Camera Emmei Decor interior

Cameră vintage pentru copii – Divan din lemn masiv Mavis

4 July 2020

Mă bucur atât de mult de camera Emmei, de cât de mult i se potrivește și cu câtă grijă își aranjează ea lucrurile. Cu toate că îi lipsesc elemente de decor pe pereți și o bibliotecă pentru cărțile care stau în coșuri și dulapuri, camera ei îmi este foarte dragă.

Mă bucur și de faptul că investițiile pe care le-am făcut în camerele copiilor nu au fost mari, chiar deloc. Nu suntem atrași de lucruri scumpe sau în trend, nu am căutat niciodată să avem lucruri de valoare, ci am încercat să prețuim și să dăm noi valoare lucrurilor pe care deja le avem, pentru că viața e mult mai mult decât ce ai, esența ei este la capătul opus al planului material.

camera pentru copii Amy Hozat

camera pentru copii Amy Hozat

În același timp, casa e locul în care trebuie să te simți bine, locul care să-ți semene și care să te reprezinte. Și pentru o persoană creativă, casa e ca un canvas alb, pregătit să prindă viață.

Și când ai două fetițe crețe, pasionate de cărți, rochițe și natură, să le pregătești colțul lor este ușor pentru că ele te inspiră.

camera pentru copii Amy Hozat

Camera Emmei este roz datorită tapetului de la Jeanne d’arc living ( aici detalii despre montarea lui ), dar restul lucrurilor sunt crem și alte nuanțe pale. Am căutat să stăm departe de clișeul rozului în exces.

Mobilierul este o combinație între Ikea și piese vechi de lemn și evident, o piesă de rezistență care schimbă toată încăperea. Pentru a le face să meargă împreună, comoda, măsuța și scaunul de la Ikea au fost vopsite și antichizate. Dulapul și noptiera au valoare sentimentală pentru că e mobila părinților mei și am multe amintiri legate de ele. Dulapul este vopsit în aceeași nuanță de crem iar noptiera este un verde/albastru vintage pentru a rupe monotonia cromatică a camerei.

camera pentru copii Amy Hozat

camera pentru copii Amy Hozat

Pentru că măsuța îi va rămâne mică în curând și va trebui să o schimbăm cu un birou adevărat, am ales să nu investim în ceva extraordinar, ținând cont că este un lucru de care se folosește puțin timp. Așa că Ikea vopsit și antichizat a fost soluția cea mai bună și eficientă.

camera pentru copii Amy Hozat

Baldachinul din fier forjat îl găsiți tot la Maison Romantique, iar perdele plănuiesc să le “îmbogățesc”, parcă au nevoie să fie mai prezente.

camera pentru copii Amy Hozat

Dar, piesa de rezistență mult anticipată și așteptată este divanul de lemn din colecția Imaginarium de la Mavis.

Patul acesta a întrecut mult așteptările noastre. Este lucrat în detaliu, exact așa cum l-am dorit. Finisajele sunt atent lucrate și sertarele au șine de calitate, incomparabile cu cele montate pe majoritatea pieselor din comerț.

camera pentru copii Amy Hozat

Un alt punct forte al magazinului Mavis este montarea mobilierul care este făcută rapid și eficient, de către oameni pricepuți și cu experiență.

Ca și băncuța despre care vă spuneam aici, divanul de la Mavis este superior altor piese de mobilă și este o investiție pe termen lung, care își merită toți banii.

Emma e bucuroasă că are pat de prințese, eu mă bucur de calitatea lui și de faptul că va rămâne cu noi, fie că se va transforma în pat pentru camera oaspeților sau loc de lenevit pe terasa de iarnă a căsuței pe care o visăm.

 

Shop the look

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply