Fashion

Ținute office de primăvară într-o garderobă capsulă

3 March 2020

O prietenă dragă m-a rugat să mai scriu despre ce port în sezonul acesta schimbător și cum asortez hainele dintr-o garderobă capsulă. Într-adevăr, nu am mai scris de ceva vreme despre capitolul fashion. Defapt, nu am mai scris pe blog, în general. Am început să lucrez mai mult în domeniul copywriting-ului și am decis să petrec mai mult timp învățând și citind, pentru că sunt o perfecționistă și îmi doresc să am o creștere constantă și să ofer lucruri de calitate celor care apelează la ajutorul meu. Așa că, tot programul mi-e schimbat și caut o rutină care să-mi permită să petrec timp de calitate cu cei mici, să le asigur hrană caldă și o casă curată, dar, în același timp să și lucrez la blog și la proiectele extra pe care le am acum, în speranța că rămâne un 2% din timp și energie pentru dezvoltarea personală. Ușor de zis, greu de făcut. Dar unul din lucrurile care nu-mi ocupă din timpul prețios este garderoba capsulă la care apelez în fiecare zi când am o întâlnire, sau pur și simplu trebuie să ies rapid pe ușă.

Garderoba mea este împărțită în două categorii mari: vintage și office. Partea vintage e plină de culoare, imprimeuri florale și materiale speciale, iar cea office este un Audrey Hepburn oarecum clasic, non-culori și linii simple. Aceste două categorii mă caracterizează și se pliază perfect pe stilul meu de viață.

Azi vă voi arăta câteva piese esențiale din garderoba mea office, haine la care apelez acum, când vremea este atât de schimbătoare. Și pentru că e o garderobă capsulă, veți vedea că piesele sunt puține, de calitate și merg împreună, oricum le-ai aranja.

Paltonul masculin

Paltonul acesta îl am de câțiva ani și îl port cu drag, tot sezonul rece. Este de la Zara și revine în stoc în fiecare toamnă, fiind o piesă basic.

Pantalonii office

Pantalonii sunt de la Massimo Dutti, sunt de lână și au o formă care mă duce cu gândul la oamenii de afaceri ai anilor 30′. Și da, mi-au plăcut atât de mult încât am cumpărat două perechi, în culori diferite. Sunt sigură că modelul nu este pe gustul tuturor, dar pe mine mă fac să mă simt puternică, capabilă și dacă vreți, o variantă feminină a lui Gatsby. Să nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să dau în feminism, dar pantalonii aceștia îmi reamintesc, cumva, de capacitatea mea de a face lucruri pe care altădată, nu le vedeam posibile. Materialul ține cald, dar și respiră în același timp, motiv pentru care pantalonii sunt perfecți pentru primăvară.

Cămășile și topurile simple

O cămașă albă, care nu se șifonează ușor, o bluză crem, satinată și o bluză neagră, fie vaporoasă, dacă este cald, sau maletă, dacă este frig afară, trei piese foarte importante, ușor de asortat și care arată foarte elegant în ținute office.

Fustele și rochiile structurate

Noua mea rochie preferată este de la Nissa, este neagră, cambrată, dintr-un material gros, care nu se șifonează. Alte rochii cambrate, negre sau în carouri discrete sunt un must have pentru mine; sunt atât de ușor de purtat. Și cu o rochie nu pierzi timpul asortând mai multe elemente.

O fustă conică, neagră, este și ea esențială într-o garderobă office. Cea din tweed, alb-negru, pe care ați mai văzut-o, este și ea des purtară în zilele reci.

Pantofii

Cu greu am găsit o pereche comodă de pantofi negrii, cu toc mediu. Am găsit într-un final la Musette și sunt foarte mulțumită de ei. Mi-am dorit să fie foarte fini și cât mai puțin prezenți, adică să aibă talpa subțire și să nu fie înalți pe picior; minimul de material, dacă are sens. Pantofii maro, din piele tip șarpe, sunt un vintage de prin anii ’70. Sunt foarte comozi și în stare excelentă.

Alte perechi de pantofi vă arăt într-o postare separată, am câteva recomandări frumoase pentru voi.

Mă bucur că vă plac astfel de articole, mi-e drag să le pregătesc. Primăvara vine cu multă inspirație, oportunități de a fotografia și de a purta și alte materiale care, sper eu, o să vă placă.

O zi de poveste vă doresc! 💛

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply