pregăti toată casa, dar mai ales mobila bebelușului și m-am trezit cu un set întreg și minunat de la Ikea, inclusiv un pătuț alb și plăcut ochiului. Și după ce s-a născut Emma, pătuțul cam asta a rămas, un obiect plăcut ochiului. De ce? Pentru că am descoperit că e mai potrivit pentru noi co-sleeping-ul, adică să doarmă bebelușul cu mine în pat, sau într-un pătuț lipit de patul nostru, cel puțin așa am crezut în primele săptămâni. Și am achiziționat un pat special care poate fi atașat de patul nostru. Dar nu m-a ajutat foarte mult pentru că de cele mai multe ori, Emma rămânea lângă mine, nu o mai mutam un metru mai departe, în pătuțul ei. Așa că, după 3-4 luni de conviețuire cu un bebeluș, am descoperit patul la nivelul solului, varianta ideală pentru cei care vor să alăpteze comod în timpul nopții și cei care vor să încurajeze independența naturală a celor mici. Am făcut un pat de lemn, adică un cadru pentru o saltea de o persoană și inițial a stat în camera noastră, apoi în cameră separată. De când a început să meargă în patru labe, când se trezea dimineața, uneori începea să se joace singură sau venea și bătea în ușă, fără țipete disperate din pătuț. Un alt avantaj a fost că puteam să mă întind și eu lângă ea, uneori adormeam acolo sau pur și simplu mă retrăgeam în confortul patului meu.

Poate pentru unii bebeluși e perfect un pătuț clasic, poate alții au nevoie mai mare de atingerea mamei în timpul nopții. Fiecare copil e diferit, cu nevoi diferite, important este să ținem cont și de ele când insistăm asupra unei structuri în viața lor.

Acum Emma are 4 ani și camera ei, dar îi lipsește patul (cel la nivelul solului a rămas la surioara mai mică de 2 ani care, momentan, împarte patul cu Emma). Am căutat multă vreme un pat potrivit pentru camera ei cu tapet și mobilier vintage, am ales să nu mă grăbesc și să iau orice, ci să găsesc un pat de calitate care să îi placă Emmei acum, dar și la 16 ani. După ce m-am convins de calitatea produselor de la Mavis ( despre care v-am povestit aici și aici) am analizat cu atenție variantele lor potrivit cerințelor mele: pat de o persoană din fier forjat, divan din fier forjat sau divan din lemn masiv cu design clasic sau vintage.

Pat Selene

Pat Perseus

Pat Orione

Pat Cygnus

Dar, pentru că patul Emmei e pe colț, am decis că un divan de la Mavis este mai comod și aspectuos, mai ales dacă îl umplu cu perne drăgălașe.

Divan Chamomille

Divan Athena

Divan Wild Rose

Divan Imaginarium

Ce variantă credeți că am ales pentru camera Emmei?

Shop the look

Lifestyle Parenting Parenting . Stil de viață

Idei de activități pentru copii în mașină

6 September 2019

Iubim călătoriile. Iubim să descoperim locuri și oameni noi. Iubim să fim împreună pe drumuri, fie că mergem repede la Păltiniș cu mașina sau în alte țări cu avionul. Timpul petrecut împreună este una din cele mai mari bucurii ale vieții noastre de familie. Dar să fim sinceri, nu e și cel mai ușor lucru, având în vedere că avem doi copilași de 4, respectiv 2 ani. Evident, suntem nevoiți să căutăm soluții pentru a evita (pe cât posibil) să se plictisească până ajungem la destinație, precum în poza următoare 😂.

Până acum am evitat drumurile lungi cu mașina, am preferat avionul pentru aventurile dincolo de graniță, pentru că Anna, pitica noastră, nu a fost prietenă cu mașina de când s-a născut. În primele 6-9 luni începea să plângă înainte să ieșim pe poartă cu mașina. Am exclus toate motivele posibile, de la probleme medicale la cele emoționale și legate de confortul ei în scaun. Nimic nu a funcționat, decât pauzele lungi și dese 😂. Dar după un an, când a început să fie interesată de anumite activități lungi, când a început să stea mai mult într-un loc să meșterească la ceva, am găsit soluții pentru a îi face șederea în scaunul de mașină mai plăcută, atât pentru ea, cât și pentru sora ei mai mare, Emma.

În câteva zile plecăm la Viena să petrecem timp cu niște prieteni tare dragi și am decis să mergem cu mașina. Și pentru că avem câteva lucruri testate și care funcționează foarte bine pentru noi, m-am gândit să vi le împărtășesc, poate vă sunt de folos.

1. Masa pentru scaunul de mașină

Am fost tare sceptică în privința acestor măsuțe, m-am gândit că sunt incomode, periculoase și greu de manevrat. Dar am găsit un model din întâmplare la Kosmos Kids și pe lângă faptul că sunt mai ieftine decât altele, sunt mult mai bine gândite și organizate. Nu mă așteptam să fie calitatea asta, motiv pentru care vă și spun de ele, fără ca ei să-mi ceară opinia.

Mesele au săculețul lor special unde puteți pune și lucrurile pe care le vor copiii în mașină; se instalează foarte ușor și se dau jos la fel de ușor. Când copiii nu sunt în scaune sau pur și simplu ne le vor, le închidem “capacul”, le desfacem cataramele și le punem pe jos, la picioare.

În pozele de pe site, apar culori așezate în spațiul special destinat pentru ele, dar vreau să menționez că nu recomand culori normale în mașină, mai ales lungi și subțiri. Riscul este prea mare. Nu e nevoie de un accident, e nevoie doar de o frână mai puternică sau o groapă, ca cei mici să se accidenteze cu ele. Așa că, recomand în mașină culorile tip pietricele Crayon Rocks, sau cele de lemn, groase și mici.

2. Cărti de toate felurile

Având masa aceasta în mașină, le este mult mai ușor să coloreze, să scrie sau să facă “lecții”, cum numește Emma cărțile cu exerciții. Cărțile cu stickere de la Usborne sunt foarte apreciate momentan, le țin ocupate zeci de minute. Au deja cel puțin 6-7 modele epuizate și le rotesc între ele, în funcție de preferință, stickerele fiind reutilizabile. Our book lady în Sibiu este Andreea Adam, în caz că sunteți din zonă și vă interesează.

3. Jucăriile noastre altfel

 

Emma încă își iubește maxim jucăriile primite de ziua ei de la Jucării altfel (le puteți vedea aici) și cu siguranță le vom lua cu noi, mai ales cutiile de la activitățile DIY unde își pun ele lucrurile când plecăm în călătorie sau la supermarket (fiind tot o aventură pentru ele). O activitate nouă pentru ea este scrisul de “scrisori” și coloratul în acest carnețel adorabil, lucruri care au venit în noua ei cutie preferată, roz cu model drăgălaș, pe care o găsiți tot la Jucării altfel.

(Un mic disclaimer, culorile care vin în pachet sunt perfecte pentru restaurante și unde vom mai merge, fiind cu două capete și tare drăgălașe, dar în mașină va avea culori de ceară 😉 . Și evident, pozele sunt făcut în curte, cu mașina oprită, motiv pentru care centurile nu sunt puse corespunzător.)

Anna împlinește 2 ani săptămâna viitoare și a primit de curând cadouri minunate de la Jucării altfel, jucării despre care vă voi spune da multe detalii în curând, acum v-am lăsat doar un sneak peek cu ele în mașină.

4.Quiet book de la Mukibooks 

Ultima dar nu cea din urmă, cartea lor cu activități de la Mukibooks este piesa de rezistență, oriunde mergem. De la restaurante, la picnic și vizite la doctor, cartea cu activități e ideală pentru cei mici. Paginile sunt gândite pentru vârste de la 6 luni până la toddleri mărișori și avantajul uriaș este că paginile sunt prinse între ele cu scai, deci pot fi scoase, împărțite și așezate după placul celor mici. Emma și Anna își împart activitățile în mașină și își pun pe masă doar pagina pe care și-o doresc, deci joaca e mult mai ușoară în scaun.

Vă las mai jos câteva din activitățile lor preferate și dacă dați click aici, veți găsi detalii pentru fiecare activitate, direct de pe site-ul celor de la Mukibooks.

Porcușorul cu portofel și bănuți

Fă o pizza și folosește tacâmurile

Pescuiește peștișorii magnetici (preferata Annei)

Pom cu anotimpuri

Fetița și rufele (preferata Emmei)

Memory și găsește perechea

 

Ca îmbrăcăminte, evităm total straturile de haine, chiar dacă este frig. Iarna, mai bine încălzim mașina și le așezăm direct fără geacă, jachetă sau palton, îmbrăcate cu un strat subțire de lână cu mătase și bluză din lână merinos. Asta nu doar din motive de confort, ci și de siguranță, asigurându-ne că centurile sunt bine strânse și aproape de piele, lucru imposibil dacă au haine voluminoase. Dar în general, hainele din materiale naturale, în special lâna, le ajută să nu transpire, să nu se supraîncălzească (da, lâna ajută la asta) sau evident, să nu le fie frig. În plus, sunt foarte ușoare, elastice și comode. Știți deja, v-am vorbit despre lână destul aici, aici și aici. 🙈 Sursa noastră pentru haine din materiale naturale este și va fi întotdeauna Hiphip.ro .

 

Luăm și gustări sănătoase cu grămada, de la cele făcute de casă (turtă “dulce” cu miere, biscuiți pufoși cu cocos, sărățele, etc.) la stafide și batoane de la Organix și fructe. Sticluțele cu apă sunt nelipsite și încap perfect în spațiul din față a mesei.

Un alt lucru de nelipsit în mașină este olița portabilă, nu doar la drumuri lungi. Fie că mergem în parc, la munte sau la picnic în pădure, luăm olița cu noi. Vrem să-i învățăm pe cei mici să respecte natura dar și oamenii care trec pe unde am trecut noi, să lase în urmă un loc așa cum ne-ar plăcea nouă să găsim. E o regulă sfântă. Nu există argumente pentru a nu folosi toaleta sau olița portabilă, oricare ar fi locația sau momentul. Olițele se găsesc peste tot în magazine, sunt zeci de modele pe eMag, le recomand tuturor părinților cu toddleri. Și bunicii au una în mașina lor, e un principiu pe care vrem să-l transmitem din generație în generație, pentru a asigura supraviețuirea bunului simț.

Cam atât despre idei și sugestii pentru drumurile cu cei mici. Dacă mai plecați și voi pe undeva în perioada asta sau în weekend, vă urez zile liniștite, dormite și odihnite, pe cât se poate dacă aveți copii 😅, dar neapărat pline de amintiri minunate și râsete bogate.

P.S. Mi-a fost dor de voi. Mulțumesc că ați rămas alături de mine și în micile pauze pe care, ca mamă a doi copii cu multe planuri și responsabilități, trebuie să le iau din când în când. Vă iubesc.

Gânduri Parenting

Cei mai neînțeleși dintre pământeni – actorie sau caracter?

5 August 2019

Cu ceva timp în urmă, am fost toți patru la oftalmolog. Afară erau 30°C și a trebuit să așteptăm într-o încăpere de 3m² fără aerisire, împreună cu două doamne care își povesteau cele mai dramatice momente din viața lor și doi domni, unul tăcut, iar celălalt mai bine făcut, cu pantaloni scurți, tricou negru și lanț gros la gât, se uita la videoclipuri cu fail-uri pe telefon. Emma s-a așezat direct lângă cele două doamne (nu că ar fi avut și altă variantă în camera tip lift) și a ascultat zeci de minute poveștile interesante despre viață, în timp ce eu și soțul meu ne zâmbeam pe ascuns, știind amândoi că Emma va reține și ne va povesti entuziasmată tot ce a auzit. La un moment dat, Emma m-a rugat să îi explic ce e pe o planșă care detalia ce este și cum funcționează colesterolul. Având în vedere că eram 8 străini lipiți unul de celălalt, în liniște deplină, am considerat că o lecție despre colesterol nu este binevenită în momentul acela, așa că i-am promis că îi explic acasă din atlasul ei al corpului uman. După ce s-a plictisit de poveștile doamnelor și de analizat singură colesterolul, și-a scos 3 stikeez din gentuța ei roz și a început să se joace pe faianța din spatele scaunului.

În timp ce eu caut disperată o foaie în geantă ca să-mi fac puțin aer, domnul musculos, cu lanț de aur la gât, îmi spune cu o voce groasă și puternică:

-Doamnă! Vreau să vă felicit.

-Pentru ce? întreb eu ușor speriată și crezând că este ironic.

-Că v-ați crescut copiii așa frumos. N-am mai văzut de mult copii așa mici care să vorbească în șoaptă și să stea cuminți pe căldura asta.

Se referea la Anna care repeta constant în șoaptă “Aple, dog mos!” adică “Lapte, te rog frumos!” și la Emma care a rezistat eroic atâta timp pe un scaun, în căldura aia.

I-am spus că îi mulțumesc mult și că nu am făcut noi ceva special, ne bucurăm că așa sunt ele, minunate (pentru că e adevărul, dar și doream ca Emma să se simtă responsabilă pentru complimentele primite😉). El a insistat mult asupra subiectului, ne-a spus că se bucură că am început o astfel de generație, că vor fi mame și ele și își vor crește la fel copiii, și așa mai departe. Nu mă așteptam, chiar deloc, mai ales din partea unui bărbat care nu pare interesat de astfel de lucruri. Când am ieșit din cabinet, domnul a venit după soțul meu să de-a mâna cu el și să-l felicite din nou.

M-am gândit toată ziua la asta, la motivul pentru care unii copii “par” mai cuminți, sau mai “buni” decât ceilalți. Și urmează din nou, o părere personală, nespecializată, a unei mămici care nu se consideră deloc un talent în creșterea copiilor, și am să vă spun și de ce, unde am greșit și ce am învățat.

Nu cred că există copii răi. Fără alte explicații sau detalii tehnice. Nu există copii răi. Cred că există doar copii neînțeleși.

Până la urmă, în funcție de ce este analizată bunătatea sau cumințenia unui copil? Cu ce este comparat caracterul lui, ca să se determine pe ce listă a lui Moș Crăciun se află? Cu cel al unui adult? Cu cel al unui bibelou care nu mișcă și strălucește? Cu ce au nevoie adulții ca ei să fie? Există o listă de criterii pe care un copil trebuie să le îndeplinească pentru a se numi cuminte, criterii generale care nu țin cont de dorințele și nevoile lui?

Oamenii văd doar lucrurile de suprafață ale copiilor noștri. Efectele unor cauze, efectele unor nevoi împlinite sau nu, în momentul respectiv. Dacă era ora lor de somn, dacă erau înfometate sau suprasolicitate în momentul respectiv, probabil domnul din sala de așteptare nu ar mai fi avut motive să ne felicite.

Cred că toddlerii sunt cei mai neînțeleși dintre pământeni. Ei nu își pot ascunde trăirile, sentimentele și stările. Ei nu știu să facă asta și nu există o carte care să-i învețe să facă asta într-o lună, ca un antrenament la oliță. Spunea un specialist că durează undeva la 25 de ani, chiar mai mult în cazul băieților😆, să înveți să-ți controlezi emoțiile. Eu am 25 de ani și nu văd să-mi fi terminat studiile. Încă mă găsesc cerându-le copiilor niște lucruri de suprafață, care chiar dacă nu sunt rele, nu sunt lucrurile importante care au efecte pozitive asupra copiilor pe termen lung. Cel mai clar și evident exemplu este lucrul cu care ne-am luptat în ultimul timp, o luptă inutilă și fără beneficii pe termen lung, ba chiar a afectat-o mult pe Emma și mi-am cerut scuze de nenumărate ori pentru deciziile greșite pe care le-am luat în privința ei.

Emma este independentă. Așa am învățat-o să fie, așa am încurajat-o și este o calitate pe care i-o apreciez zilnic. Ei nu trebuie să-i spun să se îmbrace, se îmbracă singură dimineața, înainte să iasă din cameră, își face singură felia cu gem, mănâncă singură de când a început diversificarea, merge singură la baie și și-a cerut dreptul la intimitate de la 2 ani. Așa e ea și o apreciez enorm! Nu simt deloc nevoia să intervin peste acțiunile ei legate de ceea ce face, ce are, ce este, pentru că vreau să o învăț să ia decizii bune singură, nu doar să răspundă ca un robot. O las singură în parametrii corecți de siguranță, moralitate și de bun simț, dar vreau să crească învățând să fie autonomă. Dar sunt oameni care au dorința de a controla copiii, de a-i manevra ca pe niște păpuși, oameni care preferă să mute fizic un copil de 4 ani în loc să-l roage să facă loc, sau să spună “pardon”. Oameni care consideră că un copil e inferior, deci nu trebuie respectat sau tratat ca pe o ființă umană cu drepturi egale, nevoi și spațiu personal, oameni care consideră că toți copiii sunt răi. Și Emma nu suportă asta. Nu acceptă ca o persoană să pună mâna pe ea, sau să încerce să o controleze verbal când ea nu face nimic rău. Și nu mai respectă nici ea la rândul ei. Efectiv nu își mai controlează tonul, nu mai investește “timp” și atenție în felul în care îi răspunde persoanei respective și am dus o luptă constantă cu ea pe tema asta. Și întotdeauna ea mi-a spus la fel: “Eu de ce să respect un adult care nu mă respectă pe mine?” Și un copil care taie scurt o conversație cu un adult este considerat rău și aduce rușine părinților. Și așa am simțit, că vor zice oamenii că nu o educ. Dar pe mine mă deranja doar efectul! Și cât timp am fost concentrată asupra efectului, nu mi-am dat seama că… are o doză de dreptate și Emma. Nu este obligată să facă frumos în fața unei persoane care o tratează urât, doar ca să mă mulțumească pe mine și să mă simt eu bine. Cât timp nu vorbește urât, nu trece limita bunului simt, ci doar îi este antipatică o persoană și o evită subtil, nu ar trebui să o forțez să dea dovadă sau să dea naștere unor afecțiuni false.

Și după ce m-a luminat o prietenă bună care mi-a spus cât de mult greșesc că mă tot supăr pe atitudinea rece a Emmei, după ce m-am pus și eu în locul ei și mi-am dat seama cât de umilitoare și deranjante pot fi unele lucruri pentru copii, mi-am dat seama că m-am blocat la lucrurile de suprafață și că e în regulă ca un copil să nu zâmbească dacă este tras, împins și umilit verbal de un adult. Până la urmă, dacă cineva ar striga la mine toată ziua că nu fac lucrurile bine, că sunt căpoasă și că vreau doar ca mine, cel mai probabil aș evita total contactul cu persoana respectivă.

De ce să facem unui copil ceva ce nu ne permitem să facem unui adult? De ce să suporte un copil asta? Doar pentru că e mic și nu se poate apăra? Nu sunt de acord. Și am decis să am grijă ca Emma să își păstreze bunul simț față de toți oamenii, dar să nu o mai forțez să falsifice sentimente.

Și până la urmă, ce ne dorim din partea copiilor noștri? Să fie actori buni, care să vorbească, să acționeze la comandă, așa cum le dictăm noi pe moment? Sau ne dorim să dezvolte un caracter frumos, să devină autonomi și să ia singuri decizii bune? Dar mai ales, să învețe să respecte și adulții care se comportă altfel, să accepte, nu să judece și să umilească pe alții la rândul lor.

Adevărata întrebare este căutăm să investim pe termen lung în copiii noștri, sau vrem să controlăm momente? Riscând astfel ca peste 20 de ani să devină adulți care nu reușeasc să-și controleze emoțiile, care să creadă la rândul lor că au dreptul să-i controleze pe ceilalți, să îi judece, să fie lipsiți de respect și limite în relațiile cu cei din jur, să creadă că tot ce nu-i ca ei e rău, tot ce-i diferit trebuie lovit și dărâmat, în loc de iubit și acceptat?

Nu există copii buni sau copii răi. Există doar copii neînțeleși. Copii ai căror părinți, printre care mă număr și eu de multe ori, cer momente de actorie și nu depun efort pentru a modela caracterul lor, ascultându-i, respectându-i și fiind disponibili emoțional pentru ei.

Dacă am dreptate, nu știu. Dacă procedez cum trebuie ca mamă, nu știu. Dacă vor fi copiii mei adulți echilibrați, cu siguranță nu știu… Nu știu ce voi mânca mâine, evident nici alte lucruri mai importante nu le pot cunoaște și controla. Dar exact asta e ideea. Am renunțat la a mai controla. Mă bucur de identitatea fiecăruia, inclusiv a mea și a copiilor mei. Mă bucur și că nu suntem pe placul tuturor, ar fi grav asta oricum😁. Dar mă simt liberă să iubesc pe oricine, inclusiv pe cei care nu mă iubesc pe mine. Și îmi doresc din toată inima să rămân așa, cu riscul de a fi călcată în picioare. Bunătatea e pe cale de dispariție, dar deține mai multă putere decât răutatea care, din păcate, e atât de vizibilă peste tot. Și asta aș vrea să transmit și copiilor, mai departe:

Nu sunt de dorit zâmbete false cu frustrări ascunse, e esențial să îți păstrezi principiile și să fii plin de bunătate reală, simțită și trăită.

Dacă nu înțelege asta acum la 4 ani, nu e problemă. Nu pot decât să sper că va ține minte momentele acestea și că la timpul potrivit își va aminti de ele și va avea înțelepciunea necesară pentru a lua ce e bun din ele.

Dar mai mult decât toate, știind că educația verbală nu se compară cu cea a exemplului personal, îmi doresc să trăiesc eu ceea ce încerc să-i învăț pe copii. Să nu fiu actor bun și să ascund sentimente negative, nici față de ei, nici față de cei din jur. Îmi doresc să am eu un caracter frumos, înainte să pretind asta de la niște omuleți de jumătate de metru, care se bazează pe mine să le arăt cum trebuie să trăiască în lumea asta.

 

Gânduri Parenting

Societatea vs. creșterea copiilor

6 February 2019

Trăim vremuri bune. Extraordinare chiar. Evoluăm cu mare viteză în toate domeniile, dar devenim tot mai lipsiți de înțelepciune. Totul se întâmplă foarte repede, totul e eficient, comod și tot ce ne dorim este să ne creștem doza de confort. Pentru asta muncim, nu? Pentru o mașină mai bună, mai silențioasă, mai spațioasă, că vai de mine, ne sufocăm în BMW-ul pe care îl avem. Vrem iPhone XS pentru că e cu o milisecundă mai rapid decât cel pe care îl avem acum (zic și eu, nu mă pricep la telefoane). Vrem farfuria pe masă 15 minute după ce am făcut comanda în restaurant și dacă nu se întâmplă asta, săracul chelner se teme că îi tăiem din bacșiș după cum ne uităm la el, de parcă e vina lui că bucătarul nu e la fel de rapid precum noul tău iPhone. Doamne ferește să stăm în trafic după ce ieșim de la lucru. Orice, dar nu trafic. Ne învârtim 30 de minute în parcare la Kaufland și asta pentru a prinde un loc de parcare în fața intrării, chiar dacă sunt 70 de locuri libere la 10 metri distanță. Nu cumva să facem câțiva pași, doar de ce ne-am luat mașină confortabilă? Să parcăm acolo, pe locurile oamenilor care n-au ce face cu timpul lor? Nuuu, noi ne învârtim jumătate de oră, că nu avem timp să mergem pe jos 10 metri.

Am uitat ce e răbdarea. Așteptăm concediul all inclusive la 5* ca să ne bucurăm de familie pentru că în restul anului nu reușim ca măcar o dată pe săptămână să mergem în pădure, pe munte, la plimbare, să respirăm aer curat și să ne bucurăm de natură. Doamne ferește să nu fim eficienți și sâmbăta…

Și devenim părinți. Și avem pretenția ca și copiii noștri să fie așa “evoluați” ca noi și societatea în care trăim. Când plânge bebelușul în prima noapte acasă, mama îi spune “Ce-i cu tine, copil de 3 zile? Nu ști că suntem în anul 2019?! Am nevoie de confortul meu și e rușine să te trezești noaptea! Mâine când mă întreabă vecina Geta dacă ești bebeluș “cuminte” și dormi, eu ce-i zic? Vezi că te sleep training-uiesc imediat!” Și așa societatea, adică noi înșine, ne compromitem ca și părinți înainte chiar de a deveni. Totul pentru noi, pentru confortul nostru.

Știți ce e parenting-ul natural? Nu, nu ăla de tratezi copiii doar cu plante și incantații, e o altă denumire pentru attachment parenting, adică metoda de creștere a copiilor bazată pe atașament, răbdare, respect și compasiune, lucruri ce par a fi împotriva tendințelor societății actuale. Știți ce mai presupune parenting-ul natural? Să te întrebi ca părinte “de ce” și să cauți răspunsuri în cărți acreditate, nu la vecine și nu în blog-uri (printre care se află și al meu, nu luați de-a gata tot ce citiți aici, e posibil să greșesc. Citiți cărți veritabile dacă vă prinde o idee.)

În ziua de azi, este o lege nescrisă ca toți nou-născuții să aibă colici, iar copilașii tantumuri; la un moment dat un fel de “scuză” pentru anumite lucruri pe care copiii le fac în momentul în care au nevoi de bază neîmplinite, iar părinții sunt prea ocupați ca să se mai întrebe “de ce” și să citească o carte. Avem 3000 de prieteni pe Facebook, dar pe cei 100 pe care chiar îi cunoaștem, poate nici nu îi salutăm pe stradă. Avem ființa asta mică de 3 kg care nu știe altceva decât căldura corpului mamei și mirosul pielii ei, dar am prefera să știe că suntem în anul 2019 și un bebeluș cuminte și la zi cu ce vrem noi să fie și doarme 10 ore în pătuț. Și dacă plânge că nu o simte pe mama aproape, are colici, așa că dă-i cu ceai plin cu zahăr și sedative. Că așa zic reclamele și tanti Aurica de la etajul 3. Și dacă toddlerul se aruncă pe jos după ce a stat o oră în fața televizorului ca mama să curețe liniștită cartofii și e suprastimulat și agitat din cauza celor 2 ouă Kinder și 4 brioșe cu ciocolată, are un tantrum, nu are nevoie de afecțiune, îmbrățișarea părinților și dragoste. Lăsă-l să plângă, că îi trece. Ce contează că el nu înțelege de ce plânge sau de ce nu se poate opri.

Emma și Anna nu au avut colici. Nu cred în colici, așa cum îi știe tot poporul. Cred că bebelușii au dureri de burtă, cred că trecerea la mediul uscat, extrauterin, este foarte dificilă pentru ei, dar cred că alte lucruri cum ar fi teama, nesiguranța, epuizarea fizică, nevoia de mamă și lipsa celui de-al patrulea trimestru de sarcină sunt lucruri care contribuie la descărcarea emoțională care se întâmplă, foarte interesant, predominant seara. Cred în beneficiile respectării nevoilor copiilor, cred în atenție și atașament, cred în purtarea copiilor și contactul piele pe piele, cred în alăptarea la cerere, zi și noapte, nu cu program și cred în co-sleeping. Cred în respectarea programului și a ciclurilor de somn ale bebelușilor și a dorinței lor de a mânca sau nu, la un moment dat. Cred în răspunsul rapid și eficient la nevoile bebelușilor. Cred în capacitatea noastră de a ne respecta unii pe alții, la fel cum ne putem respecta copiii. Și respect nu este egal cu laxism. De exemplu, Emma se juca astăzi la nisip de-a prăjiturile și umplea niște forme. Era timpul să plecăm acasă. Mai avea de umplut 2 forme și mi-a spus “Hai să mai stăm!” și din respect pentru ea, nu am umilit-o spunându-i “X e ascultătoare, tu de ce nu ești așa?!” , nu i-am călcat stima de sine spunându-i “Hai o dată, dacă îți spun!”, nu am întărâtat-o la mânie spunând “Ba da. Plecăm!” și nici nu am mințit-o cu “Hai să vezi ceva interesant! E în camera ta sub plapumă, se ascunde. E somnul de prânz.” și foarte important, nu i-am oferit recompense pentru lucruri normale pe care trebuie să le facă, să o cumpăr cu promisiuni. I-am spus “Văd că mai ai două forme goale. Ce-ar fi să termini și prăjiturile alea, să le așezi frumos, cum îți place și apoi să mergem acasă?” A fost de acord și în momentul în care a terminat, a venit de bună voie, fără să fie nevoie să insist. Copiii sunt mai inteligenți și mai receptivi decât credem noi la un moment dat.

Tantumurile de asemeni sunt inexistente la noi, cel puțin până în momentul de față. Emma a avut o perioadă dificilă când a început grădinița, manifestată printr-un fel de somnambulism și descărcări emoționale acasă. Au trecut repede, în brațele mele. Dar puteau trece și mai repede, dacă acționam la timp. Ca părinți dăm examenul și abia apoi învățăm lecția. Deci tantumurile se pare că au o anumită cauză rezolvabilă și apar în general în urma unor lucruri negative, controlabile sau mai puțin controlabile. Însă și în cazul în care poate nu e vorba de lipsa somnului înainte de ora 20, de suprastimularea cu desene sau de lipsa timpului de calitate cu părinții, sau poate doar a început grădinița, a apărut un frățior sau mama a început lucrul, ca părinte ai datoria de a ajuta copilașul de doar 3 anișori (care habar n-are că Pământul e rotund) să treacă mai ușor peste anumite schimbări. De ce să depunem efort când e mai ușor să ne plângem pe Facebook că nu știm ce să mai facem? Dar în timp ce mama se uită ca o legumă în telefon, formulând textul, copilul o “sâcâie” să se joace cu el, apoi vrea să îi schimbe șosetele, apoi nu îi stă bine părul pe care nu-l are, doar pentru că vrea atenția ei. Dragostea ei. Înțelegerea ei și promisiunea că e acolo, disponibilă fizic și emoțional pentru nevoile lui.

Sursa Google

Și asta nu pentru că vrea să manipuleze. Crede-mă, nici bebelușul de 6 luni care nu știe să stea în fund, nu știe nici ce e manipularea și șantajul. Și un copil la care i se răspunde nevoilor emoționale nu devine dependent de mama lui și nici răsfățat. Rezultatele sunt exact opuse.

Un copil care știe că se poate baza pe tine ca părinte, un copil care nu a fost ignorat și subestimat, va prinde aripi, având bagajul emoțional plin de stimă de sine, încredere în propriile forțe și respect pentru cei din jur. Nu va sta lipit de tine. Pentru că știe că ești acolo să-l prinzi dacă se împiedică și cade.

Dar știi care e frumusețea parenting-ului natural? Nu dă o rețetă pe care dacă nu o respecți, eșuezi în creșterea copiilor. Ci îți aduce aminte de adevăratele valori în viața de familie: dragostea necondiționată, dăruirea, răbdarea, respectul și înțelepciunea necesară în deciziile pe care le luăm, cum le luăm și de unde. Fiecare familie e diferită, nu trebuie să fim toți la fel. Dar ar trebui să avem o listă de valori de pe urma cărora să beneficieze copiii noștri. Și să creștem, să învățăm și noi împreună cu ei, să întoarcem societatea la adevăratele valori.

Și să nu uităm că nu trebuie să ne îngrijorăm de ceea ce vor deveni copiii noștri. Ei deja sunt cineva, chiar și în pântec, la 3 luni sau 3 ani. Nouă ne revine sarcina să îi îndrumăm, să fim o autoritate plină de dragoste pentru ei, arătând răbdare, uneori chiar îndelungă răbdare. Atitudini pe care societatea actuală nu mai pune preț atât de mult. Pentru mine relația noastră cu cei mici și fericirea lor constantă în brațele noastre, nu e altceva decât răsplătirea tuturor eforturilor depuse până acum. Prefer oricând asta, decât să fiu și eu un părinte modern, al căror copii dorm toată noaptea după CIO, mănâncă tot terciul din farfurie cu ochii în desene și sunt lăsați singuri în timpul unei crize în magazin.

Nu intenționez să cert pe nimeni cu acest articol, mă mustru pe mine în primul rând pentru că mă simt vinovată de parte din lucrurile de mai sus. Am fost nemulțumită. Am fost stresată. Am pus presiune pe copii. M-am îngrijorat din nimicuri și m-am îndoit de convingerile mele și instinctul meu.

Îmi doresc nespus ca toate mamele din lumea asta, care doresc să iși crească copiii cu atașament și daruire să nu se împiedice de ceea ce gândește lumea și societatea despre ele. Alăptați-vă bebelușul de câte ori are nevoie și urcați cu el pe munte că nu îl trage curentul. Fiți voi ciudatele alea care nu mănâncă tot ce zboară și vă rog, citiți cărți. Citiți CĂRȚI, nu comentarii pe Facebook și nici articole slabe, poate ca acesta al unei mame care trece prin aceleași încercări ca și voi, în fiecare zi. Haideți să fim noi o influență pentru societatea în care traim și să nu o lăsăm să ne dicteze cum să ne creștem copiii. Haideți să încercăm împreună să facem lucrurile altfel și în același timp individual, fiecare în interesul familiei și a copiilor săi.

Oare putem face asta?

 

Parenting Stil de viață

Activități de toamnă pentru copii

20 October 2018

Un lucru e clar, nu există zi în care să nu facem împreună cel puțin o activitate de genul acesta. E ceva special în a strânge toamna frunze de toate culorile și formele, pietre interesante și pene moi. Sunt amintirile noastre împreună și mai mult de atât, în astfel de activități Emma și Anna au parte de timpul meu și toată atenția mea, lucru extrem de important pentru dezvoltarea lor armonioasă. În același timp, lucrul cu mâinile îi ajută pe copii să își dezvolte imaginația, răbdarea și evident, abilitățile practice. Nu vă fie teamă să puneți pensula în mâna unui copilaș de un an. Azi poate pictează mai mult masa decât pe foaie, dar peste o lună sigur va fi mai multă vopsea pe foaie.

Mizeria nu trebuie să vă sperie. Nu e sfârșitul lumii dacă se murdărește masa, există spray și cârpă pentru asta. Nu e sfârșitul lumii nici dacă se murdăresc hainele, există mașină de spălat și detergent și pentru asta. Sau puteți folosi folie de plastic pe masă și un rand de haine rele, special pentru astfel de activități. E bine să existe reguli, absolut, dar nu trebuie să ne folosim de poziția autoritară de părinte, spunând “nu” la orice lucru distractiv și educativ, doar pentru că nu avem răbdare sau chef să curățăm lucruri. De unde să învețe copiii disciplina și respectul pentru lucruri, dacă noi nu le dăm ocazia să facă asta, mai ales printr-o modalitate distractivă? În plus, toamna e anotimpul în care toate activitățile devin extrem de ieftine pentru că natura ne oferă cele mai bune și frumoase materiale de lucru.

Prima activitate este cea mai simplă, rapidă și curată, fiind perfectă pentru a ține ocupați copilașii în timp ce tu pregătești cina. Ai nevoie doar de:

  • Un borcan sau pahar
  • Pietre
  • Câteva crenguțe subțiri
  • Mărgele sau nasturi mari

Dacă nu aveți pietre sau un borcan la dispoziție, copiii pot înfinge crenguțele în plastilină. Tot ce rămâne este să decoreze micul pom improvizat cu mărgele colorate. Vă asigur că cele mai banale lucruri de genul aduc cea mai mare bucurie celor mici.

A doua activitate este preferata Emmei, dar și a mea. Am pictat deja zeci de frunze toamna asta, presimt că până se așează zăpada golim grădina 😊. Pe lângă disponibilitate, răbdare, toleranță la murdărie și imaginație, aveți nevoie de:

  • Foi albe
  • Tempera și pensule
  • Frunze
  • (Lipici)

Pictați frunzele și folosiți-le ca stampile. Lipiți frunzele pictate. Pictați frunzele lipite. Distrați-vă. Punct. 😊

Pentru ultima activitate aveți nevoie de ceva mai mult timp, obiecte și cuvinte la purtător. Copiii sunt fascinați de orice fenomen chimic. Așa că, fiți pregătiți să explicați de ce uleiul stă deasupra apei și de ce nu se colorează. Aveți nevoie de:

  • Borcan
  • Apă
  • Ulei
  • Colorat alimentar
  • Frunze, ghinde, petale, pietre, etc.
  • Lanternă

Lăsați copilașii să toarne uleiul, apoi apa și să observe cum se ridică uleiul deasupra apei. Puneți 2-3 picături de colorat alimentar și amestecați. Adăugați toate minunile pe care le-au strâns cei mici de afară și lăsați-i să se joace cu lanterna, să urmărească lumina colorată, să caute picături de ulei ascunse printre frunzele îndesate în borcan. Inventați povești despre o lume subacvatică. Despre o zână care se ridică deasupra apei ținându-se de un strop de ulei. Agitați borcanul și plimbați lanterna pe el. Intrați în mintea copiilor și faceți orice moment magic. Momentele speciale  nu se întâmplă de fiecare dată din senin, trebuie să le creem noi. 😊

Și dacă tot vorbim de momente speciale, Masha şi Ursul vin pentru prima oară la Braşov, în Eliana mall! Din 26 octombrie şi până în 4 noiembrie cei mici vor avea ocazia să se întâlnească cu fetiţa zglobie Masha şi cu prietenul ei, Ursul , faimoasele personaje din desenul animat Masha şi Ursul.
În cadrul întâlnirii, copiii se vor bucura de multe activităţi:
* vor putea sări pe trambulina floarea-soarelui din grădina Ursului;
* fetiţele vor putea proba rochiţele din dulapul Mashei;
* la Copacul distractiv vor învăţa să deosebească fructele printr-un joc captivant;
* vor urmări filme interesante cu Masha şi Ursul;
* se vor fotografia cu aceştia şi vor se vor bucura de multe alte surprize.
Intrarea în expoziţie este liberă şi durează aproximativ 45 minute şi începe la fiecare oră fixă a programului (începând cu ora 10.00, 11.00, 12.00 … ultima intrare se va face începand cu ora 19.00). Expoziţia este recomandată copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 8 ani.

Petreceți timp de calitate cu cei mici. Peste ani, nu își vor aminti ce ordine a fost în casă și câte feluri de mâncare ai făcut în fiecare zi. Își vor aminti momente, râsete, îmbrățișări. Așa că uită de programul administrativ măcar un weekend și mergeți la Masha și Ursul în Brașov. Merită! 

Parenting Stil de viață

Principii de bază pentru stabilirea unei relații sănătoase între mamă și copil

8 July 2018

Un titlu prea lung pentru câteva sfaturi din partea unei simple mame, știu, îmi pare rău. 😁

Nu voi pretinde niciodată că dețin cheia succesului în educație sau că principiile noastre funcționează la fel de bine în orice familie. Dar doresc să vă împărtășesc 5 lucruri importante în relația noastră cu cei mici, poate vor fi de folos cuiva aflat într-o situație similară.

În primul rând, totul începe din timpul sarcinii. Realitatea este că, atunci când vine vorba de copii, prima dată dai examenul şi abia apoi înveți și lecția. Totuși, sunt câteva lucruri pe care le poți face din timp, ca să nu te trezeşti în totală necunoștință de cauză la un moment dat.

 

1. Citeşte, citeşte şi iar citește

Am citit multe cărți și articole, multe fiind în zadar, până am realizat că doar persoanele autorizate și medicii specialiști mă pot învăța adevărul despre dezvoltarea bebelușului, alăptare, sau schimbările prin care trece o femeie în timpul sarcinii și după. Experienţele altora pot fi de mare ajutor, desigur, dar când vine vorba de copii, este foarte important să căutăm informații corecte, care nu au fost interpretate greșit, din cărți veridice.

De asemenea, cred că toți cunoaștem beneficiile timpului petrecut citind bebelușului, chiar de la naștere: dezvoltă imaginația, memoria și vocabularul, îmbunătățește capacitatea de concentrare, crează un mediu liniștit și un ritual sănătos, atât pentru bebeluș cât și pentru părinte, lucruri care pot influența viitorul copilașului. Pentru mine e extraordinar să văd cât de pasionată e Emma (3 ani) de cărți, nu doar de povești, ci și cărți despre matematică, biologie, astronomie, etc. potrivite vârstei ei, desigur. De obicei facem “lecții” zilnic, întotdeauna subiectul fiind ales de ea, eu oferindu-i doar variante, dar de foarte multe ori trebuie să o refuz pentru că asta vrea să facem toată ziua. Uneori povestim despre zimbru, care e pe cale de dispariție, în timp ce curăț cartofi cu Anna legată de mine în spate. Dar dacă nu e loc pentru cărți, întotdeauna găsim altceva interesant de făcut în casă. Asta mă aduce mai aproape de punctul doi…

 

2. Implică-i pe cei mici în rutina zilnică și în treburile casnice, oricând se poate și doresc

Emma avea cam 6 luni când am început să îi dau de lucru în concordanță cu activitățile mele. De exemplu, o lăsăm să scoată și să așeze la loc șosetele din sertar, în timp ce eu asezam restul rufelor în dulap, timp în care îi explicam de ce și ce facem. Înțelegea? La 6 luni, cu siguranță nu. Dar undeva pe drum a înțeles idea ordinii și a curățeniei, a înțeles că fiecare lucru are locul lui. Asta nu înseamnă că își face ordine în cameră toată ziua, de cele mai multe ori e dezastru, mai ales de când se joacă împreună cu surioara ei, Anna. Dar știe că ordinea trebuie făcută și nu refuză când îi aduc aminte lucrul acesta. Acum iubesc să văd cum face treabă aşa cum poate și știe, iar eu încerc să nu o întrerup. Uneori găsește soluții mai bune decât mine și mă bucur să văd cum lucrează mintea ei.

 

 

 

3. Respectă dacă vrei să fii respectat

Voi fi respectată de către copilul meu, dacă eu îi arăt respect în primul rând, păstrându-mi autoritatea de părinte, dar luând în considerare dorința și personalitatea lui și inclusiv alți factori externi, în funcție de caz.

Până acum nu am întâlnit vestitul tantrum incontrolabil, dar hey, nu știu ce ne rezervă viitorul. Totuși, cred că tratând-o pe Emma cu respectul pe care îl merită a contribuit la dezvoltarea minunatului caracter pe care îl are acum. Întotdeauna îi spun mulţumesc după ce face un lucru pe care am rugat-o să îl facă, fără falsitate îi spun “te rog” sau “pardon” când trec pe lângă ea. Al lucru important pentru mine este să nu îi spun doar “Nu!” fără să îi dau o explicație. De exemplu, dacă îmi mai cere o gustare nu îi spun un simplu “Nu”, continui cu povestea despre sănătate, despre ce efecte negative pot avea gustările în exces, pe înțelesul ei. O țin în brațe oricât și oricând își dorește. Îi explic de ce facem ce trebuie și nu doar ce ne dorim și de ce uneori lucrurile atrăgătoare s-ar putea să nu fie deloc bune pentru noi. Și tot așa, până când comunicarea constantă, dragostea exprimată și respectul arătat, devin cei trei stâlpi de bază în relația noastră.

 

4. Da-ul tău să fie Da, și Nu să fie Nu.

Acesta e un principiu biblic, dar crede-mă, e un lucru atât de important în relația cu cei mici! Emma încă îmi cere voie să facă un lucru cu o simplă privire, iar eu îi răspund la fel. Uneori ascultă din prima, șoptește argumente de la distanță (ceea ce ador) sau trece peste cuvântul meu, asumându-și consecințele. Folosesc destul de rar acel ‘Nu’ ferm dar blând (nu se exclud cele două), dar mai des decât înainte, desigur, limitele sunt puse ca să fie testate zilnic de copii, nu? 😅

Dar ascultă și are încredere în mine pentru că mă țin de cuvânt (sper eu 🙈) și a văzut de multe ori pe pielea ei acel lucru numit cauză/efect pe care îl menționez zilnic. Pentru mine acesta e cel mai dificil lucru în relația cu un toddler. De exemplu, dacă gătim și îi cade ceva pe jos, o rog politicos să coboare din turnul ei și să ia obiectul respectiv. Când avea 12-18 luni trebuia să o ajut eu, coborând la nivelul ei și explicându-i de ce trebuie să ridicăm lucrurile care cad. Totul cu o voce blândă și calmă. Nu ridic eu în locul ei decât dacă mă roagă să o ajut pentru că e prinsă într-o anumită activitate și are argumente plauzibile. 😊 E greu, dar merită din plin! Acum curăță și adună după ea, nu pentru că o forțez eu să facă asta, ci pentru că a devenit o rutină și poate, cine știe, a înțeles importanța acestui lucru.

 

5. Golește casa de lucruri inutile, reorganizează și lasă bebelușul să exploreze toată casa, nu doar pătuţul

Eh, alt lucru greu.  😅 E ușor să uităm dreptul bebelușului de a explora și a învăța despre lumea înconjurătoare, sau măcar casa în care locuiește. E greu să oferim posibilitatea bebelușului de a învăța ce e permis în baie, în bucătărie sau hol. E greu să fim acolo constant să explicăm de ce nu e permis să atingă sau să tragă de anumite lucruri, când piticul ăsta mic pare că nu înțelege mai nimic. Să nu mă înțelegeți greșit, viața mea nu constă în ore petrecute în patru labe lângă Anna, explicându-i de ce nu băgăm degetele în priză. 😅 Avantajul principal este că după ce explici același lucru de câteva (sute de) ori, bebelușul nu va mai fi interesat de același obiect. În curând cel mic va cunoaște fiecare colţişor al casei și va observa repede dacă apare ceva nou. Emma doarme în pat la nivelul solului de la 4 luni, iar Anna nu a avut pătuţ de la început. Acum dorm în aceeași cameră, fiecare în patul ei la sol. Astfel, când se trezesc, încep să se joace, beau apă, se bucură de libertate, nu țipă ca să le dau jos din pătuţ. E atât de ușor, mai ales alăptatul în timpul nopții.

 

Sunt atât de multe lucruri pe care aș putea să le povestesc, dar mă opresc aici. Esența este că trebuie să depunem un efort pentru a avea o relație sănătoasă cu cei mici, lucrurile nu vin de la sine. Poate e greu să renunțăm la confortul nostru uneori, dar e important să investim în relațiile noastre. E extraordinar să vedem cum cei mici învață și își dezvoltă caracterul. Suntem parțial responsabili de ce fel de adulți vor deveni și lucrul acesta e uriaș!

Știți, unele lucruri funcționează, altele nu. Dar să ne vedem copilașii fericiți și liniștiți mă ajută să realizez ce mare binecuvântare avem să ne putem documenta oricând, la orice oră, despre orice. Nu e ușor, știm cât de epuizaţi suntem noi părinții în general… dar nu vreau ca mai târziu să mă uit la anii care au trecut și să spun “Puteam să fac mai mult pentru ele atunci…” . Vreau să mă uit în urmă și să spun “Am făcut tot ce am putut, măcar am încercat. Am încercat să fiu o mamă bună. Nu știu dacă am reușit, dar măcar am încercat.”

Gânduri Parenting

Îţi crești copilul altfel decât mine? Super, hai să fim prietene!

9 May 2018

Cred că nu există persoane care să critice și să se contrazică mai mult decât… noi mamele. Interesant este faptul că, în loc să dăm dovadă de mai multă dragoste și acceptare, în loc să încercăm să fim un exemplu pentru copiii noștri, ne transformăm exact în ceea ce sperăm ca cei mici să nu devină vreodată. Și da, folosesc pluralul pentru că și eu sunt mamă și îmi spun mie personal aceste lucruri, în primul rând.

De ce oare le cerem copiilor să nu le vorbească urât altora, când noi nu ne putem abține când vorbim la telefon și discutăm într-o manieră grosolană despre a III-a persoană care face lucrurile altfel?

De ce oare avem pretenţia ca cei mici să nu aibă un comportament egocentric, când noi nu putem accepta faptul că o mamă a găsit alte soluții în ceea ce privește creșterea copiilor?

De ce oare ne supără copiii când nu țin cont de cei din jur și ar face orice ca să-și îndeplinească scopul greșit de altfel, când noi suntem atât de plini de sine încât ajungem să ne credem experți în creșterea și dezvoltarea copiilor, criticînd din start orice altă variantă decât cea propusă de noi?

De ce oare le spunem copiilor să nu mai vorbească urât, când noi nu ne mai putem opri din jignit?

De ce oare avem pretenția ca odraslele noastre să fie pașnice, când noi nu împrăștiem decât frustrare și ocară?

De ce oare le spunem copiilor să aibă grijă ce vorbesc, dacă noi nu ne putem înfrâna limba?

De ce alergăm după lucruri care nu există? Mama perfectă e fiecare pentru copilașii ei. Nu există o singură rețetă, nu există un etalon. Și dacă ar exista, merită să ne încărcăm zilnic mintea și sufletul, doar pentru că o mamă procedează altfel decât noi? Nu vorbesc de cazurile extreme, în care poate copilașul e în pericol, sau este maltratat. Mă refer strict la diferențele de opinie minore, care provoacă adevărate avalanșe între noi, mamele.

Ce-ar fi să nu lăsăm individualismul să distrugă relații și să ne îndepărteze una de cealaltă? Acum când suntem mai sensibile și mai obosite ca niciodată, când doar noi știm cât de greu e să fim mame, haideți să lăsăm scutul judecății jos și să îmbrățișăm frumusețea diversității. Să nu ne mai ascundem după idea de perfecțiune și să realizăm că avem ce aprecia dar și învăța una de la cealaltă.

Îți crești copilul altfel decât mine? Super, hai să fim prietene!